DNA, cu ochii pe Poșta Română
”Poşta Română, una dintre cele mai mari companii deţinute de statul român, este o entitate verificată în mod frecvent de către instituţiile de control şi considerăm fireşti aceste demersuri. Operatorul naţional de servicii poştale a primit o solicitare de documente din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, toate cu circuit intern, care vor fi transmise instituţiei solicitante. O parte dintre documentele solicitate recent de DNA au o vechime de peste 30 de ani”, a anunţat compania.
Citește și: VIDEO Actrița care i-a furat inima lui Florin Piersic. I-a dăruit un fiu și a fugit în Ungaria
Compania precizează că îşi respectă toate obligaţiile impuse prin lege şi gestionează cu atenţie şi seriozitate toate proiectele pe care le realizează.
Citelte și: VIDEO Virgil Popescu susține că România nu va avea probleme cu gazele naturale sau cu electricitatea
”Poşta Română colaborează cu orice autoritate de control abilitată şi este deschisă oricăror solicitări oficiale privind activitatea sa. Vă asigurăm că managementul actual al companiei îşi desfăşoară activitatea transparent, cu integritate, responsabilitate şi grijă pentru toate resursele aflate în proprietatea Poştei Române, acordând tot sprijinul instituţiilor statului român”, mai anunţă Poşta Română pe contul de Facebook.