Tolontan: Înalta Curte ascunde probele din dosarul Vâlcov

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 22.05.2019 - 13:54

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) ascunde probe din dosarul lui Darius Vâlcov, în care acesta a fost condamnat la 8 ani de închisoare, după ce Libertatea a publicat fotografia cu cei 1,3 milioane de lei și 90.000 de dolari confiscați la percheziție

SHARE

Principalul consilier economic al premierului Dăncilă, Darius Vâlcov, 42 de ani, este condamnat de instanța de fond pentru că a primit mită de la mai multe firme cărora le-a acordat lucrări din bani publici, pe vremea când era primar al Slatinei, până în 2012, când a devenit senator.

Jurnaliștii Libertatea a cerut acces la dosar. Accesul oricărui cetățean român, pe baza unei cereri, la elementele unui proces este permis prin lege. La baza unei justiții deschise stă ideea că orice om poate vedea cu ochii lui probele, stă transparența, favorabilă în primul rând celor acuzați.

Pentru ca nimeni să nu fie inculpat pe baza unor probe secrete e vital ca justiția să garanteze oricărui cetățean accesul liber la rechizitoriu și la celelalte părți ale dosarului penal. E un drept ca oricine dorește să poată vedea pe baza căror dovezi se pronunță judecătorul.

Ziarul obținuse oricum fotografii de la perchezițiile din 2015, pe care le-a publicat. Ele arată banii confiscați de procurori, înșirați pe o masă.

Pe 16 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a refuzat accesul ziariștilor de la Libertatea în arhivă.

ICCJ spune: „În concordanță cu dispozițiile art. 40 din Ghidul privind relația dintre sistemul judiciar din România şi mass-media, la acest moment, cererea dumneavoastră nu poate fi avizată pozitiv”.

Întregul material poate fi citit pe site-ul Tolo.ro

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te