De câte ori a invadat Rusia teritoriul României? De-a lungul ultimelor trei sute de ani, românii au simțit pe propria piele consecințele ocupțiilor rusești sau sovietice. Și la ora actuală, Rusia lui Putin poate oricând să repete „gesturile” făcute față de noi. în ultimele trei secole, „scorul” invaziilor fiind de 12 - 1 în favoarea „marelui Urs”.
De câte ori a invadat Rusia teritoriul României? Ecaterina cea Mare, prima care a intrat în Moldova
De-a lungul timpului principatele române, ulterior, România, au simțit mai mereu „în ceafă” răsuflarea înghețată a „marelui vecin de la Răsărit”.
E drept, sute de ani nu au existat nici neînțelegeri, nici mari prietenii, marea problemă a românilor, o bună parte din epoca medievală, fiind legată mai ales de Imperiul Otoman.
Dar, odată ce au „prins gustul” expansiunii spre vest, rușii au invadat teritoriul românesc de nu mai puțin de 12 ori, în ultimele trei secole.
Cel care a deschis „ușa” mult mai larg, pentru o relație cu Rusia, a fost Dimitrie Cantemir, marele cărturar și domn al Moldovei.
Este drept, acest lucru s-a întâmplat într-un moment în care rușii încă nu aveau antecedente agresive la adresa Țărilor Române, spre deosebire de otomani.
Citește și: Cine a fost prințesa română care putea fi țarina Rusiei? A avut un fiu cu Petru cel Mare
Deși înscăunat de turci, Cantemir a semnat fără rezerve Tratatul de la Luțk, în aprilie 1711, cu Imperiul Țarist condus de Petru cel Mare.
Conform prevederilor acestuia, domnitorului i se permitea să instituie domnia ereditară a familiei Cantemir în Moldova, lucru inexistent până atunci în tradiția succesiunii la tronul țării.
În schimb, principele moldovean recunoștea „protectoratul Rusiei“ și trebuia să depună în fața Țarului „jurământ de ascultare“.
Interesant este că textul tratatului a fost redactat de Cantemir însuși, Petru cel Mare doar dându-și acordul pentru el, conform enciclopediaromaniei.ro.
Dar, trei luni mai târziu, după bătălia de la Stănilești, pierdută în fața otomanilor, Cantemir a fost nevoit să se refugieze cu familia în Rusia, iar tratatul a rămas „literă moartă”.
Dar, un sfert de secol mai târziu, Rusia își va încorda pentru prima oară „mușchii” față de Moldova.
În războiul ruso-austro-turc de la 1735-1739, Țările Române au participat la conflict alături de otomani, Înalta Poartă fiind puterea suzerană.
În 1739 istoria consemnează prima invazie a rușilor asupra teritoriilor românești. În ziua de 1 septembrie a acelui an, armata țaristă intra în Iași.
Împărăteasa Ecaterina cea Mare a Rusiei a fost prima care a invadat ua dintre Țările Române, în 1739 - Foto: Arhiva
După încheierea păcii, rușii s-au retras. Dar aveau să se mai întoarcă de 11 ori, potrivit defenseromania.ro.
Tot Ecaterina cea Mare a stat și în spatele următoarei invazii, în timpul altui război ruso-turc, desfășurat între 1768–1774,
De data aceasta, armatele țariste ocupă ambele provincii românești, Moldova și Țara Românească.
E hilar faptul că Rusia cerea independența acestora față de otomani însă doar pentru a le anexa ea însăși.
Războiul s-a terminat dezastruos pentru turci, astfel că, prin tratatul de la Kuciuk-Kainargi, din 1774, au fost nevoiți să cedeze rușilor mai multe teritorii, inclusiv Crimeea.
Un alt război între cele două mari puteri - dar și cu Imperiul Habsburgic de partea Rusiei - s-a derulat înte 1787 - 1792.
Citește și: Cine a fost cel mai bătrân domnitor din Țările Române? Era analfabet și tatăl unui mare cărturar
Turcii au fost din nou învinși, iar prin Tratatul de la Iași din 1792 au cedat alte teritorii rușilor, inclusiv zona Transnistriei. Pentru prima oară în istorie, Nistrul a devenit frontiera rusă în Europa,
Și în secolul următor, al XIX-lea, s-au desfășurat alte bătălii între cele două puteri, uneori și cu implicarea altora, Țările Române devenind „monedă de schimb” în tratativele ce urmau fiecărui război.
În 1812, s-a petrecut, însă, unul dintre evenimentele ce aveau să marcheze tragic istoria Moldovei.
Prin Tratatul de la București, semnat chiar în Hanul lui Manuc, din actualul Centru Vechi, ce a urmat războiului din perioada 1806-1812, Rusia a pus mâna, printre altele, și pe Basarabia, deși otomanii nu aveau niciun drept să o ofere.
Imperiul Țarist ar fi vrut toată provincia, dar planurile le-au fost date peste ap de împăratul Napoleon al Franței, care tocmai se pregătea să atace Rusia.
Ocupația rusă în Basarabia a fost de o violență extremă în ceea ce privește rusificarea unui teritoriu pur românesc care a aparținut de drept Principatului Moldovei, asupra căruia sabia lui Ștefan cel Mare a vegheat mereu.
În 1918, Basarabia avea să se întoarcă la „patria-mamă”, Regatul României, însă doar pentru 22 de ani, până la utimatumul sovietic din 26 iunie 1940.
Dar una dintre cele mai semnificative invazii ruse a fost aducerea Principatelor sub deplinul control țarist după un alt război.
De aceasta dată, între 1829 - 1834, Moldova și Țara Românească n-au mai avut domnitori, ci au fost guvernate direct de ruși, instituindu-se o administrație militară condusă de generalul-conte Pavel Kiseleff.
Din fericire, acesta a fost un spirit luminat, care a făcut și multe lucruri bune pentru modernizarea Principatelor, dîndu-le inclusiv prima formă de constituție, prin Regulamentele Organice.
Principatele române au fost de multe ori „monedă de schimb” în tratatee de pace care urmau unui război ruso-otoman - Foto: Arhiva
Doar un pic mai târziu, în timpul Războiului Crimeii, 1853 - 1856, Rusia invadează din nou teritoriile românești.
Ca urmare a înfrângerii în fața alianței formate de Imperiul Britanic, al doilea Imperiu Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman, rușii se văd nevoiți să se retragă și să restituie sudul Basarabiei, adică cele trei județe, Cahul, Bolgrad și Ismail.
Dar își vor lua aproape imediat revanșa. Iar asta se va întmpla chiar după ceea ce noi numim Războiul de Independență al României, 1877 - 1878.
Deși de acea dată, din necesități istorice evidente, am fost aliații rușilor contra Imperiului Otoman, am plătit și un preț pentru asta, chiar și din această postură.
Prin prevederile Congresului de la Berlin din 1878, ce a urmat conflictului, Rusia a căpătat dreptul de a reanexa cele trei județe din sudul Basarabiei.
Citește și: A învins Mihai Viteazul în bătălia de la Călugăreni? Adevărul despre lupta cu Sinan Pașa
Primul Război Mondial a adus, finalmente, în 1918, perioada de maximă întindere a României, odată cu unirile succesive ale altor provincii românești, începând cu Basarabia și terminând cu Transilvania.
Dar iluzia „României Mari” a durat doar un pic peste două decenii. Al Doilea Război Mondial avea să fărâmițeze din nou țara, iar Rusia n-a lipsit din această ecuație.
Pe 26 iunie 1940, ora 22:30, Comisarul Poporului (n.r. - ministru) pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, i-a prezentat ministrului plenipotențiar al României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României „retrocedarea” Basarabiei și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică.
Sovieticii nici nu au mai așteptat răspunsul țării noastre, nici mutarea românilor din acele zone. Pe 28 iunie 1940, tancurile lui Stalin invadau Cernăuțiul, Chișinăul și Cetatea Albă.
A urmat masacrarea populației românești și deportarea masivă în gulagurile sovietice. Apoi, în vara lui 1944, Armata Roșie a intrat din nou în România, prin contraofensiva declanșată împotriva forțelor naziste, cu care țara noastră era aliată la acea oră.
În ciuda actului de la 23 august, Rusia/URSS a impus țării sistemul comunist, apoi a trecut la stoarcerea de bogății a României, totul făcându-se „în contul datoriei de război”.
Chiar și după Războiul de Independență, din 1877 - 1878, în care am fost aliații rușilor contra turcilor, a trebuit să plătim această aliantă cu sudul Basarabiei - Foto: Arhiva
Aceasta era „plata” pentru „tupeul” României de a merge alături de aliații de atunci, în iunie 1941, pentru prima oară pe teritoriul rusesc, trecând inclusiv dincolo de Nistru, ceea ce s-a dovedit a fi, totuși, o eroare.
Deși armata sovietică a fost retrasă din România în 1958, un deceniu mai târziu a fost la un pas să revină.
Atunci, în momentul său de glorie politică, Nicolae Ceaușescu a refuzat participarea noastră la invadarea Cehislovaciei, care fusese atacată de armatele țărilor din Tratatul de la varșovia, în frunte cu URSS, pentru suprimarea „Primăverii de la Praga” și a încercărilor de liberalizare a sistemului făcute de guvernul Dubcek al acestui stat.
Ca urmare a aitudinii noastre, sovieticii au masat trupe și la granița României, iar Ceaușescu a chemat la lupta întregului popor într-un discurs istoric șinut din același balcon al CC al PCR , de unde avea să-și țină și ultima cuvântare, pe 21 decembrie 1989.
Situația foarte tensionată a fost dezamorsată de SUA, care, prin președintele Lyndon Johnson a avertizat URSS și pe liderul ei, Leonid Brejnev, „să nu dea drumul câinilor războiului”.
Citește și: Când a fost armata obligatorie în România? Câți militari se află „sub arme”, la ora actuală?
Creditul obținut de Ceaușescu în capitalele occidentale după acest episod a fost așa de mare, încât, practic, a trăit din el până la căderea sa.
Asta, în ciuda instaurării treptate a unei dictaturi ce vedea în „neamestecul altor state în treburile interne”, un neamestec, de fapt, pe propria „proprietate”, mare cât o țară întreagă.
Prin urmare, antecedentele militare ale Rusiei la adresa României sunt de rău-augur, iar admirația pentru marea cultură rusă nu trebuie confundată cu mecanismele și obiectivele politico-militare ale unei Rusii agresive, condusă de un personaj tot mai imprevizibil în decizii, Vladimir Putin.
