Locatarii unui complex premium din Iași s-au bătut în instanță pentru a avea apă. Ce s-a întâmplat

DE Alin Crișan | Actualizat: 13.01.2024 - 13:45
Locatarii unui complex premium din Iași s-au bătut în instanță pentru a avea apă. Ce s-a întâmplat - Foto: Ziarul de Iași
Locatarii unui complex premium din Iași s-au bătut în instanță pentru a avea apă. Ce s-a întâmplat - Foto: Ziarul de Iași

Locatarii unui complex premium din Iași s-au bătut în instanță pentru a avea apă. Ce s-a întâmplat?

SHARE

Ieşenii dintr-un complex imobiliar recent construit au trebuit să apeleze la instanţă pentru a putea deschide robinetele. Dezvoltatorul a întrerupt furnizarea apei la apartamentele locatarilor cu care se află în conflict, forţându-i pe aceştia să apeleze la forţa legii.

Locatarii unui complex premium din Iași s-au bătut în instanță pentru a avea apă. Ce s-a întâmplat

Conflictul dintre reprezentanţii CCI Construct Company SRL, dezvoltatorul, şi proprietarii de apartamente din complexul Evergreen Towers este unul mai vechi, dar s-a acutizat la sfârşitul anului trecut din cauza dorinţei dezvoltatorului de a constitui o asociaţie de proprietari care să administreze blocurile.

O iniţiativă similară a fost demarată însă şi de o parte a locatarilor, care doreau constituirea unei asociaţii independente de dezvoltator. Pentru a-i convinge pe „răsculaţi” să cedeze, dezvoltatorul i-a ameninţat cu sistarea furnizării utilităţilor. 

Aşa s-a şi întâmplat până la urmă, pe 20 decembrie apa fiind oprită, dar numai la apartamentele aflate pe „lista neagră” a dezvoltatorului. Boxele tehnice, în care sunt amplasate contoarele de electricitate şi gaz, ca şi apometrele, se află pe casa scării, fiind încuiate de dezvoltator.

La vânzarea apartamentelor, contractele nu au prevăzut şi transferul dreptului de proprietate asupra cotei indivize din spaţiile comune. 

Practic, locatarii erau proprietari doar pe apartamente. Tot ce se afla pe casa scării aparţinea constructorului. Ca urmare, proprietarii aflaţi în conflict cu dezvoltatorul au fost nevoiţi să cumpere apă pentru consum şi menaj şi să facă duş prin săli de sport.

Situaţia i-a făcut pe locatari să apeleze la instanţă, depunând cereri de emitere a unor ordonanţe preşedinţiale.

În acţiunea sa, familia L. a cerut obligarea CCI Construct Company să îi permită accesul la boxele tehnice pentru a reporni apa şi să lase în funcţiune sistemul de alimentare cu apă. În caz contrar, reclamanţii cereau permisiunea să efectueze ei operaţiunile necesare, eventual prin folosirea forţei publice.

Ordonanţa preşedinţială permite luarea de măsuri urgente şi temporare pentru a asigura îndeplinirea unui drept sau a împiedica încălcarea acestuia.

Măsurile sunt dispuse fără a se analiza fondul conflictului dintre părţi, fiind suficientă existenţa unei aparenţe de drept. Familia L. cerea dreptul de a beneficia de apă curentă până ce disputa referitoare la asociaţia de proprietari se va fi lămurit într-un sens sau altul.

De cealaltă parte, reprezentanţii CCI Construct Company SRL i-au acuzat pe reclamanţi că nu şi-au respectat două obligaţii esenţiale, asumate în momentul cumpărării apartamentului.

Astfel, în decurs de 30 de zile ei ar fi trebuit să încheie contracte de furnizare a utilităţilor. 

De asemenea, aveau obligaţia de a adera la asociaţia de proprietari, când aceasta se va fi constituit. 

Or, ei nu încheiaseră decât contracte privind furnizarea de gaz şi electricitate, nu şi pentru serviciile de apă-canal, opunându-se totodată înfiinţării unei asociaţii de proprietari de către dezvoltator.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te