Vasile Ursu Nicola s-a născut în Ţara Moţilor, în satul Albac, pe Dealul Fericetului (azi comuna Horea, judeţul Alba).
Numele de "Horea" era o poreclă care i se trăgea de la faptul că ştia să cânte frumos, ştia să "horească".
Cum îl descriau nemții în 1785 pe Horea, conducătorul revoltei țărănești din Apuseni: ”Se ține drept”.
Ţăranii din Munţii Apuseni aveau obiceiul de a da nume de animale sau nume de copaci viguroşi copiilor, pentru că exista credinţa că pruncul va căpăta puterea animalului sălbatic sau a copacului după care a fost botezat.
Citește și: Povestea miresei care a murit în noaptea nunții. Se spune că și acum își caută soțul pe drum
Acest obicei s-a păstrat până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când a fost interzis de capii bisericii ortodoxe, ca fiind un obicei păgân.
Horea a mai avut doi fraţi, Petru şi Damian, şi o soră.
A fost căsătorit cu Ilina, cu care a avut doi fii, care s-au numit Ion şi Luca. Ion a participat alături de Horea la răscoală şi a fost numit uneori "Horea cel tânăr".
Începe răscoala
Horea era în vârstă de 54 ani când a pornit răscoala care va tulbura profund societatea feudală în care trăia. Era de meserie meşter lemnar, ştiind să construiască biserici româneşti din lemn, dintre care s-au păstrat unele până ziua de azi, deşi Horea nu a folosit la îmbinări nici măcar un singur cui de fier.
Singura biserică de lemn a cărei constuire i se poate atribui cu certitudine lui Horea este biserica din comuna Cizer, judeţul Sălaj. Data la care s-a încheiat ridicarea acesteia este anul 1773. Această biserică de lemn, monument de mare valoare istorică şi culturală, a fost mutată în anul 1967 la Cluj-Napoca, la Muzeul Transilvaniei.
Se pare că Horea ar fi participat şi la construcţia "Bisericii cu Lună", ortodoxă, din centrul oraşului Oradea. Fiind meşter, se presupune că ar fi ştiut să scrie şi să citească, chiar dacă era, ca şi statut social, iobag al statului.
Dar Horea și-a jucat rolul său în istorie. A fost un conducător al răscoalei țărănești de la 1784.
Citește și: Cum l-a lăudat celebra revistă americană, Time, pe Ceaușescu: „România se află mult în fața altora.”
În toamna anului 1784, moţii se răscoală împotriva domnilor de pământ din Munţii Apuseni. Revendicările lor sunt în principal sociale şi foarte avansate pentru epoca şi statutul lor.
Astfel, ei vor cere desfiinţarea iobăgiei şi a claselor nobiliare, impozite plătite de către toţi supuşii coroanei austriece, devansând cu cinci ani principiile revoluţiei franceze de la 1789: "Libertate, egalitate, fraternitate", potrivit apuseni.info.
Nu peste foarte mult timp răscoala va căpăta accente de luptă naţională, împotriva clasei nobiliare maghiare. Răscoala se extinde extraordinar de repede în aproape tot Ardealul, dar în doar câteva săptămâni este înăbuşită în sânge cu o deosebită cruzime, în principal de către nobilii maghiari.
La 14 decembrie 1784 Horea decide să întrerupă lupta şi să se ascundă până în primăvara anului 1785, când dorea să reia răscoala. Se ascunde astfel, împreună cu Cloşca, în pădurile din jurul satului său natal, Albac.
Este prins de trupele austriece la 27 decembrie 1784, împreună cu Cloşca. Trădătorii au fost în număr de şapte, iobagi din zonă, şi se pare că unii îi erau rude. La o lună după prinderea lui Horea şi Cloşca a fost capturat şi Crişan, al treilea conducător al răscoalei tărăneşti.
Cum îl descriu nemții pe Horea?
În broşura "Horja und Klotska Oberhaupt und Rathgeber der Aufrührer in Siebenburgen" scrisă de Adam Friedrich Geisler şi publicată în 1785 în Germania, înfăţişarea lui Horea e descrisă astfel:
„Căutătura lui este posomorâtă şi melancolică, dar ochiul ager şi pătrunzător. O perpetuă seriozitate a tras mai multe încreţituri pe faţă decât pe frunte. O barbă neagră, subţire contribuie şi mai mult la umbrirea sau înnegurarea fizionomiei lui.
Configuraţia capului este prelungă, tot chipul, oval, cu o frunte lungă, ascuţită, nici prea înaltă, dar nici prea îndesată, cu osul sprâncenei bine potrivit. Nasul este ca de şoim, de o încovoitură îngustă, altminterea de mare fineţe, şi mai cu osebire la rădăcină şi la zgârciuri foarte ascuţit. Gura, bine proporţionată şi de o tăietură inteligentă.
Singura impresiune neplăcută ar fi numai înclinarea buzei inferioare spre bărbie; bărbia însăşi, deşi este lăsată mult în jos, ascuţită şi cu prea multă proeminenţă a părţii de dedesubt, nu face însă un urât profil, ci mai ales convine la o astfel de frunte şi încă mai vârtos la un chip aşa de oval.
Citește și: Ce scria The Times despre istoria românilor în 1867: Se cred descendenţii vechilor stăpâni ai lumii
Gâtul este lung, într-adevăr frumos şi drept...Chipul este, precum s-a zis, foarte costeliv, smead închis cu o pieliţă palid-brună, ciupită de pistruie...Crăpătura ochiului are puţină deschidere, în care se găsesc nişte ochi negri, nu tocmai mari, mai mult mici, dar plini de foc, care aci se rostogolesc deodată, aci iarăşi stau în uimire.
Părul capului este castaniu deschis, scurt şi moale, precum şi sprâncenele, genele şi mustaţa.
După înălţimea corpului el este de o statură de mijloc, de o talie nu corpolentă, ci mai mult sveltă şi în genere toată structura corpului cu pieptul şi umerii solizi şi tari formează în total o făptură bărbătească plăcută şi proporţionată, mai ales că atât în umbletul şi postura sa, el se ţine totdeauna drept. După aparenţă, nu poate avea etate mai mare de 48 sau 50 de ani.”
În continuare, prezentarea continuă cu veşmintele lui Horea, care arată că era îmbrăcat cu suman negru, împodobit pe margini cu cusături vinete, şi cioareci strâmţi, cojoc de piele de oaie şi căciulă neagră, potrivit enciclopediaromâniei.ro.
