Care au fost primii domnitori care au plătit tribut turcilor? Timp de pste 400 de ani, Țările Române au fost „stoarse” economic de Imperiul Otoman în multiple forme, iar plata tribului sau a haraciului a fost una dintre ele. Acesta a fost achitat pentru prima oară de Țara Românească, în 1395, iar de Moldova, în 1456.
Care au fost primii domnitori care au plătit tribut turcilor? Ce sumă trebuia să dea Ștefan cel Mare?
Aproape înteaga epocă medievală, Țările Române s-au aflat sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Păstrarea identității statale a fost plătită scump de toți domnitorii și, mai ales, de populație.
Cu scurte perioade în care unii voievozi s-au răzvrătit împotriva acestei dări, munți de aur, dar i de produse au luat calea Stambului, de unde sultanii au urmărit mereu, cu vigilență, achitarea tuturor sumelor și obligațiilor avute de Principate.
Plata obligaţiilor economice a început prin plata haraciului în Ţara Românească în timpul domniei lui Vlad I Uzurpatorul, în 1395. Acesta l-a înlăturat de pe tron, pentru o scurtă perioadă, pe Mircea cel Bătrân.
Citește și: Cine au fost domnitorii Țărilor Române dependenți de droguri? Care din ei a murit din cauza lor?
Nu se cunoaște suma plătită de acesta, în schimb se știe că, după reocuparea scaunului domnesc, Mircea cel Bătrân achita turcilor, la 1415, 3.000 de galbeni, conform istoriaintimp.blogspot.com.
Tributul (sau haraciul) s-a stabilizat şi a început să fie plătit și de urmaşii lui Mircea cel Bătrân. Treptat, odată cu expansiunea otomanilor, acesta s-a mărit, ajungând la mijlocul secolului al XV-lea, la 10.000 ducaţi.
În timpul lui Soliman Magnificul, tributul a crescut accelerat, pornind de la cei 14.000 ducaţi plătiţi de Radu de la Afumaţi şi ajungând la suma de 50.000 de ducaţi plătiţi în 1545 la învestirea lui Mircea Ciobanul, potrivit adevarul.ro.
După moartea sultanului, tributul a continuat să crească, atingând recordul de 104.000 ducaţi în ultimele două decenii ale secoluluial XVI-lea.
Timp de secole, munți de bani și de bogății au luat calea Imperiului Otoman dinspre Țările Române - Foto: adevarul.ro - cu rol ilustrativ
În cazul Moldovei, lucrurile au debutat cu o întârziere de șase decenii față de Țara Românească. Astfel, Petru Aron este cel care plătește primul haraci, în vara anului 1456, speriat de puterea otomană care abia cucerise Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin, în 1453.
Valoarea acestuia s-a ridicat la 2000 de galbeni, în general, poziționarea geografică a Moldovei făcând ca nivelul tributului să fie tot timpul ceva mai mic decât cel fixat Țării Românești.
La urcarea pe tronul Moldovei, Ștefan cel Mare a moștenit această obligație și a continuat să o plătească vreme de 16 ani, Chiar mărită la 3.000 de galbeni.
Dar, în 1473, a refuzat să mai achite tributul, lucru care, alături de implicarea domnitorului în luptele pentru tron din Țara Românească, a dus la aproape două decenii de conflicte sângeroase cu Imperiul Otoman, presărate cu multe victorii, dar și destule înfrângeri.
Citește și: Unde a dispărut coroana lui Ștefan cel Mare? Doar o replică se află la Putna, la mormântul acestuia
În cele din urmă, părăsit de puterile creștine, în special de polonezi, Ștefan a fost nevoit să accepte din nou plata tributului. Documente din 1503 arată că, la 1492, Moldova dădea 4.000 de ducați în schimbul păcii cu otomanii, mai precizează adevarul.ro
Urmașii marelui voievod au fost forțați să plătească sume tot mai mari. Astfel, în timpul primei sale domnii, Petru Rareş îi trimitea lui Soliman Magnificul 10.000 ducaţi, apoi 30.000 ducaţi după 1541.
Recordul a fost atins în 1583, în vremea lui Petru Șchiopul, când cuantumul tributului moldovenesc a ajuns la 66.000 ducaţi.
Domnii erau obligaţi sa plătească în afară de tribut (haraci) și pescheşuri, adică darurile oficiale către sultan şi demnitarii lui, care, în timp, au devenit obligatorii.
Astfel, dacă haraciul intra în vistieria oficială a statului otoman, peşcheşurile intrau de obicei fie în caseta personală a sultanului, fie în casetele personale ale sultanei, ale marelui vizir sau altor dregători.
Cu începere din secolul al XVII-lea, domnii români plătesc Porţii Otomane, pentru a obţine reînnoirea domniei, o nouă dare, mucarerul, care iniţial se percepea la trei ani (mucarerul mare), apoi la un an (mucarerul mic), potrivit cersipamantromanesc.wordpress.com.
Sumele cu care se cumpărau tronul erau necontabilizate. Dar milioane și milioane de pungi cu galbeni au luat calea Înaltei Porți, bani cu care se cumpărau domniile ori rămânerea la conducerea unuia dintre Principate sau chiar iertarea de mazilire și de pedeapsa capitală inevitabilă.
În afară de sumele de bani și de darurile personale, Ţările Române trebuiau să mai pună la dispoziţie otomanilor cereale, vite, lemn pentru construcţia flotei şi altele. Treptat s-a instituit un monopol otoman și asupra grâului românesc.
La toate acestea, ambele Țări Române, în frunte cu domnii, trebuiau să fie „prieteni prietenilor şi duşmani duşmanilor sultanului”, cu alte cuvinte, să participe la campaniile miliare organizate de padișah.
Citește și: Care a fost bătălia pierdută de Ștefan cel Mare ce a salvat Moldova? Lupta: 1 moldovean la 10 turci
Astfel, timp de secole, s-a scurs către Imperiul Otoman o bogăție incomensurabilă, imposibil de cuantificat.
Iar scurtele episoade de rebeliune au fost plătite scump, cu sânge, de voievozii răzvrătiți, dar și cu mărirea obligațiilor pretinse de Înalta Poartă.
