Câte victime a făcut primul atentat terorist din România? Autorul: un bolșevic școlit în Rusia. Pe 8 decembrie se împlinesc 104 ani de la cel mai sângeros eveniment de acest fel in țara noastră, organizat în Senatul României, cre l-a ucis inclusiv pe ministrul de justiție de la acea vreme.
Câte victime a făcut primul atentat terorist din România? Autorul: un bolșevic școlit în Rusia
Tehnic vorbind, istoria a mai consemnat două asemenea incidente, amândouă petrecute după 1990. Astfel, la 19 august 1991, un grup de militanţi sikh, cu pistoale automate Kalashnikov, l-au atacat, pe Bulevardul Aviatorilor, pe ambasadorul indiei la Bucureşti, Julio Francis Ribeiro.
Acesta lucrase înainte în ministerul de interne indian şi condusese represalii extrem de dure împotriva militanților sikh, cu sute de victime şi mii de arestaţi din rândul acestora.
Atacul s-a soldat cu un terorist mort, unul rănit, iar altul a fost capturat. Al patrulea atacator a reușit să fugă.
Citește și: Singurul atentat terorist din România: Ambasadorul Indiei, vânat de un comando pe B-dul Aviatorilor
Ambasadorul Indiei a fost doar ușor rănit datorită intervenției celor trei luptători ai Brigăzii Antitero care-l păzeau, existând informații anterioare despre un posibil atentat asupra acestuia.
De asemenea, la 6 noiembrie 2002, Dragoș Ciupercescu a detonat pe trotuarul din fața Liceului Jean Monnet din București o grenadă sustrasă din depozitul de muniții al unei unități militare, rănind cinci elevi.
A fost primul român condamnat pentru terorism, el primind o sentință inițială de 11 ani, apoi 19 ani de închisoare, fiind eliberat condiționat în decembrie 2016, potrivit mediafax.ro.
Dar cel mai sângeros atentat - primul care poate fi numit terorist - ce a vizat chiar inima unei instituții fundamentale a statului român, a avut loc la 8 decembrie 1920, în Senatul țării, care-și avea sediul, la acel moment, în Palatul Universității.
Sala Senatului României, la scurtă vreme după atentatul din 8 decembrie 1920 - Foto: historia.ro
Capul acțiunii a fost Max Goldstein, de doar 23 de ani, liderul unei grupări anarhisto-teroriste formată din evrei comuniști.
Bomba artizanală care a explodat în sala Senatului a făcut trei morți: ministrul Justiției în guvernul Averescu, Dimitrie Greceanu și senatorii Spirea Gheorghiu și Dimitrie Radu, episcop greco-catolic de Oradea.
Au fost și trei răniți: episcopul ortodox Nifon, episcopul ortodox Roman Ciorogariu. precum și însuși președintele Senatului, generalul Constantin Coandă, tatăl viitorului mare savant Henri Coandă.
Citește și: Câți prim-miniștri au fost asasinați în România? Un rege și doi premieri au scăpat cu viață
„Senatorii, aflaţi pe culoare şi la bufet, tocmai erau chemaţi în şedinţă. Din incintă se desprind, îndreptându-se spre banca ministerială, domnii Greceanu şi Văleanu (ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor); domnul general Coandă, preşedintele Senatului, urca spre fotoliul prezidenţial.
În acel moment, o detunătură îngrozitoare răsună în incintă, cutremurând zidurile şi aruncând în aer câteva pupitre. O panică neînchipuită se produce, ţipete şi strigăte de salvare răsună, în vreme ce, într-un lac de sânge, doi senatori sunt scoşi afară.
Zeci de senatori leşină, în vreme ce corpul de gardă opreşte ieşirea celor aflaţi înăuntru, deoarece, în primele momente, s-a crezut că bomba fusese aruncată chiar atunci, dinspre băncile rezervate publicului.
În ciuda faptului că panica a fost foarte mare, iniţial s-a crezut că ar fi explodat un calorifer. Numărul victimelor ar fi putut creşte considerabil dacă ar fi explodat tot proiectilul sau dacă senatorii ar fi fost punctuali”, relata, a doua zi, în ediția din 9 decembrie 1920, ziarul Adevărul, conform adevarul.ro.
Max Goldstein, în stânga, alături de unul dintre complicii săi, Leon Lichtblau - Foto: adevarul.ro
Ancheta a arătat că materialul explozibil a fost aşezat cu o seară înainte sub scaunul prezidenţial, lângă fotoliul regal şi cel al principelui moştenitor, Ferdinand, respectiv viitorul Carol al II-lea.
Acesta era un obuz de provenienţă nemţească, obuz care fusese modificat şi căruia i se adăugase un ceas. Se pare că doar o treime din cantitatea pusă de atentator a explodat. Aceasta a fost suficientă însă ca toate geamurile Senatului să se facă ţăndări.
Goldstein, i-a avut drept complici în acțiunea teroristă pe Saul Osias şi Leon Lichtblau, dar și pe Alexandru Constantinescu (cunoscut si sub numele conspirative de Alecu, Sandu, Wilson, Bismark, Franklin, Moș Sandu, Maxim si Alecu Ionescu), potrivit amintiridincomunism.wordpress.com.
Acesta era, din 1918, conducătorul rețelei clandestine bolșevice din România, șeful aripii de extremă stânga a Partidului Socialist din România. În 1921, va forma Partidul Comunist din România, cu numele provizoriu de Partidul Socialist Comunist).
Avea 23 de ani, se născuse în Bârlad și absolvise un an la Liceul comercial din București (azi Crețulescu).
Citește și: Ce rol a avut Ion Creangă în tentativa de lovitură de stat din 1866? Voia ruperea Unirii de la 1859
I se zicea Ciungul sau „omul cu cârlig”, pentru că mâna dreaptă îi fusese amputată în urma unei explozii pe când se afla în Rusia la o școala de terorism din cauza unei bombe care ii explodase în palmă.
Fusese deja condamnat în România la zece ani de închisoare pentru crime împotriva statului.
În 1917 a dezertat la Odessa și s-a amestecat printre bolșevici și românii extremiști, fiind o vreme garda de corp a lui Cristian Racovski, un comunist bulgar stabilit în România și Rusia, unul dintre primii conducători ai mișcării socialiste internaționale și de la noi.
Întors în țară, Goldstein a fost prins, judecat, dar a reușit să evadeze din închisoare în condiții spectaculoase și să ajungă clandestin în Rusia.
S-a întors îndoctrinat ca agent, stipendiat de la Moscova de CEKA (prima formă instituțională de poliție secretă a statului bolșevic rus), instruit să comită atentate. Era deja un terorist profesionist.
De altfel, cu doar o lună înainte de atentatul din Senat, încercase să arunce în aer trenul în care se afla ministrul Constantin Argetoianu, un aprig prigonitor al comuniştilor în perioada interbelică.
Bomba a explodat, dar, spre norocul ministrului, aceasta a afectat jumătatea goală a vagonului în care se afla. După atentatul de la Senat a fugit la Iași și Chișinău, apoi din nou în Rusia.
A fost arestat din nou, în noiembrie 1921, la Călugăreni (avea asupra lui 15 kg explozibil). Trecuse fraudulos frontiera la Giurgiu, venind din Bulgaria, după ce trăsese asupra unui grănicer.
A fost judecat în 1922, odată cu comuniștii arestați la congresul lor din mai 1921, în așa anumitul “proces din Dealul Spirii”.
Max Goldstein a fost condamnat pe viață. A fost internat la Doftana unde a murit în octombrie 1925, după 57 de zile de greva foamei. Nu a regretat niciodată atentatul, considerindu-l punctul culminant al vieții lui de ”revoluționar”.
Unii istorici au considerat că ținta atentatului ar fi fost Octavian Goga, marele poet, senator la acel moment și cunoscut pentru atitudinile sale antisemite.
Acesta ar fi trebuit să țină un discurs în fața senatorilor, dar pe drumul spre tribună se oprise ca să discute cu cineva, astfel că locul de vorbitor a fost ocupat de episcopul de Oradea, Dimitrie Radu, una dintre victimele deflagrației.
Dar miza ar fi fost, totuși prea mică. Goga încă nu era omul politic de mai târziu, nici antisemitismul lui nu avea cotele ulterioare. Miza mult mai importantă și mai logică era crearea unui haos în România și „ridicarea maselor” pe fondul acelei instabilități.
Dimitrie Greceanu, ministrul de justiție ucis în atentat - Foto: arhiva
Ținta finală: înlăturarea monarhiei, a statului de drept și succesul revoluției bolșevice și instaurarea unui regim comunist și în România.
De altfel, cu trei ani înainte, în decembrie 1917, când conducerea țării era încă refugiată la Iași în frunte cu Regele Ferdinand și Regina Maria, România fiind în pragul dezmembrării totale, ba chiar al dispariției ca stat, un alt terorist bolșevic, Simion Grigorievici Rosal, a fost trimis la Iași de însuși Lenin, în fruntea unui grup de 80 de persoane.
Scopul misiunii acestora era cel de „a netezi drumul spre o revoluție comunistă”. Misiunea ar fi fost asasinarea Regelui Ferdinand, dar, în lipsa ordinelor scrise date de Lenin, unii istorici sunt de părere că ținta ar fi fost, mai degrabă, generalul Dimitri Grigorovici Scerbacev.
Acesta era conducătorul a ceea ce mai rămăsese din tabăra „albilor”, cum era denumită armata țaristă, spre deosebire de dușmanii „roșii” din forțelor militare bolșevice. Încercarea lui Rosal a dat, însă, greș, el și grupul său fiind dibuiți și arestați de autoritățile române în 21 decembrie 1921.
Dar intenția noii Rusii bolșevice de a destabiliza și a impune un guvern comunist și în România nu fusese abandonată. Iată de ce pare mult mai firească această motivație a atentatului de la 8 decembrie 1920, decât asasinarea punctuală a unui politician care, în acel moment, nu era nici cel mai important, nici cel mai influent personaj din politica României Mari.
Acțiunea fermă ulterioară a autorităților au făcut ca pericolul comunist să fie ținut sub control, ba chiar, în anii ce au urmat, aproape desființat.
Din păcate, el a revenit cu brutalitate o dată cu tancurile sovietice din Al Doilea Război Mondial reușind să câștige finalmente „partida” și puterea în România pentru următorii 45 de ani.
Iar acum, în 2024, resimțin din nou, din plin, efectul amestecului Moscovei - prin mijloacele tehnologice moderne - în viața politică românească, într-un timp în care nu mai este nevoie de bombe pentru a crea instabilitate, dezbinare, haos și lideri profetici falși.
