De o vreme, atenția opiniei publice internaționale a fost atrasă de trei evenimente de interes geopolitic major: a. declanșarea contraofensivei armatei ucrainene, b. revolta eșuată a lui Prigojin și c. viitorul Ucrainei - țara care mai visează la revenirea la frontierele recunoscute de ONU, deși 17% se află încă sub ocupația a sute de mii de militari ruși, din ordinul dictatorului de la Kremlin.
Priorități ale Alianței Nord-Atlantice
Din perspectiva interesului național al Ucrainei, președintele Volodîmîr Oleksandrovici Zelenski s-a străduit, prin turnee succesive în capitalele unor state aliate, să obțină sprijinul pentru enunțarea unei invitații către țara sa de a fi într-un viitor dezirabil, dar greu de precizat, parte a NATO.
Aliații au convenit asupra unui pachet cu trei elemente, pentru a aduce Ucraina mai aproape de NATO:
1. un program multianual de asistență, pentru asigurarea interoperabilității;
2. legături politice îmbunătățite – președintele Zelenski fiind inclus pe lista celor invitați la reuniunea inaugurală a unui nou Consiliu NATO-Ucraina;
3. reafirmarea perspectivei că Ucraina va deveni membră a NATO.
În mod realist, cele trei obiective răspund atât dorinței unei majorități a statelor aliate ca Ucraina să fie mai aproape de NATO, cât și prudenței țărilor care doresc, în mod firesc, ca NATO să își păstreze caracterul de organizație politico-militară defensivă.
300.000 de militari aliați dislocabili în 30 de zile
Cu mandatul din nou prelungit, prin consensul firesc al statelor aliate, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat adoptarea a trei noi planuri regionale de apărare, care vor contracara cele două amenințări principale la adresa OTAN, respectiv Federația Rusă și terorismul.
Se are în vedere crearea unei grupări de forțe de 300.000 combatanți profesioniști, sprijiniți, în cazul unei surprize strategice, de o putere substanțială de luptă aeriană și navală și capabili să ajungă, de pildă, la granița de est a Alianței Nord-Atlantice în termen de 30 de zile, pentru a respinge orice inițială pătrundere a unui agresor cunoscut ca fiind imprevizibil.
Subscrierea aliaților la un plan de acțiune pentru producția de apărare, pentru a „agrega cererea, creșterea capacității și creșterea interoperabilității“, și un angajament ambițios de investiții în apărare bazat pe alocarea anuală a minimum 2% din Produsul Intern Brut, constituie efecte ale lecțiilor învățate pe Frontul de Est, unde armata ucraineană consumă muniție mai repede și în cantități mai mari decât primește, de pildă, proiectile de la aliați și unde a devenit clar că superioritatea numerică a agresorului poate fi compensată de o tehnică de luptă performantă, modernă.
Aici se impune o nuanțare! Nu doar Bulgaria a fost în situația de a cântări bine câtă muniție poate da Ucrainei. România,
într-o generozitate fără precedent, a oferit numeroase cantități de muniție din partea armatei române, armatei ucrainene și un hâtru spunea că aproape s-au golit depozitele noastre de armament și muniție. Este foarte bine că suntem în NATO, este foarte bine că ajutăm Ucraina, dar bulgarii - și alți aliați - au dreptate. În primul trebuie să putem să ne apărăm țara, evitând variantele în care am putea fi mai slabi în fața unui adversar ipotetic.
Trei zone principale ale defensivei NATO
Devoalarea - fără detalii care ar fi fost utile unor ipotetici adversari - măsurilor de întărire a apărării comunității transatlantice constituie și un avertisment pentru cei care trăiesc în acest veac cu mentalități militariste din secolul trecut.
Cele trei zone sunt:
I. Una condusă de la Norfolk / SUA, care va coordona apărarea Americii de Nord, a Marelui Nord și a Europei de Nord.
Viceamiralul Daniel Dwyer, din Forțele Navale ale SUA, comandă Comandamentul Forțelor Întrunite de la Norfolk, fiind și comandantul flotei a doua a SUA și directorul operațiunilor comune combinate de la Centrul de excelență maritim, din 20 august 2021. În traducere liberă: forța de reacție la o agresiune imprevizibilă se va baza pe capacitatea de ripostă a SUA.
II. Alt areal geopolitic va fi supervizat de la Brunssum, o localitate în provincia Limburg, din Țările de Jos. Comandamentul Forțelor Comune Aliate Brunssum (JFCBS) are în responsabilitate defensiva Europei centrale, pornind din Estonia și ajungând în Munții Alpi. Generalul Guglielmo Luigi Miglietta comandă Comandamentul Forțelor Comune Aliate Brunssum, din 3 iunie 2022. El raportează direct Comandantului Suprem Aliat în Europa.
III. De zona sudică a Europei răspunde Comandamentul Forțelor Comune Aliate Napoli (JFC Napoli), cu cartierul general în orașul metropolitan Napoli, din Italia. Amiralul american Stuart Benjamin Munsch este comandantul Forțelor Navale ale Statelor Unite Europa-Africa și comandantul Comandamentului Forțelor Comune Aliate din Napoli, din 27 iunie 2022. JFC Napoli conduce structurile abilitate de aliați, ca să asigure navigația liberă începând din vestul Mării Mediterana, până la Marea Neagră. În subordinea Comandamentul Forțelor Comune Aliate Napoli se află Comandamentul Multinațional de Sud-Est, din România, și Unitatea de Integrare a Forțelor NATO de pe teritoriul țării noastre.
Termen pentru viitoarele negocieri diplomatice
Conform postului american de televiziune NBC NEWS - la care am poposit într-una din misiunile efectuate peste Ocean - foști oficiali americani au purtat discuții secrete despre Ucraina cu ruși de seamă, pentru a pune bazele unor potențiale negocieri menite a stopa războiul.
Și criza rachetelor, pe care au avut-o John Fitzgerald Kennedy, președintele SUA, și Nikita Sergheevici Hrușciov, care conducea Uniunea Sovietică, a fost rezolvată de serviciile secrete. Deci există un precedent. Aici vorbim de ceea se numește CALEA A DOUA, la care se face recurs atunci când pe cale oficială nu se găsește o soluție. S-a acționat, în acest caz, cu informarea Casei Albe de către foști oficiali cu experiență diplomatică. Ei caută punți de conexiune cu adversarul Ucrainei.
S-a conturat o opțiune în cadrul acestor discuții, inclusiv cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov. Acesta a fost la New York, la sediul ONU, pentru a conduce, din partea Rusiei, ședința Consiliului de Securitate al ONU. Așa s-a discutat o posibilă viitoare zonă demilitarizată. Asta ne aduce aminte de soluția găsită între Coreea de Nord și Coreea de Sud. Realitatea este, dacă ne uităm acum pe hartă cu ochii minții, că 17% din teritoriul Ucrainei, mai precis sudul și estul acestei țări, sunt sub ocupație militară rusă.
Instituirea unei zone demilitarizate și aducerea unor observatori din partea, de pildă, ONU sau Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, ar fi un prim pas spre începerea negocierilor diplomatice. Sigur că, la momentul actual, Kievul vrea înapoi toate teritoriile, iar Moscova vrea să păstreze peninsula Crimeea și cele patru regiuni, pe care doar parțial le controlează.
ALIAȚI Avioane de luptă ale Forțelor Aeriene Române contribuie la menținerea cerului senin al NATO.
Este clar pentru toată lumea că Statele Unite sunt interesate ca, până în decembrie 2023, să se treacă la negocieri de pace, dintr-un singur motiv. Din ianuarie începe campania electorală prezidențială în SUA. Și Casa Albă va fi sub presiunea adversarilor politici - cei care vor candida la alegerile prezidențiale. Atunci și în Congresul SUA vom vedea cum rămâne cu sprijinul pentru Ucraina.
Supraviețuirea statalității ucrainene va fi sprijinită, în continuare, de aliați, dar sediul NATO nu s-a mutat la Kiev.
Înțelepciunea geopolitică trebuie să primeze în comunitatea transatlantică, ale cărei valori esențiale rămân libertatea, democrația, dar și echilibrul unor decizii menite a nu ucide porumbelul păcii - pe unde o mai fi zburând acesta...
