Pop Mihai Bogdan, pedofil fugar, condamnat la 10 ani de închisoare pentru infracţiuni sexuale contra minorilor, a fost adus, sâmbătă, în ţară din Italia, şi va executa sentinţa într-un penitenciar din România, anunţă ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.
Potrivit ministrului Justiției, individul îşi va ispăşi pedeapsa la Penitenciarul Gherla.
Pedofil român fugar, extrădat din Italia. Merge 10 ani la Penitenciarul Gherla
"Justiţia s-a făcut până la capăt, iar colegii de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor l-au preluat pe Pop Mihai Bogdan şi, după ce îşi va petrece 21 de zile în carantină la Rahova, îl vor duce la Penitenciarul Gherla, unde îşi va ispăşi pedeapsa pentru faptele revoltătoare pe care le-a săvârşit.
Citește și: Viața părintelui Stăniloae, care a stat 5 ani în pușcărie. A suferit pentru credința sa
Este un moment în care se arată că nimeni nu este mai presus de lege şi că toate autorităţile au colaborat eficient pentru a aduce acest individ în faţa justiţiei", a afirmat Gorghiu.
Ea a subliniat importanţa abordării cu seriozitate a tuturor cazurilor de fugari, indiferent de amploarea lor mediatică.
Citește și: Managerul Spitalului Colentina a recunoscut că a dat mită 20.000 € ca să fie șef. Merge la pușcărie
"Fiecare individ trebuie să răspundă în faţa legii, iar colaborarea între autorităţi este esenţială pentru asigurarea unui sistem judiciar echitabil şi eficient.
Acest caz demonstrează că, în România, justiţia este un pilon solid în lupta împotriva infracţiunilor, inclusiv a celor de o gravitate deosebită", a adăugat Alina Gorghiu.