Cine a fost domnitorul ce a mutat capitala Țării Românești în București? Un eveniment din copilărie avea să-i schimbe întreaga viață. Astfel, în loc să devină un voievod faimos pentru luptele sale cu otomanii, precum tatăl și fratele său, a rămas doar cu porecla dată ca urmare a unei relații speciale pe care a avut-o cu sultanul care a cucerit Constantinopolul.
Cine a fost domnitorul ce a mutat capitala Țării Românești în București? Iubitul unui mare sultan
Despre Radu cel Frumos, istoria a reținut mai mult faptul că s-a luptat aprig cu însuși fratele său vitreg, Vlad Țepeș, pentru tronul Țării Românești și că a avut o relație amoroasă lungă cu marele sultan Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului în 1453.
Totuși, a avut patru domnii în Muntenia, cea mai importantă durând 11 ani, între 1462 - 1473, celelalte trei fiind mult mai scurte, fărâițate pe parcurdul intervalului 1473 - 1475.
Citește și: Câte capitale au avut Țările Române, de fapt? Când a preluat Bucureștiul acest rol?
Fiu al voievodului Vlad al II-lea Dracul, el s-a născut în 1438, în cetatea Sighișoara. Dar, cum sultanul de atunci, Murad al II-lea, tatăl ui Mahomed, instituise regula trimiterii fiilor de domnitori la Poartă, drept zălog al fidelității acestora, Radu a fost trimis la curtea padișahului împreună cu fratele lui mai mare, cel care avea să devină temutul Vlad Țepeș.
Avea doar patru ani, iar, ulterior, viața i s-a schimbat dramatic, mai ales datorită relației apropiate cu moștenitorul tronului Imperiului Otoman, Mahomed al II-lea.
La șase ani după ce cei doi fii fuseseră luați ostatici, Vlad Dracul a fost ucis în urma intervenției în Țara Românească a voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara. Mai mult, a fost omorât într-un mod cumplit - îngropat de viu - și fiul cel mai mare al acestuia, Mircea cel Tânăr.
Sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul - Foto: Arhiva
La scurtă vreme, lui Vlad și lui Radu li se permite să revină în țară, însă doar primul face acest lucru.
În schimb, prins în mrejele traiului luxos și al relației apropiate cu prințul Mahomed - care, la doar 12 ani, între 1444-1446, a avut parte de primul lui sultanat, după o ciudată renunțare la tron a tatălui său, Radu preferă să rămână la curtea otomană care, la acea vreme se afla în Manisa.
Dacă la alți voievozi există doar prezumția privind faptul că ar fi fost gay, la Radu cel Frumos lucrurile stau altfel.
Citește și: Cine a fost domnitorul român care s-a iubit cu sultanul Imperiului Otoman. Era frate cu Vlad Țepeș
Însă relația cu Mahomed al II-lea n-a debutat deloc sub cele mai bune auspicii, Radu fiind, inițial, speriat de intențiile acestuia, ba chiar înjunghiindu-l când acesta a vrut să treacă de la vorbe la fapte.
Cine știe, poate că soarta Constantinopolui, dar și a lumii, s-ar fi modificat radical, dacă lovitura de pumnal a prințului valah ar fi fost mai eficientă.
Despre povestea de dragoste dintre Mahomed al II-lea și năbădăiosul fiu al Vlad Dracul a oferit multe date cunoscutul istoric grec Laonic Chalcocondyl, în lucrarea „Expuneri Istorice“. care a trăit chiar la curtea lui Mahomed, potrivit historia.ro.
Acesta relatează cum, îndrăgostit peste măsură de junele valah, prințul otoman, ulterior sultan, ar fi trecut de la avansuri la fapte, fapt ce l-a determinat pe Radu să se apere, aplicându-i o lovitură de pumnal sultanului în coapsă.
Actorul Ștefan Velniciuc a fost cel care l-a interpretat pe Radu cel Frumos în filme - Foto: Facebook/Cineclic
„Împăratul dorind să aibă relații cu acest băiat, era cât pe ce să moară de mâna aceluia. Căci fiindu-i drag băiatul, îl chema la petreceri și, închinând cu patimă păharul către el, îl chema în camera de culcare.
Și băiatul, fără a bănui că va păți așa ceva din partea împăratului, l-a văzut pe împărat repezindu-se la el pentru un lucru de așa fel și s-a împotrivit și nu se da la dorința împăratului
Și-l săruta împotriva voiei lui și băiatul, scoțând un pumnal îl lovește în coapsă pe împărat și așa îndată a luat-o la fugă, pe unde a putut. Doctorii i-au vindecat rana împăratului.
Iar băiatul urcându-se într-un copac undeva pe acolo, s-a fost ascuns. După ce însă împăratul și-a făcut bagajele și a plecat, atunci și băiatul coborându-se din copac și luând-o la drum, nu cu mult mai pe urmă a venit la Poartă și a devenit favoritul împăratului”, consemna acesta, potrivit sursei citate.
Citește și: Cine a fost marea iubire a lui Vlad Țepeș? A vrut să incendieze Brașovul pentru ea
Interesant este faptul că răzbunătorul sultan nu a reacționat violent la fapta lui Radu, ba mai mult, povestea de dragoste a continuat. A continuat și de partea prințului valah, dacă ținem cont de faptul că va accepta să renunțe la a fi creștin și să treacă la islam, scrie și jurnaluldearges.ro.
Radu a devenit astfel o figură de frunte la curtea otomană, el prticipând inclusiv la asediul și cucerirea Constantinopolului, la 29 mai 1453, lucru ce a marcat sfârțitul Imperiului Bizantin și schimbarea totală de forțe în zonă.
În 1461, Mahomed al II-lea a început să se pregătească să invadeze Țara Românească, total iritat și nemulțumit de politica și acțiunile antiotomane ale lui Vlad Țepeș, fratele lui Radu, care ocupase tronul în 1456.
După ce și-a consultat astrologii, sultanul în vârstă de treizeci de ani a hotărât să conducă personal expediția de pedepsire a acestuia.
Numai garda sa personală de ieniceri era mai mare decât întreaga armată a lui Vlad al III-lea Țepeș.
După o campanie dificilă, în care s-a întors din drum la vederea pădurii de țepe în care atârnau otomani, din apropierea Cetășii de Scaun a Târgoviștei și era să fie omorât de însuși Țepeș, în faimosul „atac de noapte” al acestuia asupra taberei otomane, în noaptea de 16-17 iunie 1462, Mahomed reușește, totuși, datorită forțelor militare mult superioare, să-l impună pe Radu drept domn al Țării Românești în locul fratelui său.
Odată ajuns în frunta țării, Radu înearcă să-și schimbe imaginea - informațiile despre relația cu sultanul ajungâng, firește, și la boieri și populație - și se căsătorește cu Maria Despina, considerată a fi o prințesă sârbă sau albaneză.
Cei doi au chiar și o fiică, Voichița, care, după ce a fost răpită, alături de mama ei,ăntr-unul dintre conflictele duse între tatăl ei și Ștefan al III-lea al Moldovei, adică vestitul Ștefan cel Mare, a devenit a treia soție a voievodului moldovean.
Vlad Țepeș, fratele de tată al lui Radu cel Frumos - Foto: Arhiva
De altfel, domnia lui Radu a fost presărată cu numeroase lupte duse contra lui Ștefan Vodă, pentru că acestuia nu-i convenea deloc poziția total pro otomană a domnitorului muntean, în condițiile în care el încerca să creeze o alianță antiotomană cu puterile creștine.
Însă, Radu cel Frumos a mai făcut un lucru ce se va dovedi esențial pentru istoria viitoare a principatului: a mutat capitala țării de la Târgoviște, în București. Motivul a fost clar: pentru a fi mai aproape de apărătorii domniei sale, adică de forțele otomane de la dus de Dunăre.
Și chiar dacă prima atestare documentară certă a Bucureștiului datează din 1459, când prin hrisovul din 20 septembrie, Vlad Țepeș scutește de dări și întărește dreptul de proprietate al unor locuitori, prima enționare a așezării drept „Cetate de Scaun” îi aparține lui Radu cel Frumos.
Astfel, el devine primul domnitor care stă cu adevărat la Bucureşti, şi îl foloseşte ca reşedinţă. De aici emite şi câteva documente.
Citește și: Cum își trăgea Vlad Țepeș dușmanii în țeapă, de fapt? De ce a ales această metodă crudă?
Unul, de la 12 noiembrie 1463, vorbeşte despre întărirea unor moşii către mai mulţi boieri. Altul, de la 30 mai 1464, vorbeşte despre întărirea stăpânirii mănăstirii Cozia peste Sevestreni.
Au mai fost şi altele, însă cel mai important este cel din 14 octombrie 1465, dat în „scaunul de cetate” Bucureşti, aceasta fiind prima confirmare a faptului că Bucureştiul a devenit „Cetate de Scaun”, adică reşedinţă a domnitorului.
E drept, timp de aproape 250 de ani, Bucureștiul a funcționat drept capitală în paralel cu Târgoviște, în funcie și de evenimentele epocilor, dar, în cele din urmă, după domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a cîștigat „lupta” pentru acest statut onorant.
Prima și cea mai importantă domnie a lui Radu cel Frumos s-a încheiat în 1473, când, în urma unei înțelegeri cu otomanii sau cu ajutor din partea lui Ștefan cel Mare, tronul a fost preluat de Basarab Laiotă cel Bătrân.
A urmat, timp de doi ani, o perioadă zbuciumată, cu veniri și reveniri pe tron ale lui Radu, ce s-au încheiat în 1475. Nu se cunosc multe amănunte despre moartea sa, dar de crede că sfârșitul i-a venit undeva între anii 1475 - 1477.
Deși n-a fost deloc un personaj „slab de înger”, în ciuda înfățișării mai efeminate, „eticheta” care i-a fost pusă de popor l-a urmărit și în istorie, acesta poreclindu-l „cel Frumos”, tocmai din cauza preferințelor amoroase înfățișate mai sus.
