Kovesi, pe lista scurtă pentru postul de procuror-șef european

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 23.01.2019 - 17:05
Laura Codruța Kovesi are șanse să ajungă procuror șef european. Foto Inquam Photos/Octav Ganea
Laura Codruța Kovesi are șanse să ajungă procuror șef european. Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Comisia de selecție a procurorului șef european, funcție pentru care s-a înscris Laura Codruța Kovesi, aproape a finalizat lista scurtă a candidaților selectați.

SHARE

Data limită pentru depunerea candidaturilor a fost 14 decembrie 2018. Din 30 de persoane au rămas 5, au declarat pentru Europa Liberă surse de la Bruxelles. Din România, în afară de Kovesi, au mai fost alte două candidaturi care ar fi fost respinse.

Procedura de selecție a procurorului șef european este una care nu depinde de țara din care e candidatul și se face exclusiv de către o comisie formată din 12 membri (foști membri ai Curții de Justiție și ai Curții de Conturi, foști membri naționali ai Eurojust, membri ai instanțelor naționale supreme, procurori de nivel înalt și avocați) desemnați în septembrie 2018. Lista scurtă va ajunge la Comisia JAI și, probabil Comisia LIBE, apoi cuvântul final îl vor avea Consiliul și Parlamentul European, de comun de acord.

Altfel spus, procedura pentru desemnarea procurorului șef european este independentă de procedura națională, fiind una exclusiv europeană, ceea ce explică, într-o măsură, valul de atacuri din ultima perioadă declanșat la adresa Laurei Codruța Kovesi de media controlată de PSD, notează Europa Liberă.

Pe de altă parte, procurorii europeni care vor lucra în echipa procurorului șef sunt aleși printr-o procedură internă a fiecare țări și vor activa la sediul central al EPPO din Luxemburg.

România, de exemplu, va trebui să trimită trei propuneri de procurori europeni, dintre care va fi aleasă una de către comisia de selecție, care își va motiva alegerea, iar, în final, va fi votată de Consiliul european, cu majoritate simplă, si de Parlament. Există, desigur, și posibilitatea ca propunerea să fie respinsă.

În afară de procurorii europeni vor mai exista procurori delegați, unul sau doi din fiecare stat membru, al căror număr poate fi însă modificat cu aprobarea procurorului șef european.

Anul trecut, ministrul Tudorel Toader a pus în dezbatere publică un proiect de legepentru procedura de desemnare a candidaților pentru funcția de procuror european și procuror delegat, în care rolul-cheie îi revine chiar lui.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te