Un detaliu intrat în atenția „Ziarului de Iași” arată faptul că Multiactive Finance SRL, firma ieșenilor Cristian Delcea și Bogdan Gheorghiu, a „mirosit” dezastrul care urma la NORDIS.
Compania a deschis peste 160 de procese, individual pentru fiecare apartament achiziționat în complexul imboliar ridicat la Năvodari, la Judecătoria Constanța.
Speța este aceeași – „plângere împotriva încheierii de carte funciară”, dar sursele „Ziarul de Iași” spun că reprezentanții firmei și-au dat seama că, deși avea înscrise ante-contractele de vânzare-cumpărare în Cartea funciare, mai apăreau și alte sarcini pe suprafețele „antamate” de ei.