De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru”? Personajul real de la care a plecat sintagma, a fost una dintre cele mai interesante, dar și crude figuri de la granița secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea.
Porecla de „chioru” i-a fost legată de o întâlnire în luptă cu Iancu Jianu, lucru care, cel mai probabil, este doar o legendă, din motive obiective de cronologie.
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru”? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Personajul istoric Pazvante, pe numele său real Osman Pazvantoğlu, a fost ienicer, devenit apoi pașă al provinciei Vidin (aflată astăzi pe teritoriul Bulgariei).
S-a născut în anul 1758, într-o familie înstărită. Unele legende spun că părinții săi ar fi fost români de pe Valea Timocului și că ar fi devenit musulmani doar pentru a fi scutiți de plata unor taxe și impozite.
Pazvante a îndrăgit arta armelor, dar, la un moement dat, i s-a părut mult mai profitabil să devină cămătar, mai ales că se putea folosi și de pregătirea militară pe care o dobândise.
Citește și: VIDEO Cine a fost boierul care a devenit haiduc? Cum a scăpat de execuție?
Dar cum această îndeletnicire este interzisă de Islam, este arestat, închis într-o temniță din Sofia de unde, cu ajutorul bunicului său, reușește să scape.
Pazvante traversează Dunărea până în Țara Românească și, odată ajuns aici, își începe noua viață ca mercenar în slujba domnitorului fanariot Nicolae Mavrogheni.
El se impune rapid, câștigând respectul domnului, astfel că în numai doi ani a ajuns șeful gărzilor personale de arnăuți ale lui Mavrogheni, scrie historia.ro.
Dar Pazvante vrea mereu mai mult, astfel că prinde a complota cu alți boieri mazilirea lui Mavrogheni.
Haiducul Iancu Jianu - Foto: Arhiva
Acesta află și ordonă decapitarea lui, însă este salvat din nou, de această dată de prietenul său, poetul grec Rigas Feraios.
Fără a-și găsi liniștea, dornic de averi și mărire, Pazvante nu găseste nimic mai bun de făcut decât să se răscoale împotriva sultanului Selim al III-lea însuși, care nu dorea să-l ridice la rangul de pașă.
Cu o mică armată formată din turci și albanezi îl învinge pe sultan într-o bătălie purtată în apropierea Vidinului și este recunoscut de acesta drept pașă al regiunii, în 1799.
În această calitate, Pazvante a pus să fie bătută o monedă proprie - cu chipul său pe o parte şi închisoarea din Sofia pe cealaltă - și avea chiar relații diplomatice cu alte state, inclusiv cu Franța.
Noul „stat” era destul de mare pentru îndrăzneala unui mercenar: de la Dunăre până la Munții Balcani, și de la Belgrad până la Varna, potrivit sursei citate.
Din această poziție, Pazvante a început să ceară domnitorilor Țării Românești să-i plătească tribut și să-i ofere toate bunurile de care are nevoie.
Citește și: Cine a fost haiducul Pintea Viteazul? De ce i s-a spus „cel mai important român al secolului 17?
De cealaltă parte, fanarioții aflați la conducerea Valahiei erau somați de otomani să nu-i dea nimic lui Pazvantoglu.
Supărat că nu primește lucrurile cerute, Pazvantoglu a declanșat mai multe campanii de jaf la nordul Dunării
El nu ezită să atace Țara Românească, astfel că, la începutul secolului al XIX-lea, realizează una dintre cele mai violente expediții de jaf din istoria Țării Românești.
Devastează, fură și incendiează toate satele și târgurile care îi ies în cale. Unul dintre cele mai crunte momente este atacarea Craiovei, în 1800, când din 8.000 de locuințe doar 300 au mai rămas în picioare.
Oraşul este în pragul revoltei și al dezastrului total când este numit ban al Olteniei Nicolae Brâncoveanu, care restaurează liniştea în localitate.
Sultanul Selim al III-lea - Foto: Arhiva
Pazvangiii - cum erau numiți cei din oastea lui Pazvante - încearcă din nou să prade oraşul, însă dau piept cu Tudor Vladimirescu, care devine astfel cunoscut, pentru prima dată, pentru curajul său.
Mai mult, în 1802, Pazvantoglu cu oastea sa se îndreaptă către București. Îngrozit, domnitorul Mihai Suțu ordonă garnizoanei să apere orașul și fuge din Capitală la Brașov.
Neplătiți suficient, albanezii din garda domnului refuză să lupte și astfel Bucureștiul cade pradă jafului și dezastrului, iar pazvangiii fraternizează cu cerșetorii și oamenii străzii.
Ordinea este restabilită de trupele otomane aflate în apropiere, acest episod ducând și la înlocuirea lui Șuțu cu Constantin Ipsilanti.
Citește și: Cine a fost haiducul Anghel Șaptecai, de fapt? Florin Piersic l-a interpretat în filme
Pazvante se retrage în zona sa, dar moare la 27 ianuarie 1807, cel mai probabil otrăvit de medicul al orașului, un „agent secret” aflat în slujba sultanului.
Astăzi încă mai pot fi văzute, în Vidin, moscheea, biblioteca şi cazarma construit pe vremea lui Pazvante Chioru.
Un an mai târziu, în 1808, profitând de faptul că pandurii sunt plecaţi din oraş, turcii pun iar stăpânire pe Bănie.
Pentru câteva ore, aceştia iau în robie aproximativ 60 de fete, pentru haremul paşei din Vidin. Istoricii spun că, printre fete se afla şi logodnica lui Iancu Jianu, soră bună cu Tudor Vladimirescu, potrivit jurnalulolteniei.ro.
Cuprins de furie și de dorința răzbunării, Jianu reușește să strângă o oste de 2.000 - 3.000 de haiduci și, în 1809, îi atacă pe otomani alungându-i dincolo de Dunăre.
Mai mult, legendarul voinic al Olteniei și tovarășii săi incendiază Plevna și Vidinul, omorându-l chiar și pe pașa de Vidin.
Aici intervine legenda conform căreia, de fapt, Jianu i-ar fi scos un ochi lui Pazvante, în confruntarea care s-a dat.
Dar acest lucru era imposibil să se petreacă astfel, dat fiind că Pazvante murise deja, cum am arătat, în ianuarie 1807.
Cel mai probabil, acesta și-a pierdiut un ochi într-una dintre multele bătălii pe care le-a dat în timpul vieții sale, dar fără a avea legătură cu haiducul oltean.
Citește și: Cine a fost domnitorul român care și-a făcut calul boier? Se plimba cu o trăsură trasă de cerbi
Oricum, porecla a prins „rădăcini”, astfel că el a ajuns să fie numit Pazvante Chioru. La fel „a prins” și povestea despre fapta Jianului, deși cronologic, era peste poate ca ea să se întâmple.
În concluzie, expresia ce este legată de acest personaj real a fost asociată, inițial, cu vremuri de restriște, pline de pericole și încercări teribile, la fel cum a fost perioada în care Pazvante jefuia și devasta Țara Românescă.
Treptat, cu cât faptele din perioada lui Pazvante au rămas mai în urmă, sintagma a început să desemneze mai mult perioade vechi, vremuri demult apuse, dar și cu o încărcătură de nelegiuri în ele, puse în comprație cu „legalitatea” zilelor din contemporaneitate.
