Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului București, care judecă acest dosar, în care sunt judecați, printre alții, fostul presedinte al Consiliului de Administrație al Carpatica Asig Angela Toncescu și comisarul de poliție Dan Hosu, soțul procurorului șef al DIICOT Giorgiana Hosu.
Acest dosar este judecat de Tribunalul București, unde a fost trimis de procurorii DNA în februarie 2017. Procesul se apropie de final, în 4 august fiind programate pledoariile finale.
La termenul de luni, magistrații au decis să elimine interceptările telefonice făcute în baza mandatelor de siguranță națională și folosite de DNA ca probe în cazul Carpatica, conform deciziei publicate pe portalul instanțelor de judecată. Decizia este argumentată prin hotărârile Curții Constituționale.
Decizia Tribunalului București:
"Admite cererile formulate de inculpaţii Toncescu Angela şi Tatu Ion Sorin, prin apărători aleşi.
1. Constată nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate, respectiv prelungite prin încheierile pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi in cadrul Tribunalului Sibiu în dosarul de urmărire penală nr.56/D/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT-Biroul Teritorial Sibiu, (preluate în prezenta cauză) efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr.121/UP, 122/UP, 123/UP, 124/UP, 125/UP, 126/UP, 127/UP, 128/UP, 129/UP, 130/UP,- toate din 11.11.2015, mandatelor de supraveghere tehnică nr.150/UP, 151/UP, 152/UP, -toate din 10.12.2015 şi mandatelor de supraveghere tehnică nr.19/UP, 20/UP, -din 04.02.2016.
Exclude din materialul probator toate procesele-verbale de redare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică sus-menţionate.
În baza deciziei nr.22/2018 a CCR dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi a suporţilor care conţin rezultatul măsurilor care conţin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică mai sus-menţionate.
În baza deciziei nr.22/2018 a CCR dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi a suporţilor care conţin rezultatul măsurilor care conţin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică mai sus-menţionate. Prezenta încheiere se atacă cu fondul".
Acuzațiile procurorilor DNA
În februarie 2017, DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Dan Hosu, fost șef al Serviciului de combatere a traficului de migranți din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate (DCCO) din Poliția Română, la data faptelor administrator al unei firme, pentru fapte de corupție. Dan Hosu este soțul șefei DIICOT, Giorgiana Hosu.
În același dosar, DNA i-a mai trimis în judecată, sub control judiciar, pe Ion Sorin Tatu, la data faptelor administrator de fapt al unei societăți comerciale, pentru trafic de influență; Cătălin Marian Cataramă, comisar șef de poliție, șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul IGPR, pentru acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, fals informatic, în formă continuată, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Acţiunile lor au vizat influenţarea voturilor exprimate în şedinţele Consiliului ASF, astfel încât: să fie demarată procedura de avizare a Angelei Toncescu şi a lui Liviu Andrei Stoicescu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Carpatica Asig, respectiv în funcţia de director general al firmei, în condiţiile în care aceştia nu îndeplineau condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor respective; să fie adoptate decizii favorabile atât societăţii Carpatica Asig, cât şi persoanelor din conducerea acesteia, a mai arătat DNA în rechizitoriu.