Legenda spune că Ștefan cel Mare, în timpul unei crize avute într-un război cu turcii, a venit la Arhimandritul Daniil, la schitul acestuia din localitatea Voroneț, cerându-i sfatul. Lăcașul de cult a fost ridicat după victoria în fața otomanilor.
În vremurile vechi, se zice că mai mulţi călugări evlavioşi, care se strânseseră într-un loc singuratic şi înconjurat cu păduri străvechi, clădiseră o mănăstire.
Cine a fost sfetnicul legendar al lui Ștefan cel Mare?
Ei și-au construit mănăstirea din bârne groase din stejar trainic în apropierea şi spre asfinţit de satul Vicovul de Sus, pe locurile lui şi au închinat-o Sfântului Laurenţiu.
Călugării se rugau lui Dumnezeu Sfântul pentru iertarea păcatelor lor şi ale oamenilor.
Ca să-şi agonisească cele puţine, însă cu totul trebuincioase pentru nevoile vieţii, lucrau fel de fel de meşteşuguri.
Citește și: Povestea stejarului care are peste 600 de ani vechime. Străjuiește un castel din Transilvania
Dintre aceşti vrednici părinţi era ieromonahul Daniil, cel mai evlavios şi iscusit. Şi el se îndeletnicea cu cioplirea de linguri din lemn de paltin.Lingurile le vindea prin satele învecinate şi aşa îşi agonisea el puţina pâine cea de toate zilele.
Cele ce-i mai rămâneau de prisos de la vânzarea lucrului mâinilor lui şi din cele ce-i aduceau bunii creştini ca răsplată pentru sviştănii, dezlegări, cărţile lui Lazăr, cetanii ş.a. împărţea săracilor, văduvelor şi orfanilor.
Un adevărat părinte duhovnicesc
Auzise cuviosul Daniil, care de obicei petrecea numai în post şi rugăciune, că în Siret, care era al treilea sat de la Vicovul de Sus, s-ar strânge oamenii într-o zi anumită din săptămână, ca să se desfacă de cele ce au de prisos şi-şi cumpără cele ce au de trebuinţă.
Şi având şi Daniil o mulţime de linguri gata, pe care nu le putea desface prin satele din apropiere, se hotărî să-şi cerce norocul cu marfa lui în Siret.
Se duse, deci, pustnicul la stareţ să-şi ceară binecuvântarea şi poslovenia pentru călătorie, fără de care n-ar fi îndrăznit el să facă, Doamne fereşte, nici un pas afară de mănăstire. Ajungând Daniil în Siret, îşi vându îndată marfa ce-o lucrase şi pe care o adusese într-o pereche de desagi în spate.
Citește și: Povestea regelui dac care a băgat spaima în romani. Stăpânea jumătate din Europa: „Era temut”
Dar, cu toate că-şi vându îndată lingurile, el de aici nu scăpă cu una cu două. Creştinii din partea locului şi cei de primprejur, auzind că Daniil se află în mijlocul lor, nu-l lăsară.
Ei îl rugară, unul pentru o molitvă a Sfântului Vasile, altul sviştanie pentru bolnav, celălalt pentru dezlegarea şi măsluirea unei femei ce trăgea de moarte ş.a, potrivit identitatea.ro.
I se duce vorba de vindecător
Vestea că rugăciunile lui Daniil sunt primite înaintea lui Dumnezeu şi că-i de folos celor bolnavi se duse în toată Ţara Moldovei, de aceea îl şi îmbulzeau creştinii.
Veneau la el tot felul de bolnavi, paralizați, oameni stăpâniți de duhuri necurate și se vindecau.
Credincioșii, neputând ajunge la chilia lui, așteptau jos în mănăstire. Iar Cuviosul cobora noaptea, se rugă pentru ei, le spunea pricina suferinței, îi sfătuia, îi binecuvânta și îi trimitea sănătoși la casele lor, potrivit doxologia.ro.
Şi, adică, ce avea să facă bietul călugăr, trebuia să le facă tuturor după dorinţă. Ştia el că astfel se prea întârzie şi trece sorocul vremii pentru care îl învoise stareţul să fie înapoi dar el nădăjduia în Dumnezeu şi în bunătatea proistosului său.
Citește și: Povestea românului care a compus sute de șlagăre cântate de Moscopol și Zavaidoc. Sfârșește tragic
El se gândi că este dator să ajute celor ce suferă de boli, să le aline durerile trupeşti şi sufleteşti şi apoi că din prisosul darurilor creştinilor va avea de unde ajutora pe cei săraci, aşa că rămase pe la creştini şi zăbovi o zi peste vadea.
Întorcându-se Daniil a patra zi acasă şi ducându-se înaintea stareţului, el, fără să asculte dezvinuirea lui, îl mustră aspru pentru întârziere şi-l opri de-a ieşi din mănăstire un timp îndelungat.
Bietul Daniil, deşi se ştia fără de vină mare, primi cu supunere mustrarea aspră a stareţului şi pedeapsa cea grea, dar se hotărî în sine, ca pedeapsă pentru că a încălcat porunca stareţului şi a întârziat cu o zi, ceea ce nu i se întâmplase niciodată înainte, să se tragă până la sfârşitul vieţii în fundul munţilor, într-un loc cu totul neumblat şi pustiu şi să se facă sihastru.
Şi aşa şi făcu. Se trase, adică, într-un codru necălcat de picior de om, care era între munţii de la asfinţit-miazănoapte de la mănăstirea Sfântului Laurenţiu şi într-o depărtare ca de un ceas şi mai bine.
Aici află Daniil un locşor ce-i venea la îndemână, fiindcă una: locul era pustiu; al doilea: lângă el curgea în vale un pârâu cu o lingură de apă, şi al treilea: că aici codrul era plin de stânci uriaşe.
Şi mai ales această de pe urmă însuşire a locului se lovea cu dorinţa lui ca să se facă sihastru.
El, adică, se hotărî să-şi scobească într-o stâncă de aici o chilie, unde să se poată adăposti de greul iernii, de ploi şi de fiarele cele răpitoare.
Ani întregi petrecu bietul sihastru în genunchi cu dalta-n mână, cioplind necontenit şi din greu în vârtoasa stâncă.
După o muncă straşnic de grea, ostenitoare şi îndelungată îşi văzu şi el sfârşită chilia cu ajutorul lui Dumnezeu, la care nădăjduia mereu. Această chilie se poate vedea şi astăzi în Putna.
Se întâlnește cu Ștefan cel Mare
Pe când petrecea Daniil într-o seară întunecoasă în fundul stâncii sale în genunchi şi se ruga lui Dumnezeu, iar afară se auzea fiorosul urlet al lupilor şi urşilor, zice că bătea cineva la uşa chiliei.
Daniil, că cine-i, iar de afară răspunse un glas, că este Ştefan Vodă, domnul Ţării Moldovei, care de la vânătoare prin munţi a rătăcit de soţii lui.
Şi fiind afară grozav de întuneric, nu poate afla cărarea, deci se roagă să-l primească la masă.
Sihastrul deschise uşa chiliei şi-l primi bucuros pe Vodă să rămâie. În acea noapte, zice-se, Daniil l-a înduplecat pe Ştefan Vodă să ridice în acele locuri lui Dumnezeu locaş şi Dumnezeu îi va ajuta la toate treburile lui.
Şi Ştefan Vodă primi voios sfatul sihastrului. Era doar un om evlavios şi cu frica lui Dumnezeu, cum rar este altul şi zidise şi mai înainte încă multe locaşuri dumnezeieşti.
Începu, deci, să zidească şi aici o mănăstire falnică, pe care, sfârşind-o, o numi a „Putnei”, după pârâul ce curge alături spre vale.
Cum se isprăvi mănăstirea Putna, curseră la ea şi o mulţime de călugări de prin toate mănăstirile şi schiturile din ţară, aşa şi din cea a Sfântului Laurenţiu din Vicovul de Sus.
Aceasta de acum înainte rămase pustie şi cu vremea clădirile ei începură să se risipească.
Biserica cea de stejar a mănăstirii zice să se fi mutat mai târziu în alt sat, al cărui nume s-a uitat cu vremea cu totul.
Aşa că nu a rămas nimic din această mănăstire şi nimeni n-ar şti că ea cândva, în timpuri, a fost, dacă poporul nostru nu ne-ar fi păstrat istoria şi pentru aceea poartă locul numele „Laura”, scurtat din Laurenţiu.
Sfaturile lui Daniil l-au ajutat pe Ștefan cel Mare să câștige o bătălie împotriva turcilor
Daniil zice că să fi proorocit că în satul Vicovul de Sus poporul astfel se va înmulţi, că va fi nevoie ca biserica sătească mereu să se adauge şi să se mărească de trei ori de cum era, ba că va veni vremea când se va zidi chiar pe acel loc, pe care a fost mănăstirea Sfântului Laurenţiu, o biserică sătească.
Sihastrul Daniil, după ce s-a zidit mănăstirea Putna şi s-a urzit acolo un sătişor de 12 familii, a părăsit chilia lui din stânci şi s-a făcut nevăzut.
Se povesteşte că s-a aşezat într-o pustietate mai mare, precum îşi pusese el canonul, când cu probozania stareţului, ca până la sfârşitul vieţii să petreacă în adâncă singurătate.
Zice că el s-a statornicit pe un loc pustiu şi sălbatic, pe pârâul Voroneţului sau pe apa Corbului. Aici petrecea ca şi în chilia lui de stâncă de pe Putna, în post, rugăciune, învăţarea celor ce veneau la el.
Aici s-a mai întâlnit Daniil cu Ştefan Vodă după bătălia cu turcii de la Valea-Albă sau Războieni.
Ştefan, în nevoia lui, l-a rugat pe Daniil să-l sfătuiască; Daniil i-a zis să-şi strângă oastea, să se lupte cu duşmanul, că va învinge, dacă va făgădui să zidească pe acele locuri un locaş lui Dumnezeu.
Ştefan Vodă ascultă sfatul sihastrului, învinse pe turci şi zidi pe apa Corbului (Voroneţului) o mănăstire frumoasă, numită a Voroneţului, ca mulţumită pentru izbânda câştigată cu ajutorul lui Dumnezeu.
