Proiectul a fost depus la începutul lunii mai, fiind semnat de 40 de deputaţi şi senatori de la USR, dar şi de deputatul (neafiliat) Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei.
CSM trebuie să dea un aviz pe acest proiect, deoarece are legătură cu justiţia şi cariera magistraţilor.
"În loc să susţină desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, unii sunt preocupaţi să impună mai repede noi şefi acolo. Îi solicit premierului Ludovic Orban să se ţină de cuvânt şi să desfiinţeze această secţie prin ordonanţă de urgenţă. Tema a fost arhidezbătută în spaţiul public, nu ia prin surprindere pe nimeni. Este clar că punerea în acord a legislaţiei noastre cu recomandările GRECO, avizele Comisiei de la Veneţia şi recomandările din cadrul MCV reprezintă o urgenţă. Această secţie odioasă, concepută de Liviu Dragnea, trebuie desfiinţată imediat, nu întărită", declara, pe 4 mai, deputatul USR Stelian Ion, informează Agerpres.
Potrivit USR, desfiinţarea SIIJ "nu doar că este în linie cu cerinţele Comisiei Europene, ale GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia, dar se impune şi prin prisma rezultatelor obţinute în 2019 de această structură: din 417 dosare soluţionate în 2019, 415 au fost clasate şi doar în două cauze s-a dispus trimiterea în judecată a trei inculpaţi. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă, DNA a soluţionat 2.694 de dosare şi a dispus trimiterea în judecată în 235 de cauze, cuantumul prejudiciului reţinut în actele de inculpare fiind de circa 156,4 milioane euro".
Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall a solicitat CSM să avizeze favorabil proiectul de desfiinţare a SIIJ, susţinând că această structură a fost "o şmecherie" menită să-i ajute pe cei ce încalcă legea.
"Joi este o zi importantă: pe ordinea de zi a plenului CSM se află, spre avizare, propunerea legislativă de desfiinţare a SIIJ, propunere legislativă iniţiată şi semnată de mine împreună cu mai mulţi colegi parlamentari de la USR. Sper ca plenul CSM să avizeze favorabil această iniţiativă legislativă. Am spus dintotdeauna că această Secţie specială, aşa cum a fost moşită de Iordache şi gaşca celor care se pare că au participat la întâlnirile 'centrelor de reflecţie', nu-şi are rostul în sistemul de justiţie românesc, fiind doar o şmecherie menită să-i ajute pe cei ce încalcă legea. De altfel, raportul de activitate al SIIJ pe anul 2019 vorbeşte de la sine: din 417 cauze, 415 au fost clasate! Cred în acest demers de desfiinţare a SIIJ şi îl voi sprijini până la capăt, indiferent câte campanii de defăimare şi denigrare vor continua să fie regizate şi orchestrate împotriva mea!", a afirmat Ana Birchall.