Alexandru Ghica a trăit o iubire ca în poveşti alături de o contesă din Rusia. Pentru aceasta a renunţat chiar la tron şi au trăit fericiţi până la sfârşitul vieţii.
Povestea domnitorului român care a renunțat la tron după o noapte de amor cu o rusoaică. Fuge cu ea
Alexandru Ghica a ajuns domnitorul Ţării Româneşti în primăvara anului 1834. În perioada respectivă, Ţara Românescă şi Moldova se aflau sub ocupaţia Rusiei.
Citește și: Vlad Țepeș s-a îndrăgostit la prima vedere de o fată de 17 ani. Ca amantă i-a făcut cinci copii
Numirea a fost făcută de guvernatorul rus Pavel Kiseleff, în cadrul unei petreceri. Alexandru Ghica era celibatar.
Domnitorul s-a îndrăgostit de o contesă rusoaică, Suchteln, care a dansat cu Alexandru Ghica toată noaptea, după care a urmat o aventură pasională în apartamentul domnitorului. Drept amintire, rusoaica i-a lăsat un pantof.
„Lunile treceau şi contesa rămânea în preajma domnitorului care se decisese să facă gestul mult aşteptat: o cerere în căsătorie şi, prin intermediul consulului rus la Bucureşti, solicită şi aprobarea ţarului Nicolae I. În acel moment, contesa îi adusese la cunoştinţă un mic amănunt: era deja căsătorită în Rusia.
Citește și: Cine a fost domnitorul român care și-a lăsat tronul pentru o femeie? Era doica copiilor lui
Alexandru Ghica nu se lasă impresionat de descoperire şi continuă să insiste în planul său. Mariajul cu contesa Suchteln nu avea decât avantaje pentru el şi ţară: contesa era rudă cu ţarul Nicolae I şi ar fi adus simpatia şi sprijinul rusesc pentru Ţara Românească.
Ţarul Nicolae I a aprobat ideea căsătoriei care îl transforma pe Alexandru Ghica într-un prieten şi un aliat al Rusiei“, arată istoricul Anton Caragea, în lucrarea „Pagini de istorie ascunsă“.
Destrămarea planului de căsătorie
Când toate lucrurile era aranjate, mama contesei, prinţesa Naruşkin a intervenit în relaţia domnitorului Ghica. Credincioasă, prinţesa credea ca divorţul înseamnă un păcat foarte mare şi îi va afecta reputaţia.
Mama contesei l-a implorat pe ţar să interzică divorţul, iar acesta i-a făcut pe plac. Se pare că un cuvânt important în decizia țarului l-ar fi avut și Cleopatra Ghica, devenită Trubeţkoi, după căsătoria cu prințul Serghei Trubeţkoi, nepotul țarului Nicolae I, potrivit historia.ro.
Contesa a plecat din Rusia şi s-a refugiat la Bucureşti, unde era privită doar ca o amantă. Până la urmă, frumoasa rusoaiscă a ajuns la Milano.
Citește și: Domnitorul român care a avut cele mai multe neveste: Și-a luat de soție inclusiv o verișoară
„Din acel moment, Alexandru Ghica nu mai avea linişte, se îmbolnăveşte şi, în sfârşit, sub pretextul că pleacă la tratament, îşi părăsi tronul pentru trei luni şi, sub numele de domnul Alexander Sanders, fugi la Milano, unde se întâlni cu iubirea sa.
Când se întoarse, Alexandru nu mai era bun de nimic: îndrăgostit şi trist, renunţă la proiectele sale de reformă, la lupta care, altădată,îi provoca atâta plăcere“, menţionează Anton Caragea.
Îngrijoraţi de situaţia ţării şi de lipsa de reacţie a domnitorului, oamenii politici au trimis rapoarte către Rusia şi Turcia, care aveau dreptul de destitui pe domnitor.
O comisie formată din reprezentanţiai celor două puteri a venit în ţară în toamna anului 1842 şi hotărăşte să-l demită pe Ghica, potrivit adevărul.ro.
Potrivit istoricului Anton Caragea, adversarii politici au corupt comisia cu 75.000 de galbeni.
Își urmează dragostea
Populaţia Bucureştiului şi Ploieştiului îşi manifestă susţinerea faţă de Alexandru Ghica, dar acesta decide să-şi urmeze iubirea şi părăseşte România şi ajunge în Italia, la contesa lui, alături de care va trăi fericit până la moarte, în anul 1862.