Cum făceau cumpărături boierii olteni acum 300 de ani? În mod surprinzător, pătura înstărită beneficia de facilități asemănătoare celor de azi. Astfel, cei cu dare de mână își trimiteau listele de cumpărături unor negustori, apoi așteptau ca produsele să le fie livrate acasă.
Cum făceau cumpărături boierii olteni acum 300 de ani? Modul de livrare, ca al curierilor de azi
Dacă te întrebai cum își făceau oamenii cumpărăturile acum 300 de ani, își putem spune cum se derulau lucrurile în ceea ce-i privește pe boierii olteni.
La fel ca orice alți români înstăriți, aceștia apelau la mijloace aproape moderne pentru a-și procura mărfurile necesare, iar livrarea lor are surprinzător de multe asemănări cu cea a firmelor de curierat de astăzi.
La acea vreme, nu erau magazine specializate, de exemplu, pentru inele, praf de pușcă, stofe ori condimente.
Citește și: De unde vine denumirea de Moldova? Ce spune legenda, care e realitatea?
În schimb, existau negustori care preluau comenzile celor cu dare de mână și livrau marfa. Cumpărăturile erau solicitate prin scrisori, echivalentul comenzilor online de acum, iar marfa venea acasă, cam în același fel în care o aduc curierii de azi.
Dar produsele colicitate puteau să provină din Vest sau chiar din Orient, așa că negustorii, ca niște buni afaceriști, se dădeau peste cap pentru a le oferi bogaților ceea ce-și doreau.
Cartea ”Lux, modă și altebagatele politicești” (Editura Humanitas, 2021), scrisă de cercetătoarea Mária Pakucs-Willcocks aduce detalii în acest sens, potrivit turnulsfatului.ro.
Cum boierii olteni nu aveau de unde să-și procure multe dintre produsele dorite din Țara Românească, apelau la „casele de comenzi” ale timpului, adică la negustorii sași ori greci care trăiau în Principatul Transilvaniei, mai precis în Sibiu, explică Mária Pakucs-Willcocks.
”Boierii din provincie nu ajungeau întotdeauna la marile prăvălii din oraşe. Obţinerea mărfurilor dorite se făcea prin comenzi trimise cu corespondenţa negustorilor renumiţi (sau cunoscuţi) şi caselor comerciale. Una dintre casele comerciale vestite a fost cea ţinută de Constantin Hagi Pop la Sibiu.
Boierii olteni îi scriau cu precădere, pentru orice aveau nevoie: de la praf de puşcă la seminţe de flori, de la fructe exotice la stofe grele, de la căţeluşi şi ogari la peruci, pantofi, doftorii, sticle cu vin, farfurii, confeturi, trăsuri, cai, ceai, cafea, tutun, rozmarin, uleiuri şi multe altele”, se precizează în carte.
Unul dintre boierii de la care s-a păstrat o asemenea „listă de cumpărături” este Hamza Jianu, din vechea familie a Jienilor, din care s-a înălțat și vestitul haiduc Iancu Jianu. Hamza locuia în Caracal, unde strânsese o avere frumoasă.
Citește și: De unde vin denumirile Transilvania și Ardeal? Ce înseamnă? De ce două nume pentru aceeași regiune?
Atfel, conform cărții menționate, lista acestuia curpinde următoarele:
„Târguielile ce am poftit pe nepotul Costandin să-mi ia, avgust 29, 1775: 2 solniţe să să facă de argint 1 inel bun, 1 inel lui Costache de granat ,1 inel lui Grigoraşco asemenea, 1 masă de ceale bune, de 12 oameni, 12 şărvete, 1 toc tipsii, 1 toc talere 15 coturi postav. Săbii. Hamza Jianu“”, se arată în lucrare, potrivit sursei citate.
Inelele de granat le cumpăra pentru nepoţii lui, Costache şi Grigoraşcu, iar celelalte erau lucruri de-ale casei, comandate în numele soţiei.
Listele de acest fel, trimise la Sibiu sau la Bucureşti, la Iaşi sau la Craiova, sunt nenumărate. Ele oferă indicii relevante privitoare la consum, dar şi la gusturile oamenilor.
„Odată cu mărfurile respective circulă şi informaţii cu privire la calităţile lor, la modul de folosire sau la obiceiurile la modă în alte părţi ale regiunii. Multe din aceste liste – o parte publicate de Nicolae Iorga – evidenţiază preferinţa boierimii din Oltenia pentru lumea vieneză.
Negustorul Hagi Pop răspunde acestor dorinţe trimiţându-le produse și mărfuri apreciate. Boierii se conving astfel că la Viena se stabilesc ultimele tendinţe în modă; vor sublinia deseori în scrisorile lor ca mărfurile cerute „să fie după moda de la Beci“”, mai scrie autoarea.
Atracția către Viena este justificabilă, dacă ne gândim că Imperiul Habsburgic a condus Oltenia, timp de două decenii, în prima parte a aceluiași secol, între 1718 - 1739.
Unele liste ne arată amănunte inedite, cum ar fi faptul că rozmarinul era încă necunoscut pe la anul 1780 în zona Olteniei.
Astfel, Dumitrana Ştirbei cere „rozmalinul de care se face prin grădină“ ca să fie „pentru bucate“. Hagi Pop îi trimite însă stafide negre, aşa că boieroaica își reia cererea.
Citește și: Un castel din România, cu arhitectură italiană, readus la viață de Biserică. A fost al unui boier
„Astfel de încurcături sunt destul de frecvente, mai ales că descrierea mărfurilor se face de multe ori în funcţie de criterii personale, având în minte un model văzut undeva, pornind de la poveştile altora sau de la articolele gazetelor străine.
Un alt tip de liste este reprezentat de inventarele de tot felul, făcute în diferite împrejurări sau cu diverse scopuri. Inventarele de avere se alcătuiau, de regulă, după decesul proprietarului”, mai precizează Mária Pakucs-Willcocks în lucrarea sa, potrivit aceleiași surse.
