Guvernul s-a răzgândit și amână o prevedere care ar fi desființat Pilonul II

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 27.03.2019 - 13:32

Guvernul vrea să suspende până în data de 31 mai cerinţa ca administratorii fondurilor de pensii private obligatorii, din Pilonul II, să îşi majoreze capitalul social, potrivit unui proiect de OUG lansat în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor.

SHARE

OUG 114, anunţată în decembrie 2018, vrea să impună o serie de măsuri fiscale controversate, care au reprezentat subiectul unor discuţii aprinse în primele trei luni ale acestui an.

Reprezentanţi ai Guvernului au purtat negocieri intense inclusiv cu reprezentanţii administratorilor fondurilor de pensii din Pilonul II, în contextul în care aceştia ar putea să se retragă de pe piaţă dacă vor intra în vigoare unele măsuri anunţate prin OUG 114.

Marţi seara, Executivul a anunţat un proiect de OUG prin care vrea să aducă unele modificări la măsurile impuse anterior. Astfel, capitalul social minim necesar, pentru un fond de pensii private, va fi echivalentul de 4 milioane euro, nivel prevăzut anterior OUG 114.

Citește și: Guvernul promite schimbarea taxei pentru bănci din „ordonanța lăcomiei”

În plus, obligaţia de a vira până în 30 iunie prima tranşă, de 50%, din majorarea capitalului social minim, potrivit OUG 114, va fi amânată până la finele anului.

Potrivit OUG 114, administratorii fondurilor din Pilonul II, care administrează active evaluate la 10 miliarde euro, ar trebui majoreze capitalul social cu cel circa 800 milioane euro până la finele anului.

Citește și: Dăncilă anunță modificarea OUG 114: Au fost identificate soluții posibile

La începutul lunii, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că Ministerul Finanțelor a discutat cu BNR și cu patronatele bancare și „au fost identificate soluții posibile” pentru modificarea OUG 114, deoarece executivul urmărește „cu atenție efectele taxei pe activele financiare” și a anunțat noi discuții în zilele următoare cu „reprezentanții din energie și telecomunicații”, acestea fiind alte segmente afectate de prevederile ordonanței.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te