Mii de susținători ai candidatului opoziției și o serie de organizații pentru drepturile omului au depus o contestație la cea mai înaltă instanță a țării, cerând o reevaluare a alegerilor după ce dl Duda l-a depășit pe Rafal Trzaskowski, candidat al opoziției și primarul liberal al Varșoviei. În urma scrutinului desfășurat pe la mijlocul lunii iulie, Duda și-a asigurat 51,03% din voturi, în timp ce Trzaskowski a obținut un procent de 48,97%.
Adversarii lui Duda au semnalat numeroase nereguli în timpul campaniei și pe parcursul alegerilor, inclusiv faptul că votarea a avut loc în pofida pandemiei coronavirusului, a accesului limitat la vot al polonezilor din străinătate și a rolului pe care presa publică și oficiali ai guvernului l-au jucat în timpul campaniei.
Decizia instanței nu a surprins, date fiind marile schimbări intervenite în sistemul juridic al țării grație partidului de guvernământ, decizii care au atras multe critici din partea Uniunii Europene și a organizațiilor internaționale pentru drepturile omului, precum și din partea opoziției și a unor juriști din Polonia.
De zeci de ani, judecătorii polonezi sunt selectați de un consiliu independent, dar, potrivit unei legi semnate de Duda în 2017, președintelui i se acordă mai multe atribuții directe legate de activitatea Curții Supreme.
Joanna Lemanska, cea care conduce departamentul Curții Supreme care a validat alegerile – și care a fost numită de Duda – s-a ținut departe de tot acest proces, dar criticii spun că distanțarea sa nu este suficientă ca să excludă eventualitatea unei părtiniri.
“Nu m-am întrebat niciodată care va fi decizia“, a declarat Michal Wawryliewicz, avocat din partea Inițiativei Instanțelor Libere și a Comitetului pentru Apărarea Justiției. “Aici nu e vorba despre o instanță independentă, ci despre un tribunal de partid“.
Wawryliewicz a subliniat că, potrivit verdictului instanței, majoritatea plângerilor depuse nu au întrunit criteriile legale, dar ele nici măcar nu au fost examinate în funcție de importanța lor . “Pe data de 22 septembrie, Curtea Europeană de Justiție va hotărî dacă acest comitet al Curții Supreme respectă criteriile unei instanțe oficiale, iar asta va răspunde multora dintre întrebările noastre”.
Dat fiind procentul care a hotărât înfrângerea, aproape o jumătate de milion de susținători ai lui Trzaskowski, care au depus contestații după alegeri, au afirmat că demersul lor nu vizează atât schimbarea rezultatului, ci pune în mod public în discuție validitatea votului și demonstrează astfel că alegerile au fost incorecte.