Cine a fost domnitorul-martir înainte de Brâncoveanu? N-a vrut să renunțe la credința străbună și, cu 80 de ani înaintea acestuia, a plătit cu capul pentru aceasta. Însă, în timp ce Brâncovenii au fost făcuți sfinți de către Biserica Ortodoxă Română, acest personaj abia de mai e ținut minte.
Cine a fost domnitorul-martir înainte de Brâncoveanu? N-a vrut să renunțe la credința străbună
Când ne gândim la domnitori-martiri, firește că primul nume ce ne vine-n minte este cel al lui Constantin Brâncoveanu și al celor patru fii ai săi, care, la 15 august 1714, au fost executați în fața sultanului, cu toții refuzând să-și salveze viețile prin trecerea la religia musulmană.
Odată cu ei a fost „scurtat de cap” și Ianache Văcărescu, cumnatul și omul de încredere al lui Brâncoveanu.
Dar, cu 80 de ani înaintea lor, un alt domnitor devenise martir al credinței creștine, având soarta pe care aveau să i-o împărtășească și Sfinții Brâncoveni.
Citește și: Cine a fost domnitorul cu cele mai multe domnii în Țările Române? S-au întins pe patru decenii
Este vorba de Miron Barnovschi, domn al Moldovei în două rânduri, prima oară între ianuarie 1626 - iulie 1629, iar a doua oară, mult mai puțin, între aprilie - iulie 1633.
Era nepotul starostelui de Cernăuţi, Toma Barnovschi, și fiul marelui postelnic Dumitrașu Barnovschi, iar prin mama sa, Elisabeta, era înrudit cu dinastia Movileștilor, cea care se trăgea din faimosul aprod Purice, credinciosul slujitor al lui Ștefan cel Mare.
După moartea lui Radu Mihnea, la 13 ianuarie 1626, Miron Barnovschi a fost ales domn de marii boieri ai Moldovei. Aceștia au ținut seama de faptul că era „fără coconi”, adică fără fii, deci nu prezenta primejdia stabilirii unei domnii ereditare.
Cei trei ani și jumătate ai primei și celei mai importante domnii a lui Barnovschi a însemnat o perioadă de prosperitate și dezvoltare cum rar se mai văzuse până atunci pe plaiurile moldave.
El a fost primul care a adus Moldovei o deschidere europeană, prin înrudirea sa cu mari familii boiereşti din Polonia şi Austria, dar şi prin legătura de prietenie și de familie cu mitropolitul Petru Movilă al Kievului.
În perioada lui Barnovschi a fost redactat şi adoptat primul cod de legi, în sens de constituţie, dar au fost dateși legi cu privire la scăderea dărilor, starea breslelor şi a meseriaşilor, dar şi alte reforme cu caracter juridic, conform doxologia.ro.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Barnovschi din Iaşi, unde a fost găsit mormântul ce se presupune a fi al domnitorului Moldovei - Foto: Arhiva
În timpul său, Iaşul a devenit capitala Moldovei în sensul deplin al cuvântului. De asemenea, a fost un adevărat ctitor de cultură şi aşezăminte bisericeşti.
A ridicat Biserica Adormirea Maicii Domnului din Iaşi – care astăzi îi poartă numele - Mănăstirea Bârnova, Mănăstirea Hangu, de pe Valea Bistriţei, a finalizat construirea Mănăstirii Dragomirna şi a început construirea Bisericii Sf. Ioan din Iaşi.
Citește și: Cine a fost domnitorul român care și-a făcut calul boier? Se plimba cu o trăsură trasă de cerbi
Aceste fapte explică şi afirmaţia cronicarului Miron Costin: „Mănăstiri şi biserici câte au făcutu, aşa în scurtă vreme, nice unul din domn n-au făcutu”, scrie arhiepiscopiasucevei.ro.
În politica externă Miron Barnovschi s-a orientat spre Polonia, lucru ce avea să se dovedească periculos pentru el. Astfel, în septembrie 1626, chiar s-a căsătorit cu fata castelanului de Cameniţa și a dobândit moșii în acea țară.
El a acordat privelegii speciale negustorilor poloni, care au fost chemați la iarmaroacele din Moldova și ținea la curent Coroana polonă cu toate mișcările turcilor și tătarilor.
Ar fi putut avea o altă soartă după ce, în vara anului 1629 a renunțat de bunăvoie la tron, lucru extrem de rar, de neobișnuit pentru voievozii noștri.
Motivul de bază invocat a fost refuzarea cererii marelui vizir de a adăuga la plata tributului un bacşiş de 20.000 de galbeni. Astfel, el s-a retras pe moșiile sale în Polonia.
Dar, aproape patru ani mai târziu, în primăvara anului 1633, Miron Barnovschi a revenit în Moldova, la chemarea boierilor, care l-au vrut din nou în fruntea țării, după domniile mult mai rele ale lui Alexandru Coconul, Moise Movilă și Alexandru Iliaș.
El a acceptat să-și asume din nou responsabilitatea conducerii, lăsând în urmă un trai comod și îmbelșugat și o viață sigură, într-o țară ce-i devenise a doua casă.
Pentru a obţine recunoaşterea Înaltei Porţi, Barnovschi a hotărât să meargă personal la Constantinopol.
Drumul a început la 3 mai 1633 şi a durat până la 20 iunie. A fost avertizat de Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti, de faptul că Vasile Lupu, cel care avea să devină unul dintre importanții voievozi ai Moldovei,i-a pus la cale pieirea, el trecând prin aceeași situație din cuza intrigilor lui Lupu pe lângă Poartă.
Dar Barnovschi şi-a continuat pașii spre Istanbul și destinul său. Avertismentul lui Matei Basarab s-a dovedit, însă, cât se poate de real. Barnovschi a fost arestat și ținut câteva zile în temnița Edikule („Șapte turnuri”), timp în care și-a scris testamentul.
La 2 iulie 1633 a fost decapitat, deoarece a refuzat ca, în faţa sultanului Murad al IV-lea, fiul lui Ahmed I și al sultanei Kosem, să se lepede de ortodoxie şi să treacă la islam.
Pedeapsa a continuat și după moarte, ultima dorință fiindu-i refuzată. Domnitorul a vrut ca trupul să-i fie îngropat la Mănăstirea Dragomirna, a cărei ridicare o finalizase. Dar, pentru început, trupul i-a fost înmormântat în cimitirul Patriarhiei din Constantinopol.
Citește și: Ce a fost „Sultanatul femeilor”, început de Hurrem, soția lui Suleyman Magnificul?
Ulterior, Vasile Lupu, care a ajuns domn al Moldovei în 1634, a dorit să îndrepte măcar o frântură din răul pe care îl făcuse, motiv pentru care i-a adus osemintele în ţară. Dar, timp de secole, locul mormântului său a rămas necunoscut.
Cu toate acestea, săpăturile arheologice făcute, în 1996, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Barnovschi din Iași, ctitoria voievoduui, au scos la iveală din pardoseala bisericii un mormânt considerat a-i aparţine lui Miron Barnovschi, „românul cel vestit”, cum avea să fie calificat de Gheorghe Şincai, unul din corifeii Şcolii Ardelene.