Ministrul Justiției, Ana Birchall, și președinta CSM, Lia Savonea, în război pentru statul de drept

DE Octavia Constantinescu | 03.10.2019 - 20:53

Ministrul Justiției acuză CSM, într-o adresă obținută de G4Media.ro, că și-a extins arbitrar competențele, că încalcă principiul separației și echilibrul puterilor în stat, precum și principiul colaborării loiale între instituții.

SHARE

Birchall lansează aceste acuzații după ce CSM a pus în discuție solicitarea unui ONG privind oportunitatea foii de parcurs inițiată de SUA.

„Încercarea unor membri ai CSM de a-și aroga un veritabil drept de veto cu privire la acțiunile externe ale ministrului Justiției este o imixtiune gravă și inacceptabilă în activitatea puterii executive. Atitudinea acelor membri este de neînțeles, cu atât mai mult cu cât aceștia pun în discuție relația cu unul dintre partenerii strategici ai României și o propunere vizând consolidarea statului de drept”, se arată în adresa de la ministrul Justiției.


Birchall îi atrage atenția Liei Savonea, președinta CSM, cî, în ceea ce privește colaborarea cu Departamentul de Justiție al SUA, aceasta este una „legală și instituțională, având în vedere și faptul că în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite lupta împotriva corupției și criminalității organizate, inclusiv cooperarea judiciară internațională ocupă un loc central”.

Citiți conținutul adresei Anei Birchall către Lia Savonea aici.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te