Unde s-ar afla mormântul lui Decebal? Deși au trecut peste 1.900 de ani de la moartea ultimului rege al Daciei, problema locului unde ar fi fost înmormântat încă pasionează oamenii de știință și nu numai.
După căderea capitalei Sarmizegetusa în fața oștilor romane ale împăratului Traian, Decebal a preferat să-și ia viața, decât să fie luat prizonier. Dar ce s-a întâmplat cu trupul lui?
Unde s-ar afla mormântul lui Decebal? Ce s-a întâmplat cu capul marelui rege al dacilor?
Decebal a fost ultimul rege al Daciei, romanii conduși de împăratul Traian cucerind țara dacilor după două războaie sângeroase, 101-102 și 105-106 d. Hr.
Circumstanțele morții regelui dac sunt și ele controversate. Se știe că după ce legiunile cotropitoare au asediat și cucerit Sarmizegetusa, Decebal a reușit să scape, alături de câțiva oameni de încredere.
Dar a fost urmărit de un detașament de romani condus de decurionul Tiberius Claudius Maximus și s-ar fi sinucis undeva, într-un loc de prin Munții Orăștiei.
De altfel, acet moment este reprezentat și pe faimoasa Columnă a lui Traian din Roma, care prezintă scene din războaiele lui Traian cu dacii.
În aceasta, regele Decebal este prezentat în genunchi, urmărit de cavaleriștii romani, curmându-și zilele. Așa cum arată și reprezentarea de pe faimosul monument, Decebal a folosit un pumnal curb, specific dacilor, numit sica, pentru a-și tăia gâtul.
Citește și: Ce mâncau dacii? Ei ar fi inventat pastrama. Rețetă de tochitură strămoșească
Aceeași variantă este consemnată de istoricul Dio Cassius.
„Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele”, preciza el în ampla sa lucrare, „Istoria Romei”, realizată în 80 de volume.
Sinuciderea regelui Decebal este înfățișată și într-o scenă de pe Columna lui Traian - Foto: podul.ro
Tiberius Claudius Maximus, comandatul detașamentului l-a găsit mort sau în agonie. I-a tăiat capul și mâna dreaptă și le-a dus la Ranistorum, acolo unde se afla împăratul Traian.
În schimb, pe piatra de mormânt a lui acestui Tiberius Claudius Maximus este prezentă o versiune diferită, prin care-și atribuie meritul uciderii regelui dac.
Acesta a pus să se sculpteze cum îl capturează şi îl decapitează pe Decebal, acesta ridicând mâna şi solicitând să fie cruţat, conform podul.ro.
Capturarea şi decapitarea regelui dac i-au adus lui Tiberius Claudius Maximus o decorare şi o ridicare în grad.
Citește și: Cum a provocat aurul dacic prima criză mondială? Romanii au prădat 166 de tone din Dacia
Oricum, capul și mâna dreaptă a gloriosului învins au fost aruncate în Tibru, după ce au fost arătate populației Romei ca simboluri ale victoriei aupra temutului adversar al Imperiului.
Dar ce s-a întâmplat cu trupul regelui dacilor? A rămas el pradă animalelor ălbatice sau a fost luat de supușii săi și înmormântat undeva?
La jumătatea secolului 19, omul de știință Kovary Laszlo afirma că există tradiții populare care spun că regele Decebal ar fi fost îngropat în Cetatea Devei, pe care ar fi contruit-o chiar el, sub un deal. În plus, numele cetății ar deriva chiar de la cel al conducătorului dacilor.
„În privința lui Decebal, tradiția populară merge atât de departe, încât se spune că după ce a fost învins, el s-ar fi sinucis aici. Unii îi derivă numele de la Decebal.
Potrivit acestora, după ce capul lui Decebal a fost dus la Roma, trupul său a fost îngropat aici, de unde și numele Decidava, dealul lui Decebal”, arăta omul de știință Kovary Laszlo, în 1852, potrivit adevarul.ro.
Și alți oameni de știință din secolul al XIX-lea au arătat că Deva ar fi fost o clădită de regele dac Decebal.
„De-a lungul anilor am văzut și m-am ocupat de aproape toate castelele Transilvaniei – inclusiv bisericile fortificate, dar niciuna nu m-a impresionat la fel de mult ca și Castelul Devei.
Numele Deva provine din cuvântul dac Dava, care înseamnă munte (Dava - casă), iar în vechime se numea Decidava, care înseamnă „muntele lui Decebal” ori „Casa lui Decebal”.
Acest faimos rege al dacilor, care a luptat multă vreme cu romanii cuceritori și s-a apărat cu curaj împotriva lor, după părerea cărturarilor, în mai multe puncte de la granița de sud-vest din Vechea Dacia - acum Transilvania, iar sub altele a fortificat inițial și muntele cu pricina”, arăta istoricul Martin Schuster, în 1905.
Cetatea Devei ar fi locul de odihnă veșnică al regelui Decebal - Foto: Facebook/Cetatea Devei
Acesta cita mai mulți autori din secolele anterioare care indicau Deva ca fiind antica Decidava.
„Sub castel se află așezarea cu același nume, cu trăsături de oraș și un deal frumos, unde ar fi fost mormântul lui Decebal.
Karl Gottlieb von Windisch (n.r. - savant din secolul al XVIII-lea) relatează în Geografia Marelui Ducat al Transilvaniei că Deva, Dacopolis, se crede că se numea în vechime Decidava și că ar fi fost un oraș renumit dacic.
Germanii ii spun Diemrich ori Schlossberg, românii îl pronunța Dieva. Aici se spune că ar fi înmormântat și ultimul rege al dacilor”, mai preciza Schuster, conform aceleiași surse.
Explicațiile cu privire la originea numelui Deva și despre sensul acestuia sunt mult mai variate. Unii oameni de știință au arătat că toponimul provine de la tracicul „dava” care ar fi însemnat „localitate“ sau „oraș“.
Alții au indicat ca fiind un nume de persoană sârbesc ori un vechi nume românesc, al unei familii ori a unui loc.
Citește și: Povestea lui Vasile, ultimul „dac” care a păzit Sarmizegetusa. A descoperit o comoară uriașă
Pe de altă parte, o eventuală înmormântare a regelui Decebal nu s-ar fi potrivit cu obieciul funerar al dacilor, care-și ardeau morții.
Firește, în cazul acestuia putea fi vorba de o mare excepție, mai ales în condițiile momentului, când legionarii romani îi urmăreau pe toți apropiații fostului conducător al Daciei.
Oricum ar fi, tradiția populară poartă cu ea, adesea, un sâmbure de adevăr, așa că nu se știe ce surprize poate rezerva arheologilor Cetatea Devei.