Între 3.500 și 5.000 de euro plătesc migranții să fie aduși în frigidere, caserole sau sicrie

DE Bianca Iosef | Actualizat: 29.06.2022 - 17:49
Între 3.500 și 5.000 de euro plătesc migranții să fie aduși în frigidere, caserole sau sicrie/inquam photos
Între 3.500 și 5.000 de euro plătesc migranții să fie aduși în frigidere, caserole sau sicrie/inquam photos

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de frontieră au destructurat un grup infracţional format din cetăţeni români şi afgani, profilat pe trafic de migranţi plecaţi din ţări precum India, Pakistan şi Bangladesh.

SHARE

Oamenii plăteau între 3.500 de euro şi 5.000 de euro pentru a ajunge în Europa şi îşi riscau viaţa, fiind transportaţi între baxuri de polistiren, caserole şi alte mase plastice, între sau în frigidere şi în sicrie. În cadrul anchetei au fost identificate 270 de persoane care ar fi apelat la grupul infracţional pentru a trece frontiera de vest a României.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), procurorii acestei structuri împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră fac, miercuri 16 percheziţii domiciliare în judeţul Vâlcea, într-un dosar care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi şi spălarea banilor. Nouăsprezece persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale vor fi duse la audieri.
Anchetatorii au stabilit că, de la sfârşitul anului trecut, cetăţeni români şi afgani au înfiinţat un grup infracţional organizat profilat trafic de migranţi, activitatea acestuia derulându-se până în prezent. Migranţii erau preluaţi din Bucureşti şi duşi spre graniţa de vest a ţării.

Citește și: EXCLUSIV În România s-au refugiat mai mulți ucraineni cu studii superioare decât în Polonia și Cehia

Astfel, persoane provenind din ţări precum India, Pakistan şi Bangladesh erau racolate pentru a fi transportate ilegal în Europa. Oamenii plăteau mii de euro şi îşi riscau viaţa, fiind transportaţi în condiţii dificile, în autotrenuri, remorci şi autoutilitare, care erau proprietatea membrilor grupului infracţional organizat sau care erau utilizate de societăţile comerciale controlate membrii grupului , firme care aveau ca principal obiect de activitate transportul rutier de mărfuri.
„Migranţii erau ascunşi printre mărfuri, respectiv între baxuri de polistiren, caserole şi alte mase plastice, între sau în frigidere şi în sicrie. În cazul unora dintre transporturi, viaţa migranţilor a fost pusă în pericol din cauza condiţiilor de transport (spaţii închise ermetic, în care se respira cu dificultate, între mărfuri voluminoase, prost ancorate etc.). În această modalitate, sub pretextul efectuării unor transporturi de marfă, având ca destinaţie state din spaţiul Schengen, au fost organizate, coordonate şi efectuate mai multe transporturi de migranţi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de vest a României. Pentru fiecare migrant, membrii grupului infracţional organizat au pretins şi primit între 3.500 de euro şi 5.000 de euro”, se arată în comunicatul DIICOT.

Citește și: VIDEO 70 de persoane s-au autoevacuat dintr-un tren în flăcări, aflat în mișcare

Sumele dobândite erau împărţite între membrii grupului, în funcţie de poziţia deţinută în ierarhie şi de gradul de implicare în activitatea infracţională. De asemenea, banii au fost investiţi în autoturisme de lux, imobile cu destinaţia de locuinţă şi noi autovehicule de transport marfă.

„Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, au fost documentate 10 transporturi prin intermediul cărora membrii grupului au încercat să scoată ilegal din România aproximativ 270 de migranţi. În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate în vederea indisponibilizării, până la acest moment, sumele de aproximativ 45.000 dolari, peste 40.000 euro, 70.000 de lei, 9.200 rupii ş.a”, precizează documentul citat, scrie Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te