Care a fost cel mai faimos duel din istoria României? Moda duelurilor pentru a „cere satisfacție” în cazul lezării onoarei cuiva, a avut perioada sa de glorie și în Principatele Române. Chiar domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost un pasionat duelist.
Dar înfruntarea care a făcut cele mai multe valuri în societatea românească s-a soldat cu moartea unuia dintre participanți, în memoria sa ridicându-se o fântână ce poate fi văzută și azi în București.
Care a fost cel mai faimos duel din istoria României? Victimei i s-a ridicat o fântână în București
Practicat încă din epoca antică, obiceiul duelului s-a păstrat multă vreme, străbătând secolele. La început a fost un obicei care se baza pe credința intervenției divinitații în litigiile omenești.
Victoria trebuia să fie de partea aceluia care avea dreptate, iar armele decideau acest lucru.
El s-a raspândit în mai toate statele occidentului creștin, fiind admis și de biserică. A devenit mai ales o metodă de „spălare a onoarei” a unuia dintre combatanți, care „cerea satisfacție” de la cel care l-ar fi jignit, cu vorba sau cu fapta.
Iar Franța a devenit epicentrul acestor înfruntări. Doar în perioada 1598-1608, aici au murit 8.000 de nobili în duel, conform historia.ro.
Deși autoritatile laice si bisericesti au initiat masuri drastice (de la excomunicare la pedeapsa cu moartea), înfruntările de onoare erau la modă în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea.
Citeteș și: Lovitura de stat de care nu se vorbește. Ce s-a petrecut în Moldova în 1866? Rolul Rusiei
Mai mult decât atât, în secolul urmator, dupa Marea Revolutie Franceza de la 1789, s-a introdus duelul cu pistolul, arma mult mai periculoasa decât spada, care era folosită exclusiv până atunci.
Dacă ați văzut celebrul film „Dueliștii”(1977), regizat de Ridley Scott, cu Keith Carradine și Harvey Kitel în rolurile principale, atunci aveți o imagine despre ce însemna o asemenea rivalitate și rezolvare a diferendelor între două persoane.
Sub influența franceză, duelul a pătruns și în Principatele Române
.Cea dintâi legiuire contra duelului la noi a fost în Moldova, în timpul lui Mihail Sturdza (1834-1849). Legea, trecuta prin Obșteasca Adunare, a fost întărită prin opis domnesc la 16 martie 1842.
Aceasta prevedea în articolul 1 că „duelul e o faptă nelegiuită și că dregătoriile sunt îndatorate a lua cele mai aspre măsuri sau pentru a-l preîntâmpina sau pentru a aresta pe făptuitori”.
Cu toate acestea, nici marii oameni politici de la începutul secolului XX nu s-au sfiit să se provoace şi să se dueleze.
Nicolae Filipescu, fost primar al Capitalei și șef al Partidului Conservator - Foto: Arhiva
Mania duelului i-a cuprins şi pe paşoptişti, Nicolae Bălcescu provocându-l la o luptă de onoare pe Christian Tell, iar Dimitrie Bolintineanu pe Mălinescu.
Din fericire, unul dintre dueluri nu s-a mai ţinut, iar în celălalt, Mălinescu l-a iertat pe Bolintineanu şi nu l-a ucis.
Cel mai mare duelist al secolului al XIX-lea, a fost însuși domnitorul Alexandru Ioan Cuza. El avea o trusă cu pistoale pentru duel primită chiar de la împăratul Napoleon al III-lea al Franţei, iar pregătirea în domeniul scrimei o făcuse cu un general francez celebru pentru priceperea sa.
„Alexandru Ioan Cuza este un cunoscut şi convins duelist. Se iniţiase în arta scrimei cu generalul Menetrier, fost ofiţer al lui Napoleon I, iar în patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti se păstrează trusa cu pistoale pentru duel, primită de la Napoleon al III-lea.
Cunoaştem în mod precis o afacere de onoare avută cu Costache Rolla”, se arată în lucrarea „Pe câmpul de onoare: o istorie a duelului la români”, a lui Mihai Chiper, potrivit adevarul.ro.
Conflictul este însă aplanat de Vasile Alecsandri. Mai mult, Cuza ajunge, în primii ani de domnie să încurajeze duelul, ba chiar ordonă sau asistă la astfel de lupte, încheiate tragic.
„Ajuns la conducerea statului, Cuza încurajează personal afacerile de onoare pentru a întări spiritul de corp al armatei, şi nu numai. Din ordinul expres sau sub directa sa supraveghere au loc dueluri interesante, încheiate în mod tragic”, se arată în lucrarea menţionată mai sus.
Citește și: Cine a fost femeia care a salvat Unirea Principatelor Române? A murit de holeră la 40 de ani
Spre sfârşitul domniei, Cuza totuşi se răzgândeşte şi înăspreşte legislaţia privind interzicerea duelului. Şi asta dintr-un motiv evident, exprimat şi de Vasile Alecsandri, în 1862. „Duelul este la ordinea zilei”, scria cunoscutul poet.
Astfel, cum duelurile făcuseră suficient de multe victime în tagma boierilor el a fost pedepsit prin Codul Penal încă din 1865, pentru ca două decenii mai târziu, prin Legea din 17 februarie 1874, să fie asociat atentatului la viaţa cuiva.
Însă pedepsele mici, cuprinse între 15 zile şi 4 ani de închisoare, lasă să se înţeleagă că legiuitorii erau profund marcaţi de principiul onoarei, prin urmare, dacă se respecta codul duelului, decesul unuia dintre combatanţi nu avea decât consecinţe modice.
În cazul duelului fără consecinţe, combatanţii se puteau aştepta la două-trei săptămâni de închisoare şi la o amendă de până la 2.000 lei, scrie istoricul Emanuel Bădescu în Ziarul de Duminică.
Pe rând, printre figurile majore ale culturii și politicii române s-au numărat Ion Heliade Rădulescu, doctorul Carol Davila, Vintilă Brătianu, dr. Nicolae Lupu sau Lascăr Zamfirescu, fiul scriitorului Duiliu Zamfirescu.
Însuși Mihail Kogălniceanu a scăpat ca prin urechile acului în 1869 de un duel la care fusese provocat de maiorul, pe atunci, Candiano Popescu.
Dar duelul care a provocat cele mai multe valuri în epoca sa a fost cel dintre politicianul, fost primar al Capitalei, Nicolae Filipescu și ziaristul George Emanuel Lahovary, cunoscut și ca G. Em Lahovary care a avut loc în noiembrie 1897.
Amândoi proveneau din familii ilustre românești, dar s-au contrat pe probleme politice.
Emanoil Hagi Moscu preciza că disputa dintre cei doi pornise de la articolul „L’Histoire d’une fiction”, de fapt „Deux politiques”, apărut în ziarul de nuanţă liberală „L’Independance Roumaine” deținut de Lahovary.
„În acel articol de fond, scris cu eleganţă, fineţe logică şi impecabil argumentat, autorul, semnat G.Em. Lahovary, demonstra sieşi, ca vechi conservator, cât şi cititorilor, că mai tânărul Nicolae Filipescu – între ei fiind o diferenţă de 8 ani – una zice şi alta face, ignorând doctrina ce-i unea pe conservatori”, scrie Emanuel Bădescu.
În replică, Filipescu, şi el proprietar al unui ziar de succes, „Epoca”, l-a acuzat pe Lahovary, în paginile gazetei sale, că a trecut în tabăra naţional-liberală, că l-a incriminat de pe poziţiile aceleia, deci pe nedrept şi pentru această trădare nemărturisită cere satisfacţie.
Citește și: VIDEO Cine este singurul actor care l-a interpretat pe Alexandru Ioan Cuza într-un film artistic?
Imediat, speriat de consecinţe, Lahovary, care abia scăpase cu viaţă din confruntarea cu Gheorghe Costaforu cu 25 de ani în urmă, a dat o declaraţie în care arăta că nu a avut în vedere persoana şi a propus împăcarea.
A fost refuzat cu furie, Filipescu fiind cunoscut de contemporani ca având un temperament coleric. Ofensa era, însă, un pretext, alta fiind adevărata problemă: compromiterea unei persoane publice datorată tirajului.
Fântâna Lahovary, ridicată la 1903 în memoria victimei duelului, poate fi văzută și azi în Piața Națiunile Unite - Foto: bucurestiivechisinoi.ro
„Arma aleasă a fost spada. Întrucât timpul era friguros, cei patru au optat pentru manejul de la Malmaison, dar au fost refuzaţi, apoi s-au oprit asupra sălii de gimnastică a Societăţii „Bukarester Turnverein”, care corespundea codului duelului, adică avea o lungime de 30 m, însă era deosebit de friguroasă.
În cele din urmă s-a ales sala de gimnastică şi scrimă (tir) a respectivei societăţi, lungă de doar 12 m. În ea se antrena Nicu Filipescu! A doua zi, la ora 10 şi 45 de minute, Gheorghe Em. Filipescu, Nicolae Filipescu, însoţiţi de martori, de câte un valet şi de profesorul doctor Thoma Ionescu, coborau din trăsuri şi intrau în clădirea Turnverein, vecină cu Baia Mitraszewski, în care fusese arestat cândva Eminescu. În sală, la ora 11,05, cei doi au luat poziţia de luptă”, mai precizează Bădescu.
După doar 5 minute, depășit fizic și tehnic, Lahovary este străpuns cu spada în zona inimii de mult mai pregătitul Filipescu și a fost declarat decedat. Avea doar 43 de ani.
Lahovary s-a stins în braţele valetului său murmurând: „Ils m’ont assassiné („M-au asasinat”…”. Vestea morţii sale s-a răspândit fulgerător.
Poliţia a intervenit, a ridicat cadavrul şi i-a arestat pe ceilalţi, care vor fi supuşi interogatorului şi înaintaţi spre judecată în februarie 1898.
Verdictul dat în 5 martie acelaşi an, Nicolae Filipescu fiind condamnat la 6 luni închisoare şi la 1 leu despăgubire reclamată prin partea civilă, doamna Maria Lahovary și a fost închis la Văcăreşti.
Funeraliile lui Gheorghe Em. Lahovary, de amploarea unora naţionale, au avut loc în ziua de 1 decembrie 1898,
În anul 1903, prințesa Zoe Suțu Filipescu, „văduva neconsolată” a lui Lahovary, a reuşit să ridice în memoria soţului un interesant monument cu fântână, pe care l-a amplasat în apropierea locului în care căzuse străpuns de spada lui Filipescu, Sala de Tir și Gimnastică a Societăţii „Bukarester Turnverein”. Multă vreme trecătorii au putut vedea, indiferent de anotimp, flori proaspete într-o glastră de alabastru.
Monumentul a devenit cunoscut drept Fânăna Lahovary și este amplasat acum în în Piața Națiunile Unite din București.
Pe soclul lucrării realizate de Carol Storck este dăltuită inscripția: „donațiune făcută de principesa Zoe Soutzu în memoria lui George Emanuel Lahovary”.
În 1936, reele Carol al II-lea punea punct duelurilor din România, prin introducerea în Codul Penal a pedepsei împotriva acestor confruntări.
Dar întâlniri ilegale au mai existat până în preajma anilor 1940. Începerea celui de-al Doilea Război Mondial acea să stopeze definitiv acestă tradiție. Lumea intra într-un carusel teribil al morții și nu mai era nevoie de încă un motiv pentru a încheia conturile cu viața.
