În lipsa unor modele reale, credibile, ne-am creat de-a lungul timpul tot felul de statui din carton, pe care le-am poleit cu aur de proastă calitate și la care ne-am închinat apoi până când pojghița s-a scorojit, cartonul s-a topit, iar pe soclu a rămas doar un pic de gunoi.
Ne-am declarat de fiecare dată dezamăgiți, ne-am jurat că e ultima dată când ne mai lăsăm păcăliți, apoi am început să construim alți idoli. Din carton mai gros, din poleială mai strălucitoare, dar tot fără coloană de susținere pe dinăuntru.
Cum în momentul de față, în viața politică, nu mai există nimeni din zona „partidelor serioase” care să fie considerat demn de măcar un bust, singurul pe listă cu potențial de idolatrizare a rămas, deocamdată, George Simion.
Explozia de notorietate și audiență din ultimele luni ale co-liderului AUR are legătură exclusiv cu faptul că scena a rămas goală după dezastrul politic din 2021.
Președintele Iohannis a dezămăgit crunt, iar mulți dintre cei care l-au votat în 2019 fie s-au retras supărați, fie privesc de pe margine, fără să intervină. PNL s-a sinucis, după războiul civil din partid și nu mai e perceput nici măcar de electoratul liberal ca o alternativă bună.
Nici unul dintre liderii pesediști nu are în acest moment anvergura de a capitaliza politic cât să devină semnificativi. Sunt fie șterși, fie uzați deja.
USR tinde să rămână doar un partid de Facebook, căci revenirea PSD la putere a îndepărtat de viața politică mai ales pe cetățenii care îi susțineau pe useriști.
Terenul este liber, așadar, și George Simion l-a ocupat rapid. Co-liderul AUR este în ultimele luni cel mai activ politician, fie că e vorba de live-uri din Parlament, cu zeci de mii de distribuiri, de proteste împotriva restricțiilor cauzate de COVID-19 sau că merge mii de kilometri prin țară, pentru a se face cunoscut și a duce mai departe mesajul său.
De altfel, mult discutatul reportaj din Libertatea despre călătoria sa la Focșani și Vaslui este extrem de relevant pentru capacitatea de efort a lui George Simion, în primul rând, dar și despre abilitățile sale de propagandist populist, care știe să spună fiecăruia dintre românii nevoiași ce vrea să audă.
Mulți au contestat acest articol, pentru că l-ar ajuta pe George Simion să puncteze electoral. De fapt, acel reportaj are o cu totul altă importanță: a arătat combatanților de Facebook că România nu înseamnă doar București, Cluj, Iași, corporația modernă în care lucrează, sala de sport cu aparate de ultimă generație la care merg sau restaurantele cu prețuri peste medie la care mănâncă în weekend.
Există o parte încă foarte mare din populația acestei țări care nu știe dacă mâine mai are ce mânca. Oameni care se simt abandonați inclusiv de PSD, chiar dacă de la ei mai așteaptă câțiva lei în plus, oameni care nu se văd în bulele clasei mijlocii, oameni care sunt ignorați cu aroganță și dispreț de politicienii celorlalte partide.
În schimb, George Simion a intuit că tocmai acolo unde ceilalți scuipă e loc de crescut pentru el. Iar rețeta nici măcar nu e nouă. Întotdeauna, în perioade de criză, zonele sărace, populația obosită, oamenii aduși la disperare de incoerența guvernelor au fost rezervorul de reușită politică a populiștilor și extremiștilor.
Dacă ignorăm această realitate, ea nu dispare. Dacă îi disprețuim pe oamenii săraci, aceia nu vor vota „partide moderne”, ci pe cei care-i ascultă, chiar și mincinos. Dacă cei care se tem de extremism nu întorc ochii și spre ceea ce e dincolo de ecranul calculatorului, nu înseamnă că extremismul nu mai crește. Din contră.
Ascensiunea lui George Simion mai are o explicație: este singurul care, în acest moment, oferă o oarecare speranță unei părți a populației care se simte abandonată și înșelată de stat, de guvern, de parlament, obosită de pandemie și sătulă să muncească prin străinătate, departe de familii.
Cât timp pe scena politică nu va apărea un personaj cu valori democrate care să convingă, George Simion aleargă aproape singur spre 2024. Cu sau fără ajutor din culise.
