Cel mai greu moment din istoria României. Unii ar putea spune că în 1940 a fost acest moment, după pierderile teritoriale ce au transformat România Mare într-una tot mai mică. Alții ar considera că întreg regimul comunist a fost perioada cea mai dificilă.
Totuși, parcă niciodată statul și țara noastră n-au fost mai aproape de, practic, anihilare, desființare, ca acum 108 ani, în decembrie 1916 și în cei doi ani care au urmat, de ocupație germană asupra a două treimi din teritoriul României de atunci.
Cel mai greu moment din istoria României. Când a fost ocupat Bucureștiul de armatele străine?
După Unirea Principatelor Române din 1859 și cucerirea independenței, la 1877, România a avut un drum constant ascendent, pe toate planurile, reușind să recupereze o bună parte din decalajele ce o despărțeau de țările occidentale dezvoltate.
E drept, țara avea încă o dimensiune redusă la Muntenia, Moldova, Dobrogea și Cadrilaterul - obținut în 1913, după al doilea război balcanic - după ce pierdusem Basarabia, în 1812, precum și sudul acesteia, în urma tratatului de la San Stefano, din 1878, ce a urmat războiului ruso-româno-turc, care ne adusese, totuși, independența, urmând secolelor de suzeranitate otomană.
Și mai era, firește, problema Transilvaniei, astfel încât, în clipa în care regele Ferdinand și guvernul Brătianu au decis intrarea României în focul Primului Război Mondial, în 15/28 august 1916, toată țara s-a gândit la aducerea acestei provincii la patria-mamă, iar armata română a lansat ofensiva dincolo de Carpați, contra forțelor Imperiului Austro-Ungar și German.
Citește și: Cine a fost Peneș Curcanul, eroul poeziei lui Vasile Alecsandri? A fost voluntar în patru războaie
Dar, după o campanie pornită inițial cu mult entuziasm și cu câteva victorii, balanța s-a modificat în favoarea inamicului, mult mai bine instruit și echipat. Astfel, armata română a fost nevoită să bată în retragere.
După dezastrul de la Turtucaia, din septembrie 1916, Bucureștiul s-a trezit direct amenințat de forțele combinate germano-austro-ungaro-bulgare din sud, conduse de mareșalul von Mackensen, dar și din vest, unde în ciuda rezistenței eroice de pe Neajlov-Argeș, în care 60.000 de ostați români au murit, au fost răniți sau luați prizonieri, nu a putut fi oprită înaintarea armatelor Puterilor Centrale comandate de generalul Falkenhayn.
Mareșalul von Mackensen, pe un cal alb, asistând la defilarea trupelor austro-ungare prin București, în decembrie 1916 - Foto: adevarul.ro
Așa se face că, în fața pericolului iminent, Bucureştiul a fost declarat „oraş deschis”, pentru a se evita alte pierderi în rândul populaţiei civile, iar autoritățile, în frunte cu Familia Regală și guvernul, dar și alte zeci de mii de persoane, au luat calea Moldovei, spre Iași.
La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi) 1918, oficialităţile rămase în București - majoritatea fiind filo-germane - însoţite de de ambasadorii american şi olandez, s-au întâlnit cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule.
1916, cel mai greu moment din istoria României
În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie/6 decembrie, stil nou, locuitorii Capitalei au fost treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer.
La zvonul că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă, străzile s-au umplut de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate.
În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale au defilat pe Calea Victoriei, fiind întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă.
Mareşalul von Mackensen a luat un automobil decapotabil şi a ajuns înaintea trupelor austro-ungare la Palatul Regal din Bucureşti, care i-a fost oferit ca reşedinţă.
Citește și: De ce a vrut România să ocupe Budapesta, în 1956? Ce a oprit-o? Acuzațiile din presa ungurească
El nu l-a folosit, preferând casa Meitani, de lângă Cișmigiu, iar în oraş s-a instaurat administraţia militară. Dar comandantul german a fost surprins să vadă în centrul unui oraș ocupat prăvălii deschise şi cafenele pline.
„Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat.
Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşală?”, va nota el, ulterior, conform adevarul.ro.
Casa Capșa, în dreapta imaginii, cu firma schimbată și scrisă în limba bulgară - Foto: arhiva
Timp de aproape doi ani, 707 zile, mai precis, până în noiembrie 1918, Capitala - dar și toată Țara Românească, inclusiv Dobrogea, avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial.
Ocupaţia a fost dură, însemnând, practic, un jaf organizat, atât asupra populației civile, cât și asupra resurselor și producției teritoriului ocupat.
Ocupația germană a durat aproape 2 ani
În Capitală, au fost luate toate grilajele şi metalele chiar şi unele clopote de biserici fiind topite și folosite pentru fabricarea tunurilor germane.
Dar și soldații din toate armatele de ocupație și-au revendicat tot ce era mai de preț în oraș.
Astfel, bulgarii au rămas celebri,- o celebritate nefericită - prin jefuirea celebrei cofetării Capşa, unde era o colecţie de lichioruri fine, dar şi prin jefuirea Bibliotecii Academiei Române, de unde au încercat să fure nişte manuscrise.
Momentul cel mai important a fost în ianuarie 1917 când bulgarii au furat moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov, episod despre care Newsweek România a scris AICI.
În ceea ce priveşte soldaţii turci, ei s-au limitat la cele două tunuri care flancau statuia lui Mihai Viteazul de la Universitate. Erau tunuri capturate la Plevna, în 1877, de oștirea română, pe care armata turcă le-a recuperat în mod „glorios”.
Dar pentru trupele de ocupație, inclusiv pentru germani, controlul unei părți însemnate din România, atât de bogată în resurse naturale și alimentare, a fost o adevărată mană cerească.
De aceea, campania din acel an a fost numită de aceștia, în mod sugestiv, și „campania cocoșului gras”.
Citește și: De câte ori a invadat Rusia teritoriul României? Ecaterina cea Mare, prima care a intrat în Moldova
„Dacă citim memoriile, uneori hazoase, ale germanilor care au participat la campania de
ocupare a României aflăm că ea s-a numit „campania cocoşului gras”. Adică s-au găsit cantităţi imense de mâncare.
Germanii s-au dus la restaurant şi au comandat toate meniurile, în întregime. Le-au plătit, bineînţeles, şi au mâncatdupă pofta inimii.
Problema a fost că acei soldaţi consideraţi trupe de linia a doua, în câteva săptămâni, s-au restabilit aşa de bine încât medicii le-au spus că erau buni de linia întâi. Şi-atunci, oamenii au început să-şi găsească tot felul de boli.
După instaurarea ocupaţiei, generalul von Morgen (n.r. - comandantul Corpului I Rezervă german) a hotărât ca fiecare soldat să trimită acasă, lunar, 12 kilograme de alimente.
Nimeni nu avea voie să se întoarcă din Germania cu mâncare deoarece în Germania, pur şi simplu, se murea de foame în timpul războiului.
Fără cucerirea sudului României, a Bărăganului, situaţia ar fi fost foarte gravă”, a explicat istoricul Sorin Cristescu, potrivit tvrinfo.ro.
În schimb, situația României, însăși existența sa ca stat, devenise total incertă. A fost redusă la doar o treime din teritoriu, păstrând controlul doar asupra Moldovei, iar Regele Ferdinand a fost exclus din Casa de Hohenzollern, germanii făcând planuri pentru înlocuirea sa pe tronul țării.
Totuși, printr-un efort uriaș al populației, beneficiind și de o generație de oameni politici responsabili, dar și de un proverbial „noroc istoric”, România a rezistat.
Mai întâi, prin luptele și victoriile legendare din vara lui 1917, de la Mărăști, Mărășești și Oituz, apoi chiar și în condițiile pierderii unicului aliat militar din zonă, din cauza revoluției bolșevice din Rusia, din noiembrie același an, care a răsturnat monarhia și i-a adus pe comuniști la putere, în frunte cu Lenin.
Mai mult, anul 1918 avea să devină, spre finalul său, cel mai luminos din istoria neamului, realizându-se, în sfârșit, Marea Unire, iar România ajungând la apogeul dimensiunii sale.
Dar România Mare avea să reziste mai puțin de 22 de ani, până în 1940, un alt an îndoliat al destinului țării noastre.
