DNA și Jandarmeria au descins, azi, la Direcția Regională Vamală București. Există suspiciuni că angajații ar fi luat bani de la comercianții din complexurile comerciale de la marginea Capitalei.
Citește și: Percheziții DNA Direcția Regională Vamală București. Vameșii, suspectați de corupție
Ar fi fost mituiți cu sume între 600 și 12 mii de lei pentru a permite intrarea în țară a bunurilor contrafăcute sau fără documente.
Șeful Vămii București, „călcat” de DNA, are 4 case, 4 terenuri. Spune că trăiește cu 3.500 lei/lună
Unul dintre cei vizați de anchetă ar fi directorul Vămii, Paul Petrof. Acesta are o declarație de avere foarte ciudată. Deține numeroase imobile și terenuri, dar trăiește cu puțini bani, având datorii importante.
Citește și: DOCUMENT Ce salarii mari aveau vameșii care luau șpagă de la șoferi? În ce a băgat șeful 200.000 lei
Paul Petrof are 3 apartamente, o casă și 4 terenuri, dintre care 3 intravilane. El nu are bani în bancă, dar are 3 datorii făcute în 2017, 2018 și 2020, la 3 bănci.
Datoriile sunt pe 5 ani sau 6 ani
Datoriile sunt în valoare totală de 330.000 de lei și nu e clar în ce scop au fost făcute. În anii mai sus menționați, Petrof nu menționează o achiziție mai importantă. Probabil e vorba de împrumuturi pentru achiziția de bunuri de consum unde dobânda e mare.
Dacă am presupune că Petrof ar trebui să dea înapoi doar 400.000 lei în cinci, respectiv șase ani, el ar avea de achitat o rată de 6.000 de lei pe lună.
Citește și: Mai mulți angajați din Vama Nădlac II, acuzați de luare de mită, CNAIR a sesizat Poliția
Petrof susține că a avut, anul trecut un venit de numai 9.500 de lei pe lună. Astfel, Petrof trăiește din 3.500 de lei pe lună, din care întreține și 4 case.
Ce investighează DNA?
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2021 – 2024, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.
În cursul zilei de 13 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 20 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, a transmis DNA, marți dimineață.