În 2007, organizația pe care o conduce Mărieș a făcut plângere la CEDO pentru tergiversarea dosarului „Mineriadei“, demers care, șapte ani mai târziu, în 2014, a dus la obligarea statului român, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, să redeschidă dosarul. Până la această decizie, Teodor Mărieș a intrat de trei ori în greva foamei, tot pentru a susține continuarea cercetărilor.
„Golanul“ Mărieș a fost arestat abuziv după evenimentele din 13-15 iunie 1990, fiind închis, pe rând, la Rahova și Jilava, fiind acuzat de Ion Iliescu, președintele de atunci, că a coordonat două tentative de puci.
În temniță, a intrat în greva foamei, în semn de protest față de nedreptatea care i se făcea. În mod paradoxal, procurorii au considerat că Mărieș nu trebuie inclus pe lista victimelor din dosarul „Mineriadei“.
„Este un dosar incomplet“
Despre reîntoarcerea la parchet a dosarului, după aproape trei decenii de la evenimentele din Piața Universității, Mărieș nu se arată surprins de decizia instanței: „Acest dosar nici nu trebuia să plece de la Parchetul Militar la Curtea Supremă, în forma în care e acum.
Este un dosar incomplet, în care nu regăsim toate părțile vătămate, toate părțile responsabile de acele evenimente tragice. Consider că este rea-voință din partea procurorilor“.
Teodor Mărieș mai susține că nu consideră nedreaptă decizia lui Constantin Epure, judecătorul de la Înalta Curte de Casație și Justiție care a întors dosarul la parchet, însă îl acuză pe acesta că a ținut prea mult „Mineriada“ în camera preliminară.
„Acest dosar era de întors, din motivele pe care le-am precizat, astfel că nu pot da vina pe judecător pentru acest lucru. În același timp, îi reproșez judecătorului Constantin Epure că a ținut dosarul în camera preliminară un an și jumătate, mult peste termenul permis de lege, care e de 30 de zile.
Atât a stat la el, pentru că, înainte să ajungă la judecătorul Epure, acest dosar a mai stat câteva luni și la o altă judecătoare, care s-a pensionat“. Totodată, Doru Mărieș a declarat că le face „plângere penală tuturor procurorilor și judecătorilor care au tergiversat dosarul“.
__________
Citește și
„Mineriada“, vulnerabilitățile unui dosar pasat între magistrați
Inculpaţii se văd „cu mâinile curate“
__________