Aliații nu au renunțat la ceea ce ar putea fi un nou angajament de investiții în apărare - ceea ce ar genera și multe locuri de muncă în industria de apărare - și nici la reperul de 2% din PIB pentru apărare, ca un minim util întăririi defensivei naționale, implicit a apărării NATO.
Mai nou a devenit o constantă evaluarea parteneriatelor Aliaților cu partenerii din regiunea Indo-Pacific, lucru observat și criticat, cu nervozitate, la Beijing.
Și ce va fi dincolo de contraofensiva ucraineană?
Rămâne un reper aducerea Ucrainei mai aproape de NATO, chiar pe durata derulării conflictului militar cu Rusia.
Chiar dacă se tot vorbește de viitoarea contraofensivă, mai nou, unii, precum președintele Franței, deja invită la reflecție, în varianta că dorita eliberare a teritoriilor ocupate de militarii ruși ar fi doar parțial reușită de luptătorii ucraineni.
Sigur că NATO oferă deja o asistență fără precedent și are în vedere un pachet de sprijin pe mai mulți ani, cu finanțare solidă.
Dar Ucraina a pierdut deja un sfert din populație, prin plecarea a zece milioane de ucraineni peste hotare, și, din armata inițială de circa 700.000 de militari, au căzut la datorie 100.000 de militari - morți, răniți și dispăruți.
Lor li se adaugă civilii pieriți sub bombardamentele constante ale armatei ruse, care, fiind bine instalată în tranșee de apărare, preferă utilizarea artileriei, a rachetelor lansate de pe avioane sau nave care nu se află nici în spațiul aerian ucrainean și nici în apele maritime ale Ucrainei - câte au mai rămas.
Desigur că este necesară tranziția armatei ucrainene de la doctrinele, echipamentul și instruirea din epoca sovietică la interoperabilitatea deplină cu NATO, dar, dacă este să stăm strâmb și să judecăm drept, eliberarea, pe repede înainte, a oblastului Harkov - de militari din brigăzile teritoriale ale Ucrainei - a demonstrat rapida adaptare a acestora la provocările generate de invazia militară ordonată de Moscova, care credea că va repeta, în februarie 2022, succesul ocupării Cehoslovaciei, din august 1968.
Este de salutat modernizarea dialogului NATO - Ucraina, în formatul unui forum consultativ comun cu Kievul, unul menit a aborda probleme cheie și pentru securitatea transatlantică.
Probabil că, într-un asemenea format, la un moment dat, aliații vor sugera oficialilor ucraineni pași acum de neconceput, dar posibili dacă după contraofensivă se conturează un război pe termen lung, în care președinții ucrainean și rus nu vor dori să facă nicio concesie minimală înțeleaptă.
Războiul actual se duce pentru că ambele țări - place sau nu, acesta este adevărul - și-l pot încă permite, din multe puncte de vedere, dar nu pentru totdeauna.
Apărarea independenței, integrității teritoriale și a suveranității naționale sunt firești pentru Kiev, dar nimeni nu exclude o viitoare etapă, dramatică, care să pună sub semnul întrebării atât supraviețuirea națiunii ucrainene, cât și menținerea Federației Ruse, în granițele sale inițiale, subminabile de posibile evoluții secesioniste.
Care vor fi aranjamentele credibile de securitate?
Este o întrebare la care oficiali ai Alianței au răspunsuri evazive. Din perspectiva Rusiei, neprimirea Ucrainei în NATO, retragerea trupelor aliate și a tehnicii lor de luptă de pe teritoriile foste state socialiste, din estul Europei, ar fi un pas suficient.
Suficient pentru ca Moscova să includă treptat, dar rapid, prin recurs la manu militari, tot spațiul ex-sovietic, inclusiv Republica Moldova, în interiorul granițelor Federației Ruse, recunoscută ca urmașa Uniunii Sovietice.
Din perspectiva Kievului, după încetarea conflictului sângeros, pe Frontul de Est, singura garanție viabilă este intrarea în NATO, un lucru deja promis de aliați, care totuși au două dubii.
1. Cum se va termina confruntarea militară dintre cele două state ex-sovietice?
2. Și, mai ales, care va fi traseul final al frontierei ucraineano-ruse?
Deci nu când se va accepta un armistițiu inițial, care ar putea fi mâine, sau în decembrie 2023, sau amânat sine die.
„Cel mai important lucru pentru NATO - afirma Jens Stoltenberg - și, desigur, pentru Ucraina este să se asigure că ei vor câștiga acest război. Și oferim un nivel de sprijin fără precedent.
Și, la summitul de la Vilnius de luna viitoare, sunt absolut sigur că accentul principal va fi pe modul de susținere și intensificare a sprijinului militar concret pentru Ucraina, cu echipament, cu muniție, cu piese de schimb, cu tot. Trebuie să poată elibera mai mult pământ“.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a discutat la Oslo cu miniștrii de Externe aliați despre pregătirea Summitului de la Vilnius
Mai mult pământ? Probabil. Dar practic nu toate cele patru oblasturi și peninsula Crimeea, apărate de circa 470.000 de militari ruși.
Mai mult pământ - pentru a întări poziția delegației ucrainene, la dezirabilele convorbiri de pace.
Chiar dacă se tot ocolește o anume afirmație, din rațiuni diplomatice, realitatea din teren este că statul ucrainean rămâne de facto partajat, centrul și vestul Ucrainei fiind controlat de Kiev, sudul și estul entității statale ucrainene, plus peninsula Crimeea, fiind ocupate de trupe ruse.
Putin nu poate câștiga în Ucraina. Asta pentru că se confruntă cu sprijinul complex pe care armata ucraineană îl primește de la NATO.
După cum nici Volodimir Oleksandrovych Zelenski nu poate elibera toate teritoriile, deoarece, chiar dacă trupele sale sunt calitativ superioare celor ruse, cantitativ unitățile militare destinate de Moscova pentru operațiunea militară specială au de partea lor superioritatea numerică.
Deși democrațiile sunt capabile să-și susțină valorile sprijinind lupta legitimă a Ucrainei, angajamentul pe termen lung al NATO fiind reiterat de liderii comunității transatlantice, provocarea logistică - există atât de multe sisteme, livrate de aliați, atât de multe tipuri diferite de arme, utilizate de armata ucraineană - va genera, la un moment dat, o întrebare firească.
Status-quo-ul va fi acceptat?
Probabil că da, prin instituirea, preventivă, temporară, a unei zone demilitarizate, ca în peninsula Coreea, unde are o lăţime de patru kilometri și funcţionează ca zonă tampon între Coreea de Sud şi Coreea de Nord.
Azi, și Kievul și Moscova ar respinge concomitent o asemenea soluție. Dar în viitor?...
Sigur că este corectă poziția aliaților, inclusiv a Statelor Unite ale Americii, de a sprijini inițiativele ucrainene, planurile prezentate de președintele Zelenskyy, urmând ca acesta și ucrainenii să decidă formatul și condițiile pentru orice discuții de pace și dialog politic.
Avioane de tipul F16, românești și portugheze, asigură misiunea NATO de poliție aeriană baltică, în Lituania
Totuși, sprijinul material covârșitor al NATO va genera, în timp, sugestia pragmatică ca la viitoarele negocieri de pace să fie prezenți și reprezentanții unor dezirabile state garante - SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, dar - de ce nu? - și ai celor doi piloni ai defensivei aliate, la granița de est a comunității transatlantice, respectiv Polonia și România.
NATO, aliații ca atare, nu sunt părți la conflict, doar ajută Ucraina să se apere, conform dreptului consacrat în Carta ONU, dar, tocmai din perspectiva ajutorării și pe plan diplomatic, probabil că un format lărgit al negocierilor ar conveni și Moscovei, din rațiuni multiple.
Ideea de a preveni repetarea istoriei, de a-l împiedica pe președintele Putin să poată continua să dinamiteze securitatea europeană, este salutară.
Dar a venit vremea ca țările aliate din centrul și vestul Europei să asculte și propunerile, mai realiste, ale statelor aliate din fosta comunitate socialistă europeană. Inclusiv din România.
