Toader joacă dur cu Dragnea: „Vom ști noul procuror general înainte sau după moțiune” | LIVE VIDEO

DE Alexandru Pop | Actualizat: 10.04.2019 - 11:12
Augustin Lazăr    Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Augustin Lazăr Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Patru candidaţi pentru funcţia de Procuror General susţin miercuri interviul cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Este vorba de Augustin Lazăr (deținătorul actual al funcției), Marian Drilea, Gabriela Scutea şi Daniel Horodniceanu.

SHARE

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a precizat că „va exista un răspuns” referitor la candidaturile şi interviurile pentru funcţia de Procuror General înainte sau după moţiunea simplă împotriva sa, pe care Senatul se pregătește să o dezbată și să o voteze miercuri.

El a lăsat astfel să se înțeleagă că alegerea numelui viitorului Procuror General depinde de sprijinul pe care i-l va acorda PSD. 

Dezbaterea moţiunii va avea loc pe fondul nemulţumirilor tot mai mari în PSD faţă de ministrul Justiţiei față de activitatea sa. Tudorel Toader a primit şi un ultimatum de la Liviu Dragnea. Social-democraţii sunt supăraţi pe ministrul Justiţiei pentru că refuză să prezinte ordonanţele de urgenţă care ar modifica Codurile Penale.

Potrivit lui Dragnea, PSD s-ar fi lăsat „păcălit" de ministrul Justiţiei, care a anunţat în ianuarie că vrea să adopte ordonanţele privind justiţia, iar recent a susținut că urgența nu se justifică. "Cred că domnul Toader ne-a păcălit, nu ştiu dacă o fi singur sau au fost doi", a spus șeful PSD.

„În cursul zilei de azi, probabil înainte sau după moţiune, vom da un răspuns. Asta înseamnă că vom încheia procedura”, a spus Toader, citat de Mediafax.ro.  

Citește și: Moțiune periculoasă în Senat: Va părăsi Tudorel Toader guvernul?

În legătură cu acuzațiile de colaborare cu Securitatea aduse lui Augustin Lazăr, ministrul Justiției a evitat să comenteze: ”Am convingerea că îl aşteptaţi şi pe dânsul (Augustin Lazăr - n.r.) şi vă va răspunde la această întrebare. Eu nu îmi exprim punctul de vedere aici, înainte de interviuri.”

Procurorul general Augustin Lazăr a precizat că nu are niciun fel de emoţii. „Este anunţul care s-a făcut, că s-a lansat o procedură imparţială, o procedură transparentă pentru selectarea candidatului. La sfârşit putem discuta. Este al nu ştiu câtelea examen pe care îl susţin aşa că nu am nicio emoţie", a spus Lazăr.

Recent, el a fost acuzat că, în perioada când a fost preşedinte al comisiei de eliberări de la Aiud, a refuzat de două ori eliberarea disidentului anticomunist Iulius Filip. Augustin Lazăr a respins acuzaţiile, precizând că nu el decide eliberarea sau ţinerea în închisorile comuniste a unui deţinut.

Procurorul General în exercițiu a fost primul care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat, deși ministrul Justiției, Tudorel Toader, l-a propus pentru revocare încă de anul trecut. Preşedintele Klaus Iohannis a refuzat solicitarea de demitere.

Funcția de Procuror General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ va deveni vacantă în data de 28 aprilie. 

Cel de-al doilea procuror care şi-a depus dosarul pentru a deţine cea mai importantă funcţie din Parchetul General este procurorul DIICOT Marian Drilea.

Tot din structurile DIICOT vine şi cel de-al treilea candidat pentru şefia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), Daniel Horodniceanu, care a fost însă şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Ultimul candidat înscris pentru şefia Parchetului General este fostul adjunct al Laurei Codruţa Kovesi la Parchetul General, procurorul Gabriela Scutea. Gabriela Scutea s-a înscris anul trecut şi în cursa pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ministrul Tudorel Toader propunându-o însă pe Adina Florea, pe care preşedintele Klaus Iohannis a respins-o de două ori.

INTERVIUL SUSȚINUT DE AUGUSTIN LAZĂR

INTERVIUL SUSȚINUT DE DANIEL HORODNICEANU

INTERVIUL SUSȚINUT DE MARIAN DRILEA

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te