De asemenea, instanţa a decis că acesta trebuie să plătească câte 100.000 de euro şi 50.000 de lei pentru două dintre părţile civile din dosar. Decizia nu este definitivă.
Mario Iorgulescu a omorât un șofer în septembrie 2019 după ce a consumat cocaină şi alcool
În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a produs un grav accident auto, după ce a consumat cocaină şi alcool.
Imediat după producerea accidentului, Iorgulescu a părăsit teritoriul ţării, iar după ultimele informaţii el se află în Italia.
În august 2020, el a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
Procurorii notează că, la data de 8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, intenţionând să se deplaseze din satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău, Mario Iorgulescu a condus un autoturism marca Aston Martin model DBS, cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate, şi a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi strada Teodor Neagoe.
Potrivit anchetatorilor, Mario Iorgulescu a accelerat până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, după care a urcat maşina cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism marca Audi, condus de un bărbat, care a decedat pe loc.
Din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, Mario Iorgulescu nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum, susţin procurorii.
Mario Iorgulescu e fugit în Italia. Are iubită nouă și spune că e grav bolnav
Mario Iorgulescu se află în Italia, unde a fugit pentru a nu fi arestat în România. În data de 15 mai 2020, pe numele lui Mario Iorgulescu a fost emis un mandat de arestare în lipsă, în baza căruia Tribunalul București a emis un mandat european de arestare.
În toamna anului trecut, Mario a dat un interviu în care a declarat că ”sunt în Italia, într-o clinică psihiatrică. Am o leziune la lobul frontal, medicii spun că e de când eram copil, de când am căzut în cap. Nu mă simt deloc bine, abia pot să stau. Sunt înconjurat, aici, de oameni cu probleme psihice. Nu am cu cine să vorbesc, am momente când o iau razna”.
„Preferam să fiu la pârnaie, era mai simplu decât aici, dar să fiu sănătos. Aveam cu cine să vorbesc măcar, trecea timpul mai repede decât aici. Fac terapie tot timpul, medicamentație, mă ajută să stau pe linia de plutire, dar tot nu e bine. Mi se agravează constant situația”, a mai spus Mario.