Anastasios Rantos a considerat, într-o opinie fără caracter constrângător, că plasarea sub incidenţă penală a activităţilor de "organizare şi promovare a migraţiei ilegale", aşa cum prevede pachetul de legi adoptat de parlamentul ungar în 2018, este contrară legislaţiei comunitare, ce garantează asistenţa pentru cei care solicită protecţie internaţională.
Potrivit lui Rantos, prevederile legii ungare au un efect descurajator asupra celor care încearcă să promoveze modificarea ei şi creează un "obstacol nejustificat faţă de exercitarea drepturilor garantate de legislaţia UE privind asistenţa pentru solicitanţii de asistenţă internaţională".
Legea „Stop Soros”, considerată de CE o încălcare a obligațiilor legale
În 2019, Comisia Europeană a considerat că legea „Stop Soros” este o încălcare a obligaţiilor legale ale Budapestei, asumate în baza legislaţiei UE privind azilul, şi a sesizat CJUE, care nu este obligată să dea curs opiniei avocatului general, o decizie urmând a fi anunţată la o dată ulterioară, menţionează dpa.
Legea 'Stop Soros' a devenit cunoscută sub această denumire pe fondul acuzaţiilor lansate de premierul ungar Viktor Orban la adresa investitorului şi filantropului militar american George Soros că orchestrează migraţia către Europa, scrie Agerpres.