Ce domnitor era considerat de turci al doilea Mihai Viteazul? Este unul dintre voievozii care a avut parte de o domnie foarte lungă, pentru acele timpuri și a impus respect, inclusiv otomanilor, dar cele mai mari bătăi de cap le-a avut cu domnitorul Moldovei, ambițiosul Vasile Lupu.
Ce domnitor era considerat de turci al doilea Mihai Viteazul? I s-a propus să fie țarul Bulgariei
Spre deosebire de marea majoritate a voievozilor, Matei Basarab n-a fost vlăstar de domnitor.
Dar provenea dintr-o familie boierescă veche, fiind fiul marelui dregător Danciu din Brâncoveni şi al Stancăi, rudă cu familia boierilor Craioveşti. Iar această genealogie a fost suficientă pentru a-l propulsa pe tronul Țării Românești.
S-a născut în 1580, urcând treptat în ierarhia dregătorilor, dar, fapt mai important, în tinerețe a luptat în oastea lui Mihai Viteazul din postura de căpitan al marelui voievod.
Citește și: Cine a fost domnitorul fanariot ce a vrut crearea Regatului Daciei? Ce țări ar fi făcut parte din el
A obținut tronul prin luptă, învingându-l pe fostul domn, Radu Iliaș, sprijinit de sultan, în bătălia de la Mănăstirea Plumbuita, din 20/30 octombrie 1632, conform enciclopediaromaniei.ro.
Într-o perioadă deosebit de tulbure, în care domniile voievozilor abia de durau câțiva ani, cea a lui Matei Basarab s-a întins pe aproape 22 de ani, din octombrie 1632, până în aprilie 1654.
De altfel, cronicarul moldovean Miron Costin scria: „Matei Vodă, om fericit peste toate domniile acei țări, nemândru, blând, dirept om de țeară, harnic la răsboaie, așa neînfrânt și nespăimântat, cât poți să-l asemeni cu mari și vestiți oșteni ai lumii”.
Vasile Lupu, domn al Moldovei între 1634-1653, a fost cel mai mare adversar al lui Matei Basarab - Foto: arhiva
Matei Basarab este considerat domnitorul care a zidit cele mai multe biserici, chiar mai numeroase decât Ștefan cel Mare. O cronică ne spune că au fost peste 150, cifră evident exagerată. Numărul exact nu e cunoscut, dar dovedite sunt peste 40.
Deși a fost nevoit, conform obiceiului deja existent, să fie confirmat în domnie de sultan, a inițiat planuri peste planuri pentru o campanie creștină antiotomană.
Citește și: Care a fost soarta reală a fiului lui Mihai Viteazul? A fost „omorât” în film de Sergiu Nicolaescu
În acest sens, principalul său aliat a fost principele Transilvaniei, Gheorghe Rakoczy I. Matei îi propunea acestuia, în 1635, „să iasă înaintea oștilor puternicului împărat pe pământ turcesc și să lupte acolo cu ele”, conform istorie-pe-scurt.ro.
Idealul era de constituire a unei aliante creștine, sub conducerea împăratului de la Viena, la care să participe regele Poloniei și cazacii.
Deși campaniile antiotomane au rămas doar pe hârtie, Matei Basarab a arătat că are un spirit războinic și dornic de eliberarea de sub asuprirea Înaltei Porți similar cu al înaintașului său, Mihai Viteazul.
De altfel, rezidentul imperial de la Stambul, într-un raport asupra celor doi voievozi români, spunea despre Matei Basarab că „stima pe care o au turcii față de el îl ține mai mult în domnie decât darurile”.
„Îl socotesc pe actualul voievod al Țării Românești ca pe un principe așa de viteaz încât prin el – dacă un mare potentat l-ar ajuta cum trebuie - se vor face multe lucruri bune împotriva turcilor. Căci aceștia se tem de Matei și-l consideră aproape un al doilea Mihai Vodă”, mai nota acesta.
Remarcabilele însușiri ale lui Matei Basarab au făcut ca el să fie unanim prețuit. De aceea, bulgarii l-au văzut și ei ca pe posibilul eliberator de sub jugul turcilor.
O delegație a acestora a venit în principat, în februarie 1648, rugându-l pe voievod să preia comanda luptei contra musulmanilor. În schimb, făgăduiesc că, după biruința mult dorită, va fi proclamat și țar al Bulgariei.
Din nou, planul nu s-a materiaizat, dar propunerea avea să fie reînviată 250 de ani mai târziu, când regelui Carol I i s-a propus unificarea României și Bulgariei sub sceptrul său.
La rândul său, regele Poloniei, Vladislav al IV-lea, trimițându-i o scrisoare în care vorbește de lupta anti-otomană, îl numește pe Matei „generalissimul Orientului”.
Paradoxal, Matei Basarab a avut cele mai mari probleme cu domnul Moldovei, năbădăiosul Vasile Lupu. Acesta pusese ochii pe tronul Țării Românești, inițial pentru fiul său cel mare, Ioan, apoi pentru sine.
De aceea, beneficiind și de sprijinul tătarilor, apoi al sultanului însuși - care tot emite firmane de mazilire pentru Matei Basarab - Lupu îl atacă în mai multe rânduri.
Dar, de fiecare dată, viteazul voievod muntean nu dă niciun pas înapoi, nici măcar când sultanul amenință cu „șteregea țării de pe fața pământului” și transformarea ei în pașalâc.
Ba chiar, în toamna lui 1637, Lupu obține din partea sultanului firman de domnie în Muntenia pentru fiul său cel mare, Ioan, în locul lui Matei Basarab.
Dar voievodul muntean apelează la ajutorul transilvănenilor, la Vasile Lupu se retrage. Dar doi ani mai târziu, repetă gestul, de data aceasta dorind tronul Țării Românești pentru sine.
Cu mulți bani dați unde trebuia, obține din nou firman de mazilire a lui Matei Basarab și, alături de tătari, pornește împotriva acestuia.
Mai mult, sultanul transmite boierilor muntei să nu se opună decizie sale. Și o face în termeni duri, amenințând cu transformarea țării în pașalâc.
Au loc mai multe lupte crâncene între cei doi voievozi, ambii beneficiind de susținerea forțelor aliate, în care Matei Basarab arată clar cine e jupânul.
Citește și: Care a fost cel mai bătrân domnitor din Țara Românească? Și-a început ultima domnie când avea 81 ani
În fața evidenței de pe câmpul de bătălie, sultanul dă înapoi, ba, mai mult, Poarta susține că atacurile lui Vasile Lupu s-au produs „fără știrea și fără voia puternicului împărat”, o afirmație falsă, dar menită să salveze aparențele.
Dar ultima ciocnire armată dintre Basarab și Lupu, la Finta, în 1653, avea să însemne finalul domniei pentru domnul Moldovei, dar va cauza și moartea ulterioară a lui Matei Basarab.
Deși învingător, el se alege cu o rană la genunchi de la care i se va trage sfârșitul, în aprilie 1654, la vârsta de 74 de ani.
A fost înmormântat la Târgoviște, de unde a fost mutat, în 1658, la ctitoria sa, Mănăstirea Arnota.
