Tentativa de asasinat care l-ar fi vizat, în urmă cu un an și ceva, a reușit să abată atenția opiniei publice de la chestiuni mult mai grave. Deși luate în derâdere de multă lume, declarațiile lui Liviu Dragnea sunt în ultimele zile mai dezbătute chiar decât reprimarea brutală a protestului din 10 august. Ca să nu mai vorbim despre pesta porcină africană, despre selecția viitorului șef al DNA și despre iminenta ordonanță de amnistie. Sau despre alte probleme pe care oamenii sunt adesea tentați să le ignore când aud o poveste demnă de un film hollywodian.

Pe scurt, povestea sună cam așa.

Dragnea susține că, imediat după alegerile din decembrie 2016, s-ar fi declanșat prigoana împotriva lui. Mai întâi, au început să curgă amenințările cu moartea pe internet. Apoi, în martie 2017, ar fi simțit că e filat. Lucru pe care, zice „Daddy”, i l-ar fi confirmat și tovarășa lui de viață.

Într-o seară din aprilie, patru indivizi în haine închise la culoare l-ar fi abordat într-un restaurant. Unul dintre ei făcându-i un semn care semnifică moartea. Cei patru ar fi fost, plusează Dragnea, niște străini cazați la Hotelul Athenee Palace din București. Tot ei ar fi încercat, după alte câteva zile, să-i blocheze mașina în trafic și să-i deschidă portierele. Dar n-au reușit, liderul PSD scăpând ca prin minune, deși ne asigură că nu beneficiază de vreo protecție.

Dragnea mai susține că în spatele întregii operațiuni s-ar afla un om celebru din afara țării. Unul gen Soros, a lăsat el prima dată să se înțeleagă. Revenind apoi și negând că ar fi vorba de miliardarul american pe care de-a lungul timpului l-a acuzat de o conspirație antiromânească.

Evident, povestea lui „Daddy” conține multe inadvertențe. Și naște și mai multe întrebări.

În primul rând, de ce a tăcut până acum?

Liderul PSD spune că ar fi încercat să se adreseze unor instituții ale statului, dar a renunțat. De ce? Pentru că n-a primit niciun răspuns la plângerea depusă împotriva jurnalistului Mircea Marian, s-a justificat liderul PSD. Știți, cea în care „Daddy” cerea condamnarea colegului nostru pentru că i-ar fi publicat adresa de acasă. O cerere cu atât mai aberantă cu cât imobilul cu pricina nici măcar nu-i aparține în acte, iar faptul că locuiește acolo fusese deja dezvăluit de presa tabloidă.

Dragnea mai spune că la un moment dat s-ar fi început o anchetă cu privire la cei patru asasini, dar ulterior ar fi fost clasată. Cel puțin așa i-ar fi șoptit lui cineva.

Evident, o altă minciună. Parchetul General neagă că a existat un asemenea dosar.

Și atunci, ne întrebăm, de ce nu s-a adresat totuși niciunei instituții a statului? Nici măcar Poliției, care, nu-i așa, se află în subordinea preaplecatei lui Carmen Dan din Teleorman.

Nu știu nimic despre asta nici serviciile secrete, de la SRI și până la SPP. Dar acestea sunt, nu-i așa, de cealaltă parte a baricadei.

Să ne amintim că după ce a devenit președinte al Camerei Deputaților, în decembrie 2016, adică exact atunci când ar fi început să primească amenințări cu moartea, liderul PSD a renunțat la protecția oficială.

În octombrie 2017, când s-a prezentat la Înalte Curte pentru dosarul în care fusese trimis în judecată, Dragnea a fost escortat din mulțimea de protestatari și jurnaliști de un grup de civili cu alură de interlopi. După nici o lună, el dădea semnalul războiului total cu șeful SPP. Pe care l-a acuzat că folosește agenții din subordine ca să colecteze informații, folosite apoi pentru a influența și controla politicieni.

Războiul nu s-a rezumat la declarații belicoase. La începutul acestui an, Parlamentul a înființat chiar o comisie specială de anchetă pentru „verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecție și Pază în activitatea unor partide politice și în activitatea unor lideri ai acestor partide”. Comisia a murit imediat, în urma unei decizii a CCR, care a constatat că înființarea ei e neconstituțională.

Dar de ce ar renunța cineva la protecția oficială dacă nu are nimic de ascuns? Ofițerii SPP care însoțesc politicieni nu participă la discuții cu ușile închise sau la petreceri cu lăutari. De regulă, ei așteaptă în mașină sau la poartă, ca orice bodyguard care are un „obiectiv” de păzit. Asta dacă nu cumva „obiectivul” plănuiește sau comite vreo faptă ilegală.

Ajunși aici, e momentul să reflectăm asupra câtorva ipoteze.

Una, că n-a existat nicio tentativă de asasinat (cuvânt pe care, dacă ascultăm cu atenție, liderul PSD se ferește să-l pronunțe răspicat).

De unde rezultă alte două variante: omul fabulează sau, pur și simplu, a luat-o razna. Din diverse considerente: vrea să abată atenția opiniei publice, așa cum arătam mai sus, e disperat că pierde bătălia politică, e speriat de spectrul pușcăriei, nu contează.

A doua, că povestea lui are totuși un sâmbure de adevăr.

Și atunci, trebuie să ne întrebăm, în ce situație nu poți reclama că ai fost amenințat cu moartea? Răspunsul e simplu: atunci când asta riscă să se întoarcă împotriva ta ca un bumerang. De exemplu, dacă indivizii în negru sunt emisarii unor mafioți cu care ai făcut afaceri. Cum să te duci la organele statului și să recunoști că ai legături cu mafia?

E de ajuns să citim dezvăluirile jurnaliștilor de la Rise Project despre afacerile lui „Daddy” și ale clanului Teldrum în Brazilia, o țară recunoscută pentru rețelele de crimă organizată, pentru a ne gândi ca de acolo să fi venit cei patru indivizi în negru. Și dacă adăugăm că majoritatea banilor și bunurilor de care dispune liderul PSD se află sub sechestru, ceea ce îl împiedică să-și onoreze eventualele obligații către partenerii brazilieni, nu devine și mai plauzibilă ipoteza?

E doar o ipoteză, subliniez, dar care explică tot: renunțarea la protecția SPP, refuzul de a face plângere, tăcerea de până acum, confesiunea făcută cu o jumătate de gură. Merită măcar să ne imaginăm asta. Fie și numai pentru a ne reaminti cine e, cu adevărat, Dragnea!