Economia e la pământ, sindicatele s-au ridicat și-s vocale, televiziunile „alea” arată cu degetul către actualul guvern, au legat deja de doi ani conceptul de austeritate de coada liberalilor/”neomarxiștilor”.
Se cer anticipate, guvernul face și el gafele deja tradiționale ale dreptei: comunicare slabă, intenții bune sacrificate de dragul sondajelor, mârlăniile unora.
Alegeri – anticipate sau la termen, deja nu mai contează. Dacă nici nemerniciile lui Dragnea și nici aiurelile Dăncilei n-a răpus PSD, cu atât mai puțin se va întâmpla în plină criză cu socialiștii în opoziție – ei sunt maeștri ai populismului, vor puterea indiferent de consecințe. Dar PSD știe că e greu să faci 50%.
Și dacă ai avea un aliat? Unul frecventabil, ca să nu te mai spurce Internaționala Socialistă, dar și naiv, că ăilalți deja s-au convins ce-ți poate pielea când e vorba de putere. Singurii care se ”califică” sunt cei de la AUR, cu condiția să scape de idioții utili, să se „curețe”.
Gata cu șoșoacele,cu conspirațiile,cu anti-vaxerii; renunță la antimaghiarism, legionarism, antisemitism, duc discursul spre economie și ”sărăcirea românilor” chiar în măsura în care PSD va atinge exact aceste păcate de început ale aur-arilor. Se vor întalni undeva la mijloc, știind că, dacă vor la putere, niciunul nu va reuși fără celălalt. Deja Dan Tănasă, fericit că are un job, plânge de mila maghiarilor din Târgu Mureș care și-au văzut vandalizat Monumentul Martirilor Secui - el, Tănasă, care a făcut tot posibilul să le facă viața grea maghiarilor.
George Simion, fericit și el că are unde merge la lucru, a uitat probabil urletele de la Valea Uzului și se silește acum să vorbească apăsat și cu neologisme, așa cum a văzut că fac liderii în filme.
Târziu, ăla fotografiat la sindrofie cu șeful legionarilor români, s-a dat o vreme la fund și probabil va ieși explicându-ne cu evlavie despre destin și ortodoxie.
La PSD s-a pornit șomerul de lux al socialiștilor, Ciolacu, cum că guvernanții distrug firmele rrromânești și că ard românii-n spitale – imaginație slăbuță, de hăitaș pe la vânătorile lui Omar Hayssam. Dar ei știu că România e mai mult emoție, nu memorie; dacă-ți dă o lacrimă când sudui, prostimea te crede.
Fiecare își are vehicul propriu. PSD o va ține cu dictatura austerității, promisiunile neonorate ale guvernului, distrugerea economiei (rr)românești în folosul unei camarile – dacă se poate, legată de Iohannis, că vin și prezidențialele.
AUR va ține aproape de biserica ortodoxă, visând la un model polonez al succesului; își închipuie că dacă bisericoșii de-acolo au ajuns în fruntea țării, același lucru e posibil și pentru închinăcioșii politici ai Bisericii Ortodoxe Române.
Vor face din credința ortodoxă o ideologie, așa cum au făcut și legionarii – chiar dacă îi vor pomeni cât se poate de rar. Ai observat? N-au zis nici pâs în cazul copilului mort la botez, în cristelniță, dar – ca la comandă – hoardele de „comentatori” online au atacat subiectul avorturilor: breaking news-ul Poloniei de azi.
Cu un scor de 35% al PSD, plus un 15% de la AUR, ar lua guvernarea și mai mult decât atât: ar schimba pentru ani buni direcția României spre zona gri – nici pro-ruși, nici anti-europeni; un autohtonism trufaș în care complexele istorice ale românilor le-ar fi program de guvernare. Ia în calcul și oboseala unui popor târât prin tot felul de experimente (citește: tranziție) și lipsa cronică a educației.
În ecuația asta e vorba numai și numai despre putere. Dacă te uiți la urmașii lui Iliescu, vezi că pentru ei niciodată n-au contat consecințele. I-au luat lângă ei și pe peuneriști, și pe pesemiștii lui Ilie Verdeț. L-au împrumutat pe Vadim Tudor de câte ori a fost cazul, ba l-au convins pe să-și spele păcatele antisemite cu dezveliri de statui și declarații de dragoste.
Pentru că asta e frustrarea istorică a pesediștilor: în memoria lor nu există decât putere absolută, ei sunt obișnuiți să genereze istorie doar ca unic partid, după modelul PCR-ului pe care îl duc mai departe.
Dacă privești atent la formulele de guvernare, o să vezi că FSN/PDSR/PSD a(u) guvernat prin sateliți: au păstrat puterea absolută la schimb cu câțiva prefecți sau secretari de stat sau șefi de deconcentrate și atât. Momentele în care au pierdut au fost și cele în care liderii lor au înfundat pușcăriile.
Momente interesante? Sau mult prea interesante ca să mai poată fi duse în spate de oamenii normali? La întrebarea asta doar cei care guvernează acum pot răspunde, cu condiția să strângă din dinți și să facă ceea ce trebuie făcut.
