Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a patru persoane, cercetate pentru trafic de droguri de risc în formă continuată.
Procurorii au reţinut că, în cursul acestui an, două persoane ar fi înfiinţat şi întreţinut, în vederea comercializării, o cultură de canabis, indoor, într-o hală de aproximativ 1.000 de metri pătraţi, situată pe raza judeţului Vrancea, iar alţi doi inculpaţi au intermediat vânzarea unor cantităţi importante din drogurile obţinute.
Citește și: Premierul Ciucă spune că bugetul pentru cercetare este insuficient și că va fi mărit pentru 2023
Sursa citată precizează că, în cursul zilei de joi, au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţul Vrancea, în două dintre locaţii fiind identificate şi ridicate aproximativ 50 de kilograme de canabis, parte din cantitate fiind disimulată într-un perete fals din beciul uneia dintre locuinţe.
Citește și: FOTO Româncă, desemnată cea mai frumoasă femeie la Miss Globe. De ce a concurat pentru Emirate
De asemenea, arată anchetatorii, în hala destinată culturii de canabis au fost descoperite urmele plantaţiei anterioare - 6.797 de ghivece de diferite dimensiuni cu urme de pământ şi 38 cutii mari cu urme de fragmente vegetale, radiatoare, ventilatoare, tuburi de aerisire, dezumidificator, lămpi amplasate în două spaţii de tip laborator, un tocător electric de dimensiuni mari şi o maşină de vidat, ambele cu urme de materie, precum şi un sistem de irigare cu 15 ţevi, dezasamblat, ambalaje şi diverse recipiente, toate cu urme de materie vegetală, şi mai multe cântare de dimensiune mare.
Tot cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor sumele de 231.300 de lei, 23.900 de euro şi 1.500 dolari, menţionează DIICOT.
În aceeaşi cauză, în data de 13 octombrie, organele de cercetare penală au prins în flagrant o altă persoană, în timp ce transporta cantitatea de peste 2 kilograme de canabis, destinată comercializării, informează procurorii.
La aceeaşi dată, persoana a fost reţinută, fiind formulată propunerea de arestare preventivă, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispunând însă măsura controlului judiciar, contestată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.
Vineri, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a celor patru persoane.