E vineri seara. Copii dorm. Târziu, la două minute de miezul nopții. De obicei mă culc târziu. Dar de obicei telefonul nu-mi zbârnâie la orele acestea.
Două mesaje scurte pe mobil. Nu mă uit imediat, dar sunt totuși puțin mirat. Mă uit și văd un mesaj de la un politician despre care am scris.
Îmi dă un link de la o publicație online că a fost achitat de toate acuzațiile de corupție. Și drept urmare e curat ca lacrima.
Aș paria că se se afla la al treilea pahar de whisky scump cumpărat din veniturile lui de bugetar.
N-aș fi scris despre aceste mesaje care par la o primă privire că ar fi private. Dar nu sunt. Pentru că eu nu am avut niciodată vreo relație privată cu respectivul.
Ci doar interacțiuni cu caracter public. Prin prisma meseriei sale. De baron local. Și a mea. De jurnalist care scrie, printre altele, de politicieni asupra cărora planează suspiciuni de corupție.
Nu l-am întâlnit niciodată fizic nici în cadrul public, cu atât mai puțin privat. Ne-am trezit în aceeași emisiune televizată, dar niciodată ambii în studio.
După linkul în care cu emfază îmi spunea că a fost achitat, politicianul respectiv îmi dă următorul mesaj: „Sper să vă reparați greșeala pe care ați făcut-o la adresa mea. Noapte bună!“.
Nu dau numele politicianului, însă această situație este emblematică pentru eșecul profund și consistent al luptei anticorupție. De la Kövesi și Morar, până în zilele noastre, la Bologa și Voineag.
Acest baron local a fost șef peste un județ al României timp de peste 10 ani. A fost nu numai la șefia celui mai mare partid local din județ, dar și la a celor din regiunea istorică aferentă.
Are o casă cu o amprentă la sol cât patru terenuri de tenis. Are mașini scumpe de sute de mii de euro. Nimic evident pe numele său. Ci al rudelor sărace. Care au reușit totuși să facă niște tranzacții imobiliare de milioane de euro.
Numele său a fost vehiculat ani de zile în tot felul de afaceri putrede cu puternic parfum de corupție.
Și totuși lupta anticorupție nu l-a atins cu o floare. Ci doar cu un proces. Și eventual niște acțiuni administrative ale altor instituții ale statului care se ocupă de verificarea averii politicienilor.
La capătul acestora, politicianul, care nu numai că nu a trecut pe la pușcărie, în arest preventiv sau la închisoare în urma unei condamnări, a rămas cu toate activele financiare și imobiliare din toată activitatea depusă în slujba comunității atâta amar de vreme.
Nedrept? Evident că toate indiciile duc către o mare nedreptate. Însă este una făcută cu legea în mână. Este cea mai mare și mai rafinată dintre nedreptăți. Și cea mai perversă.
Nefiresc? Evident că spre un răspuns afirmativ te duce gândul când vezi ecartul total nejustificat dintre ce a încasat oficial politicianul, care-mi dă mesaje la miezul nopții, și toate activele pe care le folosește.
Dar care nu se află efectiv în proprietatea sa. Cine l-a făcut scăpat? Fără să ai informații, faci doar speculații. Cel mai probabil, o mână invizibilă formată din oameni din serviciile secrete și din justiție la care au pus cârca efectiv și liota de politicieni.
Serviciile secrete s-au învățat să aibă la degetul lor mic decidenți de tot felul pe care să-i păpușărească.
Justiția, mai ales cea de acum, e învățată să încaseze în stilul unui grup infracțional organizat format din avocați, procurori, notari și judecători.
S-au refăcut niște poteci în justiție similare cu labirinturile acelea pentru copii în care aceștia trebuie să deseneze cu creionul un traseu de la Scufița Roșie către casa bunicii.
Iar politicienii în ansamblu nu vor precedente, nu vor să le sufle în ceafă vreun pericol că se ia o șpagă pe care ulterior o disimulezi pe spinarea vreunei rude sărace.
Așa arată un stat capturat de o nomeclatură. Care urăște democrația și îi iubește pe dictatori. Apartenența la UE și NATO încă ține un „căluș“ în gura acestei nomeclaturi care s-ar dezlănțui imediat fără niciun fel de remușcare și în gura mare asupra vocilor critice. La fel ca Orban în Ungaria sau Erdoğan în Turcia.
