"Dacă e să vorbim despre aceste priorităţi, aş mai remarca menţionarea traficului de persoane, criminalităţii organizate, protecţia victimelor, cu precădere a celor minore, foarte multe de făcut în această zonă, şi se face, dar e mai mult de făcut, promovarea unei strategii de resurse umane, respectarea standardelor etice. Dar, nu în ultimul rând, am lăsat în enumerare combaterea corupţiei, care rămâne în continuare o provocare constantă.
Am lăsat-o pentru a o sublinia în mod deosebit şi pentru a da un mesaj cât se poate de clar în privinţa faptului că Ministerul Justiţiei va sprijini în continuare combaterea corupţiei, instituţia specializată care se ocupă, şi, cred eu, modul în care am lucrat împreună în acea zonă a legilor Justiţiei, care vizează instituţiile specializate, este o dovadă în acest sens. Nu se pune problema să abdicăm de la acest obiectiv", a declarat Cătălin Predoiu, la bilanţul Ministerului Public pe anul 2021.
Citește și: Cum a transformat Ursu, zis „Bodyguardul lui Dumnezeu”, doi iranieni din agresori în victime
El a afirmat că a ţinut să transmită acest mesaj în urma speculaţiilor apărute în ultima perioadă.
Citește și: Nebunia facturilor: Degeaba faceți acum economie, plafonarea se aplică pe media consumului din 2021
"Am dat acest mesaj foarte clar pentru că s-a speculat foarte mult în cauze politice, în dezbateri politice, care nu îşi au locul aici, este indubitabil, prin actele instituţionale ale Ministerului Justiţiei, începând cu Strategia Naţională Anticorupţie şi cu toate celelalte măsuri, prin bunele relaţii pe care ministerul le va întreţine în continuare, în limita competenţelor, cu DNA, DIICOT şi conducerea Ministerului Public, că nu vom da un pas înapoi în privinţa combaterii tuturor formelor de infracţionalitate, dar şi a corupţiei şi a crimei organizate", a spus Predoiu, potrivit Agerpres.