Mexic dă un exemplu României să înlăture corupția? Judecătorii, aleși prin votul poporului. Fostul președinte al Mexicului a iniţiat o reformă constituțională contestată, adoptată cu trei săptămâni înainte de a preda funcţia succesoarei sale, actualul preşedinte, Claudia Sheinbaum.
Au fost nu mai puţin de 14 ore de dezbatere. Scandalul aprlamentar a fost total: insulte, o invadare a hemiciclului parlamentar de către manifestanții furioşi, ciocniri cu Poliția, Totuşi, Senatul mexican a terminat prin a adopta legea, în scandalul acesta generalizat.
Mexic dă un exemplu României să înlăture corupția: Judecătorii, aleși prin votul poporului
La scurt timp după miezul nopții de miercuri, 11 septembrie, reforma justiției federale a devenit text de lege.
Ea era dorită de președintele în funcție al Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, supranumit AMLO, care urmează să părăsească în scurt timp funcţia supremă în statul central american.
Sunt incluse măsuri foarte criticate. AMLO doreşte practic demiterea celor 1.690 de judecători, magistrați și miniștri ai Curții Supreme de Justiţie, ai căror înlocuitori vor fi aleși apoi prin votul poporului mexican.
Citeşte şi: Președintele Mexicului, căruia olteanul Rechinu îi mulțumea că-l ascultă, sponsorizat de traficanți
Măsura aceasta este, evident, una populistă: este previzibil că alegerea reprezentanţilor corpului magistraţilor de către popor va fi profund politică, deci va fi făcută pe interese subiective, ceea ce va altera actul de justiţie mexican.
Foto: Profimedia Images
Înainte de dezbaterile acestea foarte tensionate, partidul lui AMLO, care se numeşte Morena, a avut cu un vot mai puțin de majoritatea de două treimi, care este necesară în Camera Superioară a Parlamentului de la Ciudad de Mexico, pentru aprobarea reformei constituționale.
Opoziția s-a unit iniţial, contra textului legal controversat. Apoi a urmat trădarea: un senator din Partidul Acțiune Națională (de dreapta, opus lui AMLO) a dezertat în ultimul moment, conform Le Monde.
Citeşte şi: VIDEO Interlopul oltean Rechinu și-a blocat extrădarea din Mexic chiar dacă l-a părăsit și avocatul
Presa mexicană a dezvăluit că acesta și-ar fi negociat votul, în schimbul retragerii instrucțiunilor judiciare lansate împotriva lui și a familiei sale, pentru presupuse fapte de corupție și de îmbogățire ilicită. Versiunea aceasta a fost negată vehement de AMLO.
Această schimbare politică de vot a senatorului a permis ca proiectul controversat să fie adoptat la limită, dramatic.
De la triumful său, la alegerile generale din 2 iunie, Partidul Morena deținea deja două treimi din Camera Deputaților, precum și 27 dintre cele 32 de parlamente locale ale Mexicului, care este stat federal, modelat pe cât posibil după exemplul nordic al Statelor Unite.
Citeşte şi: Interlopul oltean Rechinu păcălește de 2 ani extrădarea din Mexic. A mituit politicieni și procurori
De altfel, numele oficial al acestui stat, Estados Unidos Mexicanos (trad. sp.: Statele Unite Mexicane), spune totul despre această copiere, care nu este de-ajuns însă.
Mecanismul legislativ actual îi permite acum președintelui, care va preda succesoarei alese, Claudia Sheinbaum, funcţia la 1 octombrie, să modeleze Constituția după cum dorește el.
Mecanismele mexicane de check & ballance nu sunt suficient de rafinate, pare-se, pentru a-l opri pe AMLO. În România, procedura de alegere a judecătorilor din conducerea tribunalelor şi curţilor de apel este complicată, iar corpul magistraţilor este autonom în alegerea acestora.