Nu mulți sunt cei care cunosc peripețiile prin care a trecut Coloana Infinitului, denumită inițial, ”Coloana recunoștinței fără sfârșit”, ridicată de marele sculptor Constantin Brâncuși, la Târgu Jiu.
Monumentala lucrare a fost inaugurată la 27 octombrie 1938, iar inițiativa construirii ei a aparținut Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, condusă de Arethia Tătărescu, soția prim-ministrului liberal de atunci, Gheorghe Tătărescu.
Cum au vrut comuniștii să dărâme Coloana Infinitului a lui Brâncuși
Coloana Infinitului a fost ridicată ca parte a unui ansamblu dedicat eroilor gorjeni căzuți în timpul Primului Război Mondial, „Ansamblul Monumental Calea Eroilor” sau „Calea Sufletelor Eroilor”, așa cum Constantin Brâncuși însuși își numise opera.
Situată pe o axă de 1,8 kilometri lungime, Calea mai cuprinde Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, toate amplasate în Parcul Municipal din Târgu Jiu, ajungând până la parcul - nou, pe atunci - construit special pentru amplasarea Coloanei.
Inaugurarea ansamblului a avut loc la 27 octombrie 1938, fără ca Brâncuși să fie prezent la festivitate, artistul întorcându-se în Franța cu o lună mai devreme.
Din start, Coloana Infinitului a fost considerat cel mai important element din trilogia „Masa - Poarta - Stâlpul”, cum denumea Brâncuși cele trei lucrări majore ale ansamblului. Nimeni nu bănuia că, peste puțin mai mult de un deceniu, un alt regim – cel comunist – va încerca să pună la pământ tocmai acel element-simbol al operei brâncușiene. Și nu o dată, ci chiar de trei ori: în 1949, 1951 și 1953.
Într-un articol semnat de Dr. Sorin Lory Buliga, geolog cu un doctorat în Brâncuși, pentru revista Historia, intitulat „Coloana fără Sfârșit era cât pe ce să-și găsească sfârșitul”, aflăm amănunte surprinzătoare despre aceste tentative.
„În Arhivele Naționale ale județului Gorj se găsește adresa nr. 2876 din 17 mai 1949 a Secției de Artă și Cultură a Comitetului Provizoriu Gorj, către Serviciul Arte Plastice din cadrul Ministerului Artelor și Informațiilor.
Prin aceasta se cere nici mai mult, nici mai puțin decât demolarea Coloanei fără Sfârșit, decizie aparținând colectivului de agitație și propagandă P.M.R. luată în ședința din 16 mai 1949.
Mai concret, atunci „s-a hotărât ca să se desființeze monumentul construit de Gh. Tătărescu din romburi subt formă de stalp cu înălțimea de 29 m, din material de fontă…”, scrie Sorin Lory Buliga.
Citește și: Maria Tănase moare la 50 de ani. Preferă să urce pe scenă în loc să se trateze de cancer
Aflăm apoi că Ministerul Artelor și Informațiilor, prin adresa nr. 3364 din 24 mai 1949, a transmis Comitetului Provizoriu al Județului Gorj „că la prima ședință a Comisiunii Superioare a Monumentelor Publice va fi discutată chestiunea monumentului construit de Gh. Tătărescu la Tg.Jiu”.
Se face specificația că „până la soluționarea chestiunii de către susnumita Comisiune, monumentul rămâne în starea în care se află”.
Au existat trei încercări de punere a ei la pământ
Intenția de a demola Coloana fără Sfârșit este reluată doi ani mai târziu, de această dată de către Sfatul Popular al orașului Târgu-Jiu. Solicitarea din 7 martie 1951 a autorităților locale către Departamentul Gospodăriei Comunale și Industriei Locale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne conține formulări care ne cutremură la ora actuală. Se specifica chiar și posibila utilizare a materialelor din care era construită Coloana, acestea urmând a fi folosite pentru „lucrări edilitare” din oraș.
„Întrucât orașul Tg. Jiu a moștenit de la vechile regimuri burghezo-moșierești diferite monumente așezate fără nici o estetică pe raza orașului și fără să aibă un rol bine definit pentru culturalizarea poporului, așa cum de exemplu se află și o coloană metalică introdusă în fundament de beton și situată în partea de Est a orașului în noul parc creat în cursul anului 1937.
Ținând seama că această coloană prin materialele rezultate din demontarea ei ar putea folosi la alte lucrări edilitare de primă necesitate a orașului Tg. Jiu, vă rugăm a ne da cuvenita aprobare pentru dărâmarea ei, materialele fieroase rezultate putând fi predate D.C.A. din localitate.
Coloana are o înălțime de circa 29 metri, lățime de 1 metru, în formă de X trunchiuri de piramide suprapuse. Înaintăm alăturat și o schiță de plan a coloanei”, se scria în adresă, conform documentelor prezentate de Buliga.
La rândul său, Departamentul Gospodăriei Comunale s-a adresat Comitetului pentru Artă de pe lângă Consiliul de Miniștri pentru a da curs solicitării organelor locale și a dărâma monumentul. Acesta înaintează adresa către Academia Republicii Populare Române, Comisia Științifică a Muzeelor și Monumentelor Istorice și Artistice, la data de 5 ianuarie 1952.
Totuși, Comitetul pentru Artă specifică faptul că lucrarea lui Brâncuși poate fi considerată o operă decorativă, inspirată din formele artei populare din regiune, astfel că poate fi menținută ca atare.
Pe baza acestei recomandări, Academia R.P.R. comunică Comitetului pentru Artă, la data de 18 ianuarie 1952 că: „„Biroul Comisiei Științifice a Muzeelor, Monumentelor Istorice și Artistice, luând în discuție adresa Dvs. Nr. 38737 prin care ne faceți cunoscut că Sfatul Popular al orașului Tg. Jiu a cerut dărâmarea coloanei din metal din oraș, opera sculptorului gorjan Brâncuș, vă aducem la cunoștință că întrucât Dvs. ați constatat că această lucrare este o operă decorativă, inspirată din formele artei populare din regiune și merită să fie menținută ca atare, biroul a hotărât să faceți cunoscut Sfatului Popular al orașului Tg. Jiu, că această coloană nu trebuie distrusă, ci conservată, fiind un monument de artă. / Președintele Comisiei / Acad. C. Moisil / Secretar / H. Bălănescu”.
S-a tras de ea cu lanțuri legate de un tractor
În urma „sentinței” aademice, se părea că problema s-a închis. Dar, nu! Culmea, chiar în anul următor, 1953, are loc cea mai concretă, mai dură tentativă de distrugere a Coloanei Infinitului, când un activist local, Tănăsie Lolescu, „înarmat” cu lanțuri și un tractor, încearcă efectiv să doboare monumentul.
Povestea ar fi aceasta, conform lui Buliga: „În primăvara anului 1953, pe când T. Lolescu era activist, deputat și membru în comitetului executiv al Consiliului popular al orașului Târgu-Jiu (care-l avea ca președinte pe tov. Drăghici), a făcut parte la un moment dat din comitetul de organizare a Festivalului Mondial al Tineretului, care urma să se țină la București.
Cu această ocazie, organizațiile de tineret ale partidului au primit sarcina să adune fonduri. Cum tinerii nu prea aveau bani, cel mai simplu lucru era ca aceștia să fie obținuți din strângerea fierului vechi (acțiune ținută la oraș și la sat).
Pentru circumscripția lui T. Lolescu (ce ținea de la prefectură până la regiment, incluzând astfel parcul Coloanei), tov. Babalâc, primul secretar al raionului, i-a dat acestuia sarcina de a da „Coloana jos și să scoatem bani”.
Cum tov. Drăghici (primarul) nu a avut nimic împotrivă, Lolescu s-a dus la Sovrom Petrol (instituție condusă de un director român, numit Porojnicu, și unul rus, numit Naghiev) și a cerut un tractor Kirov de la directorul rus, care însă a refuzat politicos să-l ajute.
A mers apoi la Școala de tractoriști de la Vădeni, la directorul Olaru, de unde a obținut un tractor I.A.R. și de unde a luat și câteva lanțuri. Spre seară, s-a dus împreună cu tractoristul Milotin și au legat lanțurile de Coloană și au tras de ea cu tractorul, dar lanțurile s-au rupt.
S-au urcat apoi pe acoperișul tractorului și au legat lanțurile la un nivel mai sus, trăgând din nou, dar singurul rezultat a fost că tractorul s-a ridicat în partea din spate. La ultima încercare lanțurile s-au rupt din nou și acțiunea a fost abandonată.
La ședința cu primul secretar i s-a raportat acestuia eșecul dărâmării Coloanei, drept care tov. Babalâc l-a făcut „neputincios”, supărat că i-au fost „înșelate așteptările”.
Așa s-a scris istoria Coloanei Infinitului brâncușiene, ce s-a dovedit mai puternică și decât lanțurile și tractoarele comuniștilor de atunci.
