De ce îi bătea Ceaușescu la fund pe ambasadorii străini? În primii ani ai regimului său, după ce i-a urmat la conducerea PCR și a țării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, după moartea acestuia, în martie 1965, fostul dictator a pozat în „băiatul bun” și frecventabil de către Vest al așa-numitului „lagăr comunist”.
De ce îi bătea Ceaușescu la fund pe ambasadorii străini? Dictatorul mânca și bea cu poftă orice
În acea perioadă de deschidere către Occident, de după Congresul al IX-lea al PCR, din iulie 1965, când Ceaușescu a fost confirmat în funcție de secretar general al Partidului Comunist Român - denumire ce a luat locul, cu același prilej, vechiului nume de Partidul Muncitoresc Român (PRM) - tânărul lider al României, la doar 47 de ani, făcea figura ceui care fuieră în „biserica” blocului comunist est-european la conducerea căruia era URSS.
Astfel, mai ales după opoziția publică, în termeni duri, la invazia Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia - echivalentul comunist al NATO - exprimată în faimoasa adunare populară din 21 august 1968, Ceaușescu părea „calul troian” cu care s-ar putea discuta cel mai lesne din „tabăra” comunistă.
Firește, el a încurajat această imagine, care i-a asigurat, de altfel, un credit internațional occidental pentru multă vreme, inclusiv prin participarea la diverse evenimente alături de ambasadorii străini acreditați la București.
Citește și: FOTO Mașina decapotabilă visată de Ceaușescu care nu a putut fi omologată. Era prea „moale”
Ca un adevărat „băiat de gașcă”, Ceaușescu îi invita la vânătorile devenite tradiționale - pasiune pe care i-a insuflat-o prim-ministul de atunci, Ion Gheorghe Maurer, unul dintre artizanii ascensiunii lui Ceaușescu la conducerea PCR , unde petrecea cu reprezentanții statelor străine, incusiv ai celor occidentale, firește.
În plus, era „maestrul de ceremonii” când venea vorba de „botezul vânătoresc” ce era aplicat, fără excepție, acelor ambasadori care participau pentru prima oară la o astfel de vânătoare.
Ceaușescu aplica corecția prevăzută de „botezul vânătoresc” tuturor ambasadorilor, fără excepție - Foto: Fototeca online a comunismului românesc
Detalii despre ce se întâmpla la acele evenimente oferă Erwin Wickert, fost ambasador al Republicii Federale a Germaniei (RFG) în România, între 1971 şi 1976, în cartea lui de memorii, „Ochii fericiţi”.
El relatează amănunte interesante oferă detalii despre vânătoarea anuală pe care Nicolae Ceauşescu o organiza pentru membrii Corpului Diplomatic.
Ca şi ceilalţi novici în ale vânătorii, în iarna anului 1972, Wickert nu a scăpat de ritualul „botezului vânătoresc”, primind trei lovituri de vergea peste fund chiar de la liderul de atunci al României.
Acreditat ca ambasador al RFG în România, în 1971, Erwin Wickert a avut parte de prima experienţă vânătorească în cursul iernii anului 1972. Evenimentul, după cum spune Wickert în cartea lui de memorii, avea loc, de obicei, în lunile ianuarie sau februarie.
Deși nu există imagini de la vânătoarea din acel an anume, arhiva Fototeca online a comunismului românesc, creată de Arhivele Naționale ale României și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) păstrează fotografii de la un eveniment similar, petrecut trei ani mai devreme, pe 25 ianuarie 1969, dintre care unele ilustrează acest articol.
„Animalele cele mai agere, gândea Ceauşescu, care puteau fi aduse în bătaia puştilor diplomaţilor, ar fi fazanii şi iepurii”, notează fostul ambasador.
Citește și: Bela Karoly, antrenorul Nadiei Comăneci, în stare gravă. Cum le-a „furat” Ceaușescu victoriile?
Unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului era „botezul vânătoresc” dat celor care participau pentru prima oară la vânătoarea organizată pentru reprezentanţii statelor străine.
În acel an, 1972, erau şapte astfel de “boboci”, printre care însuşi Wickert, care n-a scăpat de ritualul respectiv.
„Trebuia să stăm pe o saltea şi să ţinem în mâini capul unui iepure şi pe cel al unui fazan, ce ieşeau din tolba de vânătoare. Şeful vânătorilor, Ceauşescu, ne punea nouă, începătorilor în ale meşteşugului, o întrebare.
Fiecare dintre novici trebuia să găsească pe dată un răspuns pe placul mai-marelui între vânători. Ceauşescu considera întotdeauna fals răspunsul şi Excelenţa care se afla în acel moment pe saltea primea de la preşedinte câte trei lovituri, cu o vergea lungă, pe şezut”, scria Wickert.
El mai precizează că singura excepție de la ritual care a fost făcută în timpul mandatului său de ambasador a fost față de ambasadoarea statului Filipi,e care n-a vrut sub nicio formă să se supună aelei tradiții vânătorești.
„Doar o dată a fost făcută o excepţie, după lungi discuţii, când ambasadoarea din Filipine a refuzat categoric să se supună ritualului”, mai notează el.
Fostul ambasador povestește detalii și despre propria „inițiere”, din iarna lui 1972, când s-a ales cu trei vergele peste fund.
La vânătorile la care participa alături de ambasadorii străini, Ceaușescu era plin de voie bună, mâncând și bând orice se punea pe masă - Foto: Fototeca online a comunismului românesc
„S-a auzit ceva zumzet, când mi-a venit rândul să stau pe saltea. Am scos din tolbă capul iepurelui şi pe cel al fazanului. Tare greu îmi venea să fac aşa ceva. Ceauşescu mi-a pus o întrebare: „Va plăti Germania Federală României ajutorul pentru dezvoltare?”.
Am ridicat capul din poziţia aceea incomodă şi am strigat:„“Nici un leu! Mai mult, vom face propuneri la GATT ( n.r. - Acordul General pentru Tarife Vamale şi Comerţ, devenit, din 1995, OMC, Organizaţia Mondială a Comerţului) ca România să fie recunoscută ca ţară dezvoltată”, rememorează Wickert .
Translatorul a tradus. Ceauşescu a decis că răspunsul nu e cel corect şi mi-a aplicat trei uşoare lovituri cu vergeaua. A început să râdă. El şi ritualul îmi displăceau”, mai spune Wickert în cartea sa.
Tot în cartea lui de memorii, Wickert dă detalii despre ospăţul ce urma vânătorii. Iar din relatarea lui desprindem imaginea unui Ceaușescu - care în 1972 avea 54 de ani - ce încă nu avea nicio probemă de sănătate, mâncând și bând cu poftă aproape orice era pus pe masă.
„Masa a fost pusă într-un cort militar lung şi înalt (…) În spatele nostru stăteau translatorii, care nu mâncau împreună cu noi. (…)
Mai întâi s-au pus pe masă usturoi, castraveţi muraţi, ardei, pâine caldă şi mămăligă, împreună cu ţuică şi, apoi, pe rând, vin alb şi vin roşu. Deşi încă nu erau aşezaţi la masă toţi invitaţii, Ceauşescu a început să mănânce.(…)
S-au adus întruna tot felul de preparate din carne – vânat, peşte -, toate fripte pe grătar ori înăbuşite. Ceauşescu înfuleca lacom, fără să clipească, tot ce i se punea în farfurie. Îndesa în el!”, descria el cheful ce urma vânătorii.
Cât despre băutură, Wickert afirma că: „Ceauşescu bea mult, mai mult vin roşu decât ţuică, dar nu era beat, doar cu mult chef şi, evident, bucuros de festinul vânătoresc atât de rustic. Dar vesel cu adevărat nu era nimeni din anturajul lui.
Fiecare ştia: omul acesta, care acum era pus pe glume, o să aibă mâine o altă dispoziţie şi atunci ar putea curăţa brutal pe oricine din calea lui, dacă nu i-ar mai fi plăcut să-l vadă la faţă”.
Citește și: Construcția misterioasă al cărei scop Ceaușescu l-a păstrat secret. Ce se afla, de fapt, acolo?
Nicolae Ceaușescu a rămas toată viața, pasionat de vânătoare, făcând adevărate masacre prin locurile pregătite cu grijă, din timp, de „tovarăși de încredere”.
Iar animalele ce au căzut secerate de gloanțele dictatorului erau, de regulă, exemplare de excepție, fie că vorbim de urși, cerbi, lupi sau porci mistreți, pentru că „liderul maxim” își dorea să doboare aproape orice record mondial existent în materie de trofee, mai ales cele de urs și cerb.
