Iar la câștig mergi întotdeuna promițând ceva în plus, niciodată nu se știe de unde, nu tăind ceva și amenințând cu reforma și restructurarea.
Ciolacu se pregătea pentru că revendicările legitime ale sindicaliștilor din educație și cele ce vor urma vor da cu siguranță peste cap toate calculele politice. Și economice.
Deja deficitul bugetar a avut o evoluție amețitoare pe primele luni ale acestui an iar estimările pentru sfârșitul acestui an îl duc chiar către un neverosimil 6-7% din PIB. Dublu cât ne permite tratatele internaționale.
La momentul încheierii protocolului dintre PSD și PNL care prevedea rotativa guvernamentală ce ar fi trebuit să aibă loc pe 25 mai, datele economice erau mult mai roz. Sau dacă nu chiar roz, cel puțin nu atât de sumbre ca acum.
Între timp, efectele pandemiei, ale crizei energetice și ale războiului de la graniță l-au împins pe Ciolacu, care visează cu ochii deschiși la fotoliul de la Cotroceni, în brațele disperării.
Motiv pentru care fuge mâncând pământul de guvernare.
Nu poate prelua guvernarea cu actualele presiuni sindicale din care le-am văzut deocamdată doar pe cele ale profesorilor.
Acum că și-a dat demisia și Heiuș, pe care se pregăteau să-l transforme într-un Acar Păun, e nevoit să-și pună, conform protocolului, un PSD-ist la șefia ANAF-ului. Care îi va arăta că bugetul e rupt în fund.
Că o mai lungi rotativa până în iulie sau până în septembrie ce vrăji economice o să mai facă Ciolacu ca să acopere și revendicările salariale ale tuturor categoriilor de bugetari, care amenință să ia ostatică România, și să țină în frâu deficitul bugetar uriaș?
O cifră seacă și fără însemnătate repetată mecanic de politicieni și jurnaliști, deficitul bugetar e un cal nărăvaș care necontrolat poate genera costuri uriașe cu dobânzile, de apuci să plătești pe acestea câți bani dai pentru un minister important, costuri cu toți ceilalți indicatori economici care încep să o ia la vale când ți-e lumea mai dragă.
Plus că dacă creditorii internaționali te văd că le cheltuiești banii doar pe pensii și salarii banii împrumutați se mai gândesc de două ori să te mai împrumute.
Dacă nu te mai împrumută un guvern ca PSD extrem de apropiat de cerințele sindicatelor și disperat să pună cât mai multe voturi în tolbă în 2024 va fi cu siguranță tentat să mai printeze niște bani, măcar să își onoreze nominal promisiunile electorale goale.
Asta înseamnă inflație. Adică creșteri de prețuri. Adică noi și noi motive de nemulțumire pentru sindicatele ale căror dorințe a mimat că le-a satisfăcut.
Deci noi mișcări de stradă și noi cereri de creșteri salariale și ciclul se reia la nesfârșit ca în Ziua Cârtiței.
Poate Ciolacu sau oricare alt specialist de la PSD să ofere o altă soluție decât cea clasică și extrem de previzibilă? Nu. Nu fiind la guvernare. Ci croncănind din opoziție că guvernul, oricare ar fi acesta, cel mai probabil unul liberal minoritar că doar nu ar fi prima dată, nu e în stare să aducă bunăstare economică și să le dea sindicaliștilor ceea ce merită.
Așa cum va face PSD când va fi venit la guvernare. Tradiția la acest partid a fost că trei ani a stat la guvernare pe care a părăsit-o în ultimul an din ciclul electoral de patru ani pentru a o prelua în forță imediat după alegeri.
Până atunci Ciolacu poate vântura sub diverse forme acest discurs mincinos și lipsit de substanță la toate televiziunile de casă pe care le plătește regește din bani publici.
Până atunci aceeași lideri de sindicat în mod tradițional apropiați de PSD, vezi numai câți dintre aceștia s-au regăsit pe listele electorale ale PSD la diferitele alegeri, se vor fi arătat extrem de nemulțumiți de ofertele guvernamentale indiferent cum vor arăta acestea.
Și nici nu ai cum să-i contrazici pentru că salariile anumitor categorii de bugetari sunt ridicole. În totală contradicție cu ale lor.
Cu un asemenea tablou nu avem cum decât să ne pregătim pentru niște turbulențe economice consistente pentru că economia gâfăie, prețurile sunt în creștere iar revendicările bugetarilor la fel.
Nimeni, evident nu suflă o vorbă acum de nemulțumirile și nedreptățile care se consumă în surdină în sectorul privat.
Din simplul motiv că, deși economia este majoritar privată, gândirea politică și guvernamentală este eminamente de stat.
