Aplicarea ordinului de protecție ar putea fi extins. Predoiu a pus proiectul în dezbatere publică

DE Bianca Iosef | 29.10.2022 - 13:14
Cătălin Predoiu / Digi24.ro
Cătălin Predoiu / Digi24.ro

Ministerul Justiţiei anunţă că a pus în dezbatere publică proiectul de Lege privind ordinul de protecţie, act normativ care extinde aplicarea unui instrument juridic deja existent, pentru protejarea tuturor victimelor actelor de violenţă.

SHARE

Plecând de la principiul că statul este dator să ofere acelaşi grad de protecţie pentru cetăţenii săi în faţa diferitelor forme de agresiune, proiectul de lege propune cadrul legal de emitere a ordinului de protecţie în orice context în care libertatea, integritatea fizică ori psihică, dar mai ales viaţa unei persoane sunt puse în pericol, indiferent de mediul în care actul de agresiune se manifestă şi de calitatea pe care agresorul o are în raport cu victima, precizează Ministerul Justiţiei într-un comunicat transmis sâmbătă.

Potrivit sursei citate, extinderea aplicării ordinului de protecţie (emis provizoriu de poliţist sau emis de judecător) şi în cazurile de violenţă petrecute în afara familiilor sau relaţiilor de concubinaj este o iniţiativă legislativă comună a Ministerului Justiţiei şi Minsterului Afacerilor Interne.

Citește și: Ministrul Marius Budăi: „Se discuta de creşterea vârstei de pensionare la 70 de ani”

Aceasta vine în contextul introducerii supravegherii cu ajutorul brăţărilor electronice a respectării ordinelor de protecţie şi al operaţionalizării Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică. Prin cadrul legislativ completat cu instrumentele menţionate, autorităţile vor avea la dispoziţie mijloace de a răspunde mai eficient în cazurile de infracţiuni săvârşite cu violenţă spre creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, transmite Ministerul Justiţiei.

Citește și: FOTO Marea dorință a campioanei olimpice Larisa Iordache: Sunt aprigă, sunt iubită, nu ascund nimic

"Acest instrument legislativ are drept ţintă consolidarea siguranţei cetăţenilor şi protecţia libertăţii, integrităţii fizice şi psihice a fiecărui individ. Nimeni nu are dreptul să îşi pună semenii în pericol, să îi hărţuiască, ameninţe sau agreseze fizic sau psihic, nimeni nu are dreptul să îşi facă singur dreptate. Iar statul are obligaţia să vegheze la prevenţia unor astfel de agresiuni la adresa cetăţenilor.

Deci, acest instrument are o dublă funcţie, prevenţie şi protecţie. Ministerul Justiţiei a desfăşurat în lunile anterioare un laborios proces de structurare a unui instrument care să extindă cadrul normativ existent, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne, astfel încât libertăţile şi siguranţa individului să fie mai bine protejate de lege şi de instituţiile de aplicare a acesteia. După dezbaterea publică şi avizare, vom trimite acest proiect Guvernului spre aprobare şi transmitere către Parlament", a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, citat în comunicat de Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te