EuroKOvesi

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 02.03.2019 - 09:59

Guvernarea PSD-ALDE nu susține candidatura Laurei Codruța Kövesi la funcția de procuror european șef de teama anchetelor pe care le-ar putea prelua Parchetul UE.

SHARE

Parchetul European, creat la inițiativa europarlamentarului Monica Macovei, are toate șansele să devină o instituție de temut la nivelul întregii Uniuni Europene atunci când este vorba despre frau­darea fondurilor europene. 

Anchetele vor fi mult mai rapide și vor fi supervizate de structura centrală a European Public Prosecutor’s Office, care va lucra îndeaproape cu procurorii delegați în cele 22 de state membre.

Pe lângă procurorul șef,  din structura centrală vor mai face parte 22 de procurori. Guvernele din fiecare stat membru vor trimite o listă cu câte trei candidați care vor fi evaluați de aceeași comisie apolitică de nominalizare ca și în cazul desemnării procurorului șef. Însă comisia poate respinge toate cele trei nominalizări până când statul respectiv va trimite oameni pregătiți corespunzător. Structura națională a Parchetului European va avea procurori delegați în fiecare dintre statele membre, numărul acestora fiind stabilit în funcție de mărimea țării respective. Anchetele acestora vor fi supervizate și chiar preluate de structura centrală dacă se constată o stagnare a acestora.

Așadar, Parchetul UE are mult mai multe șanse de a-i trimtie în fața instanțelor naționale pe cei acuzați de fraude cu fonduri UE sau cu TVA la fonduri UE, decât parchetele naționale.

De aici și eforturile disperate ale camarilei lui Liviu Dragnea de a o bloca pe Laura Codruța Kövesi în drumul ei spre funcția de procuror-șef european, dar și de a distruge statul de drept.

Aceasta se întâmplă în contextul în care liderul PSD este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat pentru obținerea frauduloasă de fonduri europene, dosar întocmit la sesizarea OLAF.

Deocamdată, meciul se joacă, iar reacția magistraților români față de modificările legislative făcute cu mâna lui Tudorel Toader este una deosebit de dură.

2006 - Verde pentru Parchetul General

Laura Codruta Kövesi a ajuns la sediul Consiliului Superior al Magistraturii din București, la 27 septembrie 2006. Secția pentru procurori a CSM a avizat favorabil, cu unanimitate de voturi, propunerea ministrului Justiției Monica Macovei pentru numirea ca procuror general al României a Laurei Codruța Kövesi. Numirea oficială avea să fie făcută la 2 octombrie 2006, printr-un decret al președintelui Traian Băsescu. Kövesi a fost prima femeie și cel mai tânăr procuror șef al Parchetului General.

2012 - Audiată pentru plagiat

Procurorul general, Laura Codruta Kövesi , a făcut o declarație de presă, după ce a fost audiată, la 27 iulie 2012, în Consiliul Național de Etică (CNE) din București, în cazul sesizării de plagiat privind lucrarea sa de doctorat. Ea a declarat că a adus argumente și a prezentat probe care dovedesc faptul că nu a plagiat, iar un verdict nu poate fi decât în acest sens. În final, acuzația de plagiat s-a dovedit nefondată, iar Laura Codruța Kövesi a fost numită procuror șef al DNA, în noiembrie 2012.

2016 - Medaliată cu Steaua Polară

Laura Codruța Kövesi, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a fost decorată, la 3 noiembrie 2016, cu titlul de Comandor al Ordinului Steaua Polară, conferit de regele Suediei pentru lupta împotriva corupției din România. Titlul i-a fost înmânat Laurei Kövesi de către ambasadorul Suediei la București, Anneli Lindahl Kenny, în prezența ambasadorului Statelor Unite la București, Hans Klemm, precum și a mai multor ambasadori ai unor state din Uniunea Europeană, a reprezentanților DNA și ai altor instituții și ONG-uri din România care luptă împotriva corupției.

2019 - Cercetată de Secţia Specială

Laura Codruța Kövesi  a fost întâmpinată cu aplauze și scandări anti-PSD, la 15 februarie 2019, când a ajuns la Parchetul General pentru a fi audiată de către procurorul Adina Florea, ca urmare a unui denunț depus de Sebastian Ghiță referitor la extrădarea lui Nicolae Popa, condamnat în dosarul prăbușirii FNI.

Fosta șefă a DNA  a declarat că este nevinovată şi că îşi va continua parcursul în procedura pentru ocuparea funcţiei de şef al Parchetului European, considerând că această anchetă este un abuz.

Citește integral dosarul ”EuroKOvesi

Cine trebuie 
să se teamă de Parchetul European

Procurorii UE pot prelua anchetele care stagnează

„Tel-Drum“, un dosar tipic pentru Parchetul European

Poliția politică a magistraților

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te