Ce rol a avut Ion Creangă în tentativa de lovitură de stat din 1866? Probabil că nu este român care să nu fi auzit de marele povestitor, să nu fi citit fie doar și fragmente din „Amintiri din copilărie” ori să nu fi văzut măcar filmul. De la nașterea acestuia se împlinesc, la 1 martie, 187 de ani.
Mai puțin cunoscută, însă, este implicarea lui „Nică al lui Ștefan a Petrei”, în mișcarea antiunionistă din 3 aprilie 1866, de la Iași, prin care se dorea ruperea Moldovei din uniunea Cu Țara Românească, realizată la 1859.
Ce rol a avut Ion Creangă în tentativa de lovitură de stat din 1866? Voia ruperea Unirii de la 1859
Biografia lui Ion Creangă este, în general, cunoscută, mai ales că detalii despre propria copilărie le-a oferit el însuși, în mod genial, în „Amintiri din copilărie”.
Este drept, exact data nașterii a născut controverse, deși chiar scriitorul afirma într-un „Fragment” de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837.
Dar, o altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei „mitrici” (condici) de nou-născuți din Humulești, publicată de Gh. Ungureanu.
Să rămânem, însă, cu ideea că marele scriitor a venit pe lume ca un Mărțișor de mare preț pentru literatura română. De altfel, alături de Eminescu și Caragiale, formează „triada de aur” a acesteia.
Citește și: Lovitura de stat de care nu se vorbește. Ce s-a petrecut în Moldova în 1866? Rolul Rusiei
Dar viața unui om are multe perioade și fațete. Creangă l-a cunoscut pe Mihai Eminescu abia pe la 1875, când se apropia deja de 40 de ani.
Și cam tot în acea perioadă a început să-și pună pe hârtie, la îndemnul marelui poet, amintirile, poveștile și povestirile.
Ion Creangă, pe vremea în care era diacon la bisericile din Iași - Foto: colectionaruldeistorie.ro
Așa au apărut pe lume - în afară de celebrele „Amintiri” -„Capra cu trei iezi”, „Soacra cu trei nurori”, „Punguța cu doi bani”, „Fata babei și fata moșneagului”, dar și „Povestea lui Harap-Alb”, „Ivan Turbincă”, „Dănilă Prepeleac” sau „Păcală” și multe altele.
Dar marele scriitor nu știa în 1866 că-l va întâlni pe Eminescu ori că se va apuca de scris, devenind unul dintre clasicii literaturii române.
La acea vreme, era preot ortodox, fiind diacon la Biserica „Patruzeci de sfinți” din Iași, încă din 26 decembrie 1859.
În plus, era însurat cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu, care slujea la aceeași biserică. Viața lui părea clară, viitorul stabilit, la fel și convingerile politice.
Pe atunci, Ion Creangă se înscria pe linia antiunionistă a majorității clerului, mai ales a celui moldovean, care nu văzuse deloc cu ochi buni reformele făcute de Alexandru Ioan Cuza, mai ales legea secularizării averilor mănăstirești, dar nici pierderea întâietății în fața Bucureștiului și a Țării Românești, în general.
Citește și: Cum a abdicat Alexandru Ioan Cuza, de fapt? Soția și amanta l-au urmat în exil
Prin urmare, la nici două luni de la abdicarea forțată a lui Cuza, pe când țara încă își căuta un domnitor străin ca să-l aleagă în fruntea ei, în Iași a avut loc o tentativă de lovitură de stat, una înecată în sânge de autoritățile în fruntea cărora se aflau membrii Locotenenței Domnești, în frunte cu Lascăr Catargiu.
Astfel, pe 3 aprilie 1866 s-a declanșat, cu ajutor major dinspre Rusia țaristă - o adevărată insurecție armată, o adevărată bătălie de stradă, cu mulțimi înarmate, schimburi înverșunate de focuri, lupte de stradă între secesioniști și forțele guvernamentale și șarje de cavalerie pe ulițele pietruite din centrul Iașiului, scrie timpul.md.
Unele surse vorbesc de sute de morți și alte sute de răniți, altele dau cifre ceva mai temperate. Dar „războiul civil” și „ruperea Unirii” au fost pericole cât se poate de reale, în acea zi, în fosta capitală a Moldovei.
Liderii loviturii de stat au fost Mitropolitul Moldovei, Înaltpreasfințitul Calinic Miclescu, și membrii familiei boierești Rosetti-Roznovanu.
Mai mult, Nicolae Rosetti-Roznovanu - o caricatură de personaj - urma să devină noul domnitor al Moldovei, după separarea de Țara Românească.
Mitropolitul Calinic Miclescu - Foto: Arhiva
Ca membru al clerului ortodox, Creangă a ascultat chemarea mai-marelui său, mitropolitul Calinic, și a făcut parte din mulțimea care cerea revenirea Moldovei la situația dinainte de Unirea din 1859.
În plus, el chiar avea convingeri antiunioniste, după cum arată și marele critic lierar George Călinescu, lucru dovedit și de corespondența sa din acea vreme.
„O proastă opinie despre munteni era vădită în corespondența lui Creangă. Diaconul, ca om de la munte, are silă de tot ce nu e moldovenesc și iubire de regiune, deci fără îndoială că în schimbarea de regim a văzut o nouă pricină de înstrăinare a țării”, scrie Călinescu, potrivit colectionaruldeistorie.ro.
După discursuri elecrizante și chiar semnarea unui act de independență al Moldovei și proclamarea noului „domnitor” al principatului, masa de oameni în frunte cu itropolitul Calinic Miclescu a luat cu asalt Palatul administrației centrale.
Citește și: Cum a ajuns să arate Bojdeuca lui Creangă. Restaurarea este considerată controversată
După ce s-a salvat în primele clipe de la pericolul de a fi călcat în picioare de mulțimea întărâtată chiar de el, înaltul prelat își pierde curajul văzând riposta armatei.
Așa că fuge din fața șarjelor cavaleriei și se ascunde în apropiere, unde se travestește în haine femeiești (după unele surse) sau în caftan evreiesc (după altele).
Calinic, tremurând de frică, este recuperat de pe străzi de un alt participant la puci, nimeni altul decât Ion Creangă, care, împreună cu un alt diacon, îl asccunde pe mistropolit într-un poloboc (butoi), în pivnița cârciumii din strada Sfânta Vineri.
Tot Călinescu relatează cu savoare episodul neobișnuit, dar și comic, totodată.
„Răscoala izbucni la 3 aprilie și fu înnăbușită numaidecât de Lascăr Catargiu. La această răscoală se pare a fi luat parte și Creangă și Gheorghe Ienăchescu.
Oricât s-ar părea de curios, participarea diaconului (Ion Creangă – n. r.) la răscoala separatistă e foarte probabilă, întâi prin contagiunea de la mitropolit la clerul subordonat, al doilea, prin conștiința îngustă a acestor clerici fără orizont politic.
De altfel, ieșenii de atunci aveau încă proaspătă rana mutării Capitalei. Mitropolitul Calinic, urmărit de stăpânire, e scăpat de la moarte de cei doi diaconi, care îl ascund în chip grotesc sub un poloboc din pivnița crâșmei lui Stihi de la Sf. Vineri, dovadă că revoluția o făceau mai mult bând”, notează marele critic.
După înăbușirea mișcării, Crangă revine la cele sfinte, deși nu prea..După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rândurile clerului la 10 octombrie 1872.
Era acuzat că și-a părăsit nevasta, cî a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.
Ca o reparație morală, În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului. Dar, pentru Creangă, pierderea vetmintelor preoțești a marcat intrarea într-o fază nouă a vieții sale.
Una care avea să i-l aducă aproape pe Mihai Eminescu și, din fericire pentru noi, va însemna pariția tuturor lucrurilor minunate pe caare le-a scris.
Nu e clar dacă Ion Creangă a mai păstrat în suflet vreun gând antiunionist, dar e puțin probabil, mai ales după câștigarea independenței României, în urma războiului cu turcii din 1877-1878, apoi proclamarea, în martie 1881, a Regatului.
Iar participarea sa activă la mișcarea ce voia să rupă Moldova de Țara Românească a rămas mereu în umbra marii sale opere literare.
Ion Creangă a avut un băiat, Constantin. Acesta (fost ofițer de carieră) avea să se căsătorească (1886) cu Olga Pătru, fiica unui comerciant din Brăila. Cei doi au avut patru copii, Laetitia, Horia, Silvia si Ion (Ionel). Cei doi nepoți ai lui Creangă, Horia Creangă și Ion Creangă, aveau sa devină arhitecți renumiți ai perioadei interbelice.[
