Cine a fost domnitorul Țării Românești numit Laic Vodă? Acest personaj a fost unul dintre deschizătorii de drumuri din istoria principatului întemeiat la nord de Dunăre.Prin faptele sale a ajuns, multe secole mai târziu, și eroul unei drame istorice cunoscute, nu de puține ori subiect la examenul de intrare în liceu.
Cine a fost domnitorul Țării Românești numit Laic Vodă? Primul voievod care s-a luptat cu otomanii
„Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti” este formula consacrată cu care încep majoritatea poveștilor și basmelor românești, care urmează, firește, și mai celebrei „a fost odată, ca niciodată”.
Dar viața acestui personaj n-a fost nici basm, nici poveste inventată și poate fi spusă tocmai pentru că a fost. A fost reală.
Laic Vodă probabil că nu spune mare lucru, dar numele mai cunoscut al acestui voievod este cel de Vlaicu Vodă.
Citește și: Ce pașă otoman a vrut să fie domnitorul Țării Românești? Fiul său a ocupat tronul doar 30 de zile
Acum, sigur că mulți deja au recunoscut personajul, mai ales că a fost imortalizat în drama istorică - o capodoperă a literaturii noastre - cu acest nume, scrisă de Alexandru Davila (1862-1929), fiul doctorului Carol Davila.
S-a jucat mult, incusiv pe scenele contemporane ale teatrelor noastre, dar a fost studiată vreme de generații și în școală, în clasele gimnaziale, fiind, nu o dată, subiect de examen la admiterea în liceu.
Istoria oficială l-a reținut pe Laic Vodă - sau Vlaicu Vodă - sub numele de domnitor de Vladislav I, el fiind nepotul întemeietorului Țării Românești, Basarab I, marele învingător de la Posada, în 1330, al regelui Ungariei Carol Robert d'Anjou, izbândă ce a decis decisiv existența principatului de la nord de Dunăre.
Începutul domniei lui Laic sau Vlaicu Vodă ori Vladislav, cum preferați, este situat în jurul anului 1364, adică cel al morții tatălui său, Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I Întemeietorul.
Fratele lui Vlaicu a fost Radu I, cel care i-a fost atât succesor, cât și tatăl viitorului mare voievod Mircea cel Bătrân, ceea ce-l face pe Vlaicu unchiul acestuia.
Chiar dacă victoria bunicului său din 1330 asupra regelui Ungariei fusese una categorică, regatul nu renunțase deloc la ideea subordonării, dacă nu chiar a cuceririi tânărului principat.
Ludovic de Anjou, regele Ungariei între 1342 - 1382 - Foto: arhiva
De aceea, în ianuarie 1365, urmașul lui Carol pe tronul Ungariei, Ludovic de Anjou (1342-1380), aflat la sfârșitul conflictului cu „infidelul notoriu” Bogdan din Cuhea - nimeni altul decât Bogdan I al Moldovei - observa că și în Țara Românească voievodul Vladislav I urma „relele deprinderi părintești”, scrie istorie-pe-scurt.ro.
În opinia acestuia, acesta ocupa tronul Ungro-Vlahiei, așa cum i se spunea Munteniei, fără a cere învoirea stăpânului „firesc” - regele maghiar - ba chiar plănuia să „redobândească hotarele și ținuturile de margine ale regatului”.
Citește și: Ce a fost „Sultanatul femeilor”, început de Hurrem, soția lui Suleyman Magnificul?
Din aceste motive, Ludovic le cerea supușilor săi să se pregătească de război împotriva lui Laic Vodă.
În 1365, ca manifestare a independenței sale, voievodul bate, la Curtea de Argeș, primii bani românești. Este vorba ducații de argint, în greutate de 210 grame, dar și de o monedă secundară care rezistă şi-n zilele noastre: banul.
Dar situațiile, în acea epocă, erau schimbătoare precum vremea pe munte. La 10 octombrie 1366, în schimbul recunoașterii suzeranității regelui Ungariei, Vladislav I primea ca feudă unele sate din viitorul ducat al Amlașului, o zonă din sud-vestul Sibiului.
El devenea astfel primul domnitor ce avea domenii dincolo de Carpați. Dar relațiile sau deteriorat rapid, din nou.
Astfel, regele ungar a decis că era momentul să aducă sub stăpânirea sa și Țara Românească, unde se aflau „schismaticii” ortodocși care nu doreau să îmbrățișeze adevărata credință, cea catolică.
Când, în 1368, Vladislav a refuzat să se alăture regelui maghiar spre a-i consolida stăpânirea asupra Vidinului, soarta Țării Românești a fost hotărâtă. Cel puțin, la nivel teoretic, în planurile regelui Ungariei.
Oștile maghiare au înaintat pe două direcții: dinspre Vidin spre Severin și dinspre nord, din Transilvania spre sud-vest, de unde veneau trupele conduse de voievodul Nicolae Lackfi. Operațiunea preconizată nu a dat rezultatele așteptate.
În noiembrie, Laic Vodă a învins pe râul Ialomița, în apropiere de Târgoviște, oastea voievodului transilvănean.
În contextul noii situații, Ludovic recunoștea, în schimbul prestării formale a jurământului de vasalitate, toate titlurile și posesiunile lui Vladislav I.
Astfel, el stăpânea la acel moment, dincolo de munți, Amlașul, Făgărașul și Severinul. Purtând titlul de ban de Severin și duce de Făgăraș, Vladislav este numit „domn al Țării Muntenești din mila lui Dumnezeu și a regelui Ungariei, pe care într-o diplomă latină din 1372 îl considera „domnul său firesc”.
În 1368, după ce fusese primul domnitor care bătuse bani proprii și stăpânea teritorii peste Carpați,el devine și cel care acordă primul privilegiu de comerț brașovenilor, la 20 ianuarie 1368.
Ultima premieră avea să fie, cumva, cea care va da „startul” unui conflict ce se va întinde pe sute și sute de ani: prima luptă cu o oaste turcească. eveniment petrecut în timpul sultanului Murad I (1360 - 1389).
Citește și: Cine a fost cea mai puternică sultană din Imperiul Otoman? Sugrumată cu o perdea de mătase
Ocazia s-a ivit în 1369, când țarul bulgar de Târnovo a venit cu ajutor turcesc pentru a ocupa Vidinul, potrivit enciclopediaromaniei.ro.
Dar Vladilsav a ieșit victorios din această primă confruntare dintre trupele valahe și cele otomane, lupte ce aveau să devină o sângeroasă obișnuință în secolele următoare.
Evenimentele sunt prezentate într-un document al lui Vlaicu din 1372, unde laudă și bravura nobilului transilvan Ladislau de Dăbâca, înrudit prin alianță cu dinastia Basarabilor, care „năvălind împreună cu noi și cu oastea noastră, s-a luptat vitejește împotriva preacruzilor și necredincioșilor turci și a împăratului de Târnovo”.
În virtutea primirii feudelor în Transilvania, Vladislav acceptă un episcop catolic în Țara Românească.
Însă, pentru a contracara prozelitismul catolic, în 1370. domnitorul întemeiează în Țara Românescă o a doua mitropolie, la Severin, avându-l în frunte pe grecul Daniel Kristopulos, denumit acum Antim.
De asemenea, cu concursul călugărului Nicodim, de origine greco-sârbă, este ctitorită și mănăstirea Vodița, ce va fi cârmuită în spiritul mănăstirilor de la Muntele Athos.
Legat de aceasta, actul de danie din 1374 este primul document intern păstrat din Țara Românească. Domnul înzestra prin el lăcașul de cult cu sate, moșii, robi, veșminte și odoare bisericești plus o sumă de bani în fiecare an.
Laic Vodă sau Vladislav I ori Vlaicu Vodă avea să dispară din istorie pe fondul unor noi tensiuni cu Regatul Ungariei și al noului conflict cu acesta.
În 1376 se ajunge iar la război, iar Severinul este cucerit din nou de unguri. Foarte probabil viața și, automat, domnia voievodului muntean s-au încheiat în circumstanțele acestui conflict, rămase necunoscute.
Deja, însă, în 1377, scaunul domnesc era ocupat de Radu I, fratele lui Vladislav, și tatăl viitorului mare voievod Mircea cel Bătrân.
Nu se știe unde se află mormântul lui Laic Vodă, dar el și-a lăsat amprenta, în mod pregnant, asupra istoriei acestui pământ.
De aceea, marele istoric Nicolae Iorga îl consideră unul dintre cei patru voievozi care au construit Ţara Românească: Basarab I, Nicolae Alexandru, Vladislav I şi Mircea cel Bătrân.
