Zilele următoare vor exista proteste și blocaje în justiție, determinate de revolta față de ordonanța de urgență pe legile justiției, a scris pe Facebook avocatul Toni Neacșu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii și fost avocat al fostei soții a lui Liviu Dragnea, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Copilului Teleorman în care liderul PSD a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.
Citește și Magistrații vor protesta vineri împotriva OUG pe legile justiției
„Nici nu vă dați seama cât fierbe sistemul judiciar, inclusiv acea parte care sprijinea modificările PSD-ALDE la legile justiției, sau mai ales această parte. Nici nu mai contează dacă protestele sunt justificate sau nu, contează doar că Guvernul și Coaliția de guvernare vor ieși în genunchi și vor fi incapabile politic să-și mai asume vreo nouă măsură legislativă, mai ales din cele absolut necesare pentru înlăturarea abuzurilor din justiție din ultimi ani. Atunci când renunți la principii și treci la retorsiuni politice îți pierzi credibilitatea”, a arătat Toni Neacșu.
Avocatul a menționat că foștii săi colegi magistrați l-au sunat îngrijorați, știind că este apropiat de liderul PSD, pentru a se interesa ce se întâmplă.
„Pentru că sunt văzut, evident în mod eronat, ca apropiat al strategiilor coaliției de guvernare în domeniul justiției, telefonul meu s-a înroșit de la explicațiile, scuzele și dezmințirile pe care a trebuit să le dau de 2 zile încoace foștilor mei colegi magistrați și revoltei lor.
Mă interesează mai puțin acest lucru cât capacitatea Guvernului de a putea cu adevărat să rezolve problemele abuzurilor justiției din ultimii ani, capacitate care tocmai s-a risipit”, a declarat avocatul fostei soții a lui Dragnea.
L-a ajutat pe Liviu Dragnea
Toni Neacșu este și cel care l-a ajutat decisiv pe liderul PSD în chestiunea completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a cerut în decembrie 2018 Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională referitor la termenul de 30 de zile în care se poate depune o contestație în anulare, după decizia CCR privind constituirea nelegală a acestor completuri.
"Mai exact, Neacșu susține că nu doar cei care se află în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii de condamnare să poată depune contestația în anulare, ci toți cei care au fost condamnați din 2014 încoace.
În această situație se află și Liviu Dragnea, care a fost condamnat definitiv de un complet de 5, în 2016, la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul referendumului, iar hotărârea condamnării i-a fost comunicată în februarie 2017. Dacă sesizarea lui Neacșu ajunge la CCR și este soluționată favorabil, Liviu Dragnea ar putea depune o contestație în anulare, constituirea nelegală a completului fiind motiv de nulitate absolută, potrivit legii", potrivit Știripesurse.
Neacșu s-a întâlnit din nou cu Avocatul Poporului
Acesta, alături de alți doi condamnați definitiv, Adrian Severin și Jean Andrei, au depus și în februarie memorii la sediul instituţiei, în care au solicitat Avocatului Poporului sesizarea CCR și în legătură cu constituţionalitatea constituirii completurilor de judecată, atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul celorlalte instanţe judecătoreşti, civile sau penale, chestiune care ar putea bloca efectiv justiția cu mii de procese reluate.
Adrian Toni Neacșu, fost judecător și membru al CSM, a fost condamnat definitiv la un an închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, fals intelectual, participație improprie la infracțiunea de uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătura privată.