Fraudă de 15 mil. €, cu proiecte IT pe bani UE: 38 de percheziţii, în Bucureşti și alte trei orașe

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 09.11.2023 - 16:11
Fraudă de 15 mil. €, cu proiecte IT pe bani UE: 38 de percheziţii, în Bucureşti și alte trei orașe - Foto: Profimedia Images
Fraudă de 15 mil. €, cu proiecte IT pe bani UE: 38 de percheziţii, în Bucureşti și alte trei orașe - Foto: Profimedia Images

Parchetul European condus de Kovesi a efectuat 38 de percheziţii în Bucureşti, Ploieşti, Cluj şi Ialomiţa, în anchete privind o fraudă de 15 milioane euro. Sunt vizate şase proiecte IT finanţate cu bani de la UE.

SHARE

Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi a anunţat că au fost efectuate 38 de percheziţii, pe 7 noiembrie, în localităţi din România, inclusiv Bucureşti, Ploieşti, Cluj şi Ialomiţa, în două anchete în curs privind o presupusă fraudă în valoare de 15 milioane euro.

De asemenea, au fost luate măsuri de investigare în Cipru, Cehia şi Malta, precum şi în Monaco şi în Statele Unite, prin intermediul cooperării internaţionale, mai arată comunicatul de presă al EPPO.

Este vorba despre şase proiecte informatice finanţate de UE, pentru dezvoltarea de soluţii software inovatoare, iar faptele care fac obiectul anchetei ar putea constitui infracţiuni de fraudă şi spălare de bani.

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a deschis investigaţii complementare cu privire la aceleaşi fapte.

Citește și: Primarul Cherecheș a cărat 1.500.000 € într-un seif din Germania, în tranșe de sub 10.000€

Fraudă de 15 mil. €, cu proiecte IT pe bani UE

Potrivit anchetei, în perioada 2019-2022, beneficiarii proiectelor au prezentat documente false sau inexacte cu servicii sau servicii supraevaluate care nu au fost niciodată furnizate, precum şi facturi frauduloase pentru achiziţionarea de bunuri, obţinând astfel în mod nejustificat fonduri de la bugetul UE în valoare de cel puţin 15 milioane euro, conform sursei citate.

Beneficiarii sunt suspectaţi că au creat ulterior circuite financiare interne şi internaţionale frauduloase, pentru a canaliza fondurile în beneficiul propriu, mai precizează EPPO, în comunicatul de presă.
 
Unele persoane anchetate au fost aduse la biroul EPPO din Bucureşti pentru a fi informate cu privire la statutul lor de suspecţi, iar altele vor fi aduse în zilele următoare.
 
Faptele care fac obiectul anchetei ar putea constitui infracţiuni de fraudă şi spălare de bani. 
 
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a deschis investigaţii complementare cu privire la aceleaşi fapte.

Citește și: Fraudă cu fonduri Erasmus. Parchetul European anchetează Universitatea "Lucian Blaga", din Sibiu
 
EPPO s-a bazat pe sprijinul: structura de sprijin a EPPO din România; Direcţia Naţională  Anticorupţie (DNA) şi structurile teritoriale subordonate; Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate din România; direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) şi structurile teritoriale subordonate; Poliţia Română – Direcţia de Operaţiuni Speciale şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române.
 
EPPO este Parchetul independent al Uniunii Europene. Acesta  este responsabil de investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te