Când au mai fost anulate alegerile în România? Românii se vor prezenta din nou la urne - cel mai probabil, în primăvara lui 2025 - pentru a-și alege președințele țării. Decicia CCR de anulare a scrutinului înaintea turului 2, de la 8 decembrie, este unică în istoria țării.
Totuși, de-a lungul timpului, a existat un episod asemănător, cu consecințe uriașe asupra viitorului României. O femeie a fost cea care a avut un rol major și benefic în salvarea situației.
Când au mai fost anulate alegerile în România? Cine a fost femeia care a salvat situația?
Ca să ajungem la acel episod, trebuie să ne întoarcem în timp acum 167 de ani, cu doar doi ani înainte de realizarea așa-numitei „Mici Uniri” din 1859.
La 12 August 1857, Poarta Otomană ordona, sub presiunea puterilor europene, anularea alegerilor pentru Adunarea Ad-hoc a Moldovei.
Ce era această Adunare? Organizate atât în Moldova, cât și în Țara Românească, au fost adunări consultative convocate cu scopul de a exprima voința populației cu privire la organizarea definitivă a principatelor.
Citește și: Anularea alegerilor prezidențiale din România nu e unică în Europa. Situația din Ucraina și Austria
Ele erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, ai marii boierimi, ai burgheziei si ai țărănimii clăcașe. Existența lor fusese decisă prin articolul 24 al Tratatului de la Paris, încheiat în urma Războiului Crimeei din 1853-1856, în urma căruia Țările Române intraseră sub protectorat european, chiar dacă Imperiul Otoman rămânea puterea suzerană.
Cunoscute și ca Divanuri Ad-Hoc, scopul acestora era, practic, „să exprime voința populației referitoare la organizarea definitivă a Principatelor.”, după cum se arăta în articolul din tratat menționat, conform unitischimbam.ro.
Erau numite „ad-hoc”, adică „pentru aceasta”, pentru că au existat strict pentru a decide în problema menționată mai sus.
Dacă în Muntenia, susținătorii unirii celor două Țări Române erau majoritari, situația era mai complicată în Moldova.
Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc., avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni - Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc. - care doreau menținerea separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București.
Adunarea Ad-hoc a Moldovei, din 1857 - Foto: arhiva
În plus, Moldova era condusă în acel moment de Caimacamul (locțiitor de domn), Nicolae Vogoride, un antiunionist convins, care avea și motive personale să se opună uniunii cu Țara Românească.
Numit în acea poziție în martie 1857, și sprijinit de Austria şi Turcia care-i promiteau domnia, Vogoride a falsificat în mod grosolan listele electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc al Moldovei cu ocazia alegerilor inițiale, desfășurate la 7/19 iulie 1857 și în urma cărora ar fi rezultat o Adunare dominată de antiunioniști.
Deși era sigură de falsurile făcute de caimacam, unioniștilor le lipseau dovezile concrete pentru a demonstra acest lucru în fața puterilor europene.
Salvarea întregii situații a venit tocmai de la soția lui Vogoride, Ecaterina Cocuța, născută Conachi, descendentă dintr-o veche familie boierească fanariotă.
Născută la 17 august 1828 în palatul de la Ţigăneşti (judeţul Galați), ea s-a măritat la 17 ani cu cu Nicolae Vogoride, care provenea dintr-o familie fanariotă de origine bulgară, dar care era departe de a deține averea familiei soției sale.
Poetul Vasile Alecsandri s-a opus acestui mariaj, întrucât Vogoride era recunoscut ca un antiunionist fanatic, dar, până la urmă, mariajul s-a dovedit o șansă nesperată pentru partida unionistă.
Citește și: CTP tună și fulgeră la adresa lui Călin Georgescu: Oamenii care cred în el sunt hipnotizați în masă
Și asta, pentru simplul fapt că, în ciuda intereselor soțului său, Cocuța Conachi Vogoride era susținătoare înfocată a unirii principatelor.
Alături de fratele ei de tată, Costache Negri, Ecaterina s-a înrolat în tabăra unioniştilor, sprijinindu-i pe Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu.
Despre ea s-a mai spus că ar fi fost una dintre iubirile celui care avea să devină domnitor, Alexandru Ioan Cuza. Și că acesta și-a datorat Ecaterinei Cocuța Conachi Vogoride ascensiunea sa militară şi trecerea rapidă de la gradul de sublocotenent şi cel de colonel.
Oricum ar fi fost, cert este că în momentul în care a fost nevoie de găsirea probelor care ar fi demonstrat falsificarea alegerilor pentru Adunarea Ad-hoc de către caimacam, Ecaterina și-a asumat această riscantă sarcină, fiind singura care putea spera să aibă acces la corespondența caimacamului cu otomanii.
Deși mergea rar la Iași, preferând tihna Țibăneștiului, ea s-a încumetat să fure chiar din seiful soțului din reședința domnească, un pachet cu 14 scrisori ce conțineau corespondența și ordinele secrete ale Turciei către Vogoride, pentru măsluirea și împiedicarea unirii.
Deși s-a vorbit și despre implicarea altor câteva persoane, este evident că doar soția caimacamului putea avea acces la cancelaria domnească și la seiful cu pricina.
Ecaterina Cocuța Conachi și soțul său, caimacamul Nicolae Vogoride - Foto: Institutul Cultural Român
Cocuţa a înmânat prețioasa dovadă lui Costache Negri şi lui Dimitrie Rallet. Aceştia le-au înmânat ambasadorului Franţei la Bucureşti, care le-a expediat la Bruxelles, la revista „L'Etoile de Danube” („Steaua Dunării”), unde au fost imediat publicate.
Scandalul european a fost imens și, prin intervenția energică a Împăratului Napolenon al III-ea al Franței, dar și a Reginei Victoria a Marii Britanii, alegerile măsluite au fost anulate și au fost organizate altele.
Neavând de ales - pentru că tocmai fusese înfrântă în Războiul Crimeei - Poarta Otomană ordonă anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei şi organizarea, la 18 august, de noi alegeri care, de această dată, se soldează cu o majoritate unionistă, însuși colonelul Alexandru Ioan Cuza numărându-se printre deputaţii nou aleşi în Divan.
Ulterior, la 22 septembrie 1857 s-a întrunit Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Munteniei şi, prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.
Așa s-a ajuns ca, la 5 ianuarie 1859, după ce, printre alții, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu au refuzat să fie candidații partidei unioniste la tron, s-a ajuns la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domnitor al Moldovei.
Peste nici trei săptămâni, la 24 ianuarie, Unirea Principatelor devenea realitate, după alegerea aceluiași Cuza ca domnitor și în Țara Românească.
Dar nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără acțiunile energice și curajoase ale Ecaterinei Cocuța Vogoride, iar începuturile României ca stat ar fi fost amânate cine știe pentru cât timp.
Ulterior, cu bruma de avere rămasă după ce fostul caimacam i-o topise, „eroina Micii Uniri” a călătorit mult prin Europa.
Citește și: Horațiu Potra, “bodyguardul” lui Călin Georgescu: Arme ilegale, distrugeri, condamnări și droguri
După moartea lui Vogoride, în 1863, un an mai târziu s-a recăsătorit, în Torino, cu Emanuelle Ruspoli, Principe de Paggia-Souza, apropiat al regelui Vitorio Emanuelle al II-lea.
În felul acesta, moldoveanca a pătruns în cele mai elitiste cercuri politice şi artistice italiene. S-a implicat chiar în ampla mişcare de unificare a Italiei. În cei şase ani de căsnicie italiană, Cocuţa a mai adus pe lume alţi cinci copii, în afară de cei trei avuți cu Vogoride.
La 22 februarie 1870, Cocuţa s-a stins fulgerător din viaţă, la doar 41 de ani, în Geneva, din cauza malariei. Pe patul morţii a cerut să fie înmormântată alături de părinţi, în biserica familiei de la Ţigăneşti, dorinţă ce i-a fost îndeplinită.
Dar moștenirea sa - chiar dacă rămasă în umbra faptelor altor personalități ale vremii - a fost chiar Unirea Principatelor Române care, fără implicarea sa totală, n-ar mai avut loc sau s-ar fi petrecut mult mai târziu.
